La rându-i se simţea cercetată de seninul jucăuş al celor doi ochi albaştri şi-i zâmbi molcom invidiind-o oarecum pentru savoarea şi francheţea cu care-o făcea.
- Wow… am amuţit. Norocosule, de asta o ţii tu, ascunsă. Îmi pare bine Angela şi se îmbrăţişară ca două vechi prietene.
- Încântată, Lia. Eşti foarte frumoasă, bag de seamă că-i o trăsătură de familie.
- O mezină cam alintată dar iartă-i pornirile celor 21 de ani, interveni Aron privind cu drag cele două graţii ce-l flancau.
Luară loc pe terasă şi discuţia se înfiripă la început timid şi culmea cel mai stingher părea a fi Aron. Poate minoritatea îl speria căci fetele în ciuda diferenţei de vârstă păreau a avea destule subiecte în comun. Sub aspectul celor 21 de ani Lia ascundea o maturitate nebănuită, peste care arunca involuntar câte-o umbră jucăuşă.
Cum mai erau doar două săptămâni până la dubla aniversare a părinţilor subiectul apăru în discuţie. Aşa avu ocazia să mai afle şi Angela câte ceva despre familia lui Aron, căci din motive doar de el ştiute acesta nu prea vorbea despre ai lui.
Se şicanau glumind dar se iubeau, citise asta în privirile lor, în modul în care se completau. Gândul îi zbură la surioara ei. Îşi trecuse-n agendă ca prioritară o vizită de câteva zile, imediat ce se mai linişteau treburile la agenţie. Acum că era şi Cristina-n ţară poate se putea strecura mai uşor.
- Poate ne mai vedem... acum începe şcoala şi plec iarăşi din ţară. De două săptămâni mă rog de urâciosul acesta să ne vedem. Noroc cu cerceii… ţi-au plăcut?!
- Foarte mult. Mulţumesc frumos pentru implicarea ta.
- Sper să am ocazia să şi văd cum îţi vin.
- Cu siguranţă, îmi vor completa ţinuta la petrecere.
- Wow... ce bine-mi pare. Îţi place să dansezi? Aron e un dansator fantastic.
- N-am ştiut. Da, îmi place să dansez. Uite ceva ce n-am ştiut despre tine.
- Lia exagerează… am fost doar un elev conştiincios la toate cursurile la care m-au obligat părinţii să merg.
Se despărţiră, în faţa taxiului comandat pentru Lia cu promisiunea că se vor revedea. Doar ce se depărtase taxiul că un mesaj le întrerupse liniaritatea paşilor ce-i duceau spre casa Angelei: „ Vă potriviţi! Încântată, pup! „
- Chiar mă gândeam că nu, începu a râde Aron. Ai trecut testul surorii mai mici, se adresă el arătându-i mesajul. E cam zvăpăiată şi nebunatică…
- E foarte frumoasă şi-atât de tânără Aron.
Aron nu mai urcă, se despărţiră în faţa blocului şi Angela rămase privind alte câteva minute. Păstra pe buze urmele sărutului lui, un sărut înfocat şi totuşi oarecum supărat. Ştia că deşi tăcuse acesta nu era mulţumit de alegerea ei de a dormi acasă. Era conştientă că trebuia să se decidă într-un fel, mai mult era decisă să-i spună totul după petrecerea părinţilor. Amânase destul.
Urcă scările privind ceasul. Era trecut de miezul nopţii.
Deschise uşa uşor şi se aşeză p canapeaua din living alături de Cristina care-o privi zâmbind.
- Credeam că rămâi la Aron.
- Nţţ… nu astă seară.
- Îmi place Aron, Angela… şi te iubeşte.
- Ştiu. Eu mă bucur pentru tine. Abia aşteptam să-mi povesteşti despre fratele tău, schimbă ea discuţia, dând de înţeles Cristinei că nu voia să vorbească despre relaţia ei cu Aron.
- Da… o bucurie imensă şi sper un prim pas pentru reîntregirea familiei noastre, deşi drept să-ţi spun nu-mi fac iluzii prea mari.
Şi-i povesti cum se trezise într-o zi c-un telefon din partea întâi a surorii, apoi a cumnatei ca în final să vorbească şi cu fratele ei. Angela o ascultă depănând amintiri. Vocea molcomă a Cristinei vorbea cu multă dragoste despre toţi ai ei.
- Să sperăm că vine în sfârşit soarele şi pe strada familiei noastre. Dar hai să mergem la somn, te-am plictisit destul, Angela.
- Nu, doar că…da, îmi e cam somn. Noapte bună, Cris.
- Aaaa... uitam să te întreb ce-i cu David?!
- Care David?
- Domnul de astăzi… care m-a ajutat …
- Aşa-l cheamă?! Nu ştiam.
- Nu?! Ciudat, păreaţi a vă cunoaşte…
- Vorbim mâine, fug la somn, Cris.
- Noapte bună.
„Ce să-i fi spus?!” gândi ea cuibărindu-se în moliciunea aşternuturilor. Aş fi părut ridicolă. Întâlnesc un bărbat cu câteva luni în urmă şi-l revăd întâmplător peste vreme şi mă comport ca o adolescentă. Dar nu uitase niciodată că-n una din agendele rămase ca moştenire din trecutul ei, între filele îngălbenite de vreme păstra nici nu ştia prea bine de ce, un fir de trandafir. Îl mai privise uneori avusese culoarea soarelui şi parfumul primei zile de libertate, ieşirea dintr-un infern spre o altă viaţă. Nu voia să se mai gândească la nimic închise ochii în aşteptarea somnului. Îi lipseau căldura trupului lui Aron şi mângâierile lui.
Un somn agitat din care se trezi aproape smulgându-se visului ce-o chinuise toată noaptea. Deschise ochii mari, un fior de nelinişte îi făcea pleoapele să tremure. Oftă, nu-şi mai amintea ce visase…rămăsese doar cu sentimentul că urma să se întâmple ceva iar acea zbatere nu părea a fi de bun augur.
Se ridică totuşi din pat. O chemau la datorie viaţa ei şi slujba. Poposi mult la duş şi se privi în oglindă parcă pentru a-şi citi răspunsul la unele întrebări pentru care nu găsea curajul rostirii.
Se bucură că avea cu cine-şi bea cafeaua, că avea cine-o distrage de la gândurile ce-o măcinau.
Cristina se pregătise astfel că plecară împreună la firmă. De câteva ori luase telefonul în mână pentru a-l suna pe Aron şi de fiecare dată renunţase. Ştia că acesta avea o zi importantă astăzi şi nu voia să-l streseze.
Prinsă în treburile firmei abia pe la prânz realiză că trecuse jumătate de zi fără să ştie nimic de el.
Îl sună şi avu surpriza să constate că avea telefonul închis. Ştia că va vedea apelul dar tot se nelinişti constatând că deja se scursese întreaga zi fără nici un semn. Nu era în firea lui, niciodată nu stătuseră atât de mult fără să ştie unul de altul.
Cum refuzase cheia de la apartamentul lui, nu avea ce face decât să meargă acasă să aştepte. Cristina mai avea un drum de făcut astfel că plecă singură pe jos, pierzându-se prin forfota oamenilor. Păşea printre ei… recunoştea chipuri îngrijorate sau fericite, pe unii-i vedea râzând pe alţii plângând…privea tăcând la culorile vieţii.
Lunea de regulă era zi de sală dar astă seară nu avea chef. O îngrijora absenţa lui Aron. Se apropia de casă când simţi aparatul vibrând şi citi cu bucurie numele drag.
- Spune-mi că şi-a fost dor de mine, îi auzi ea vocea veselă.
- Doar dacă-mi spui c-ai avut motive întemeiate să nu dai un semn toată ziua.
- Îţi spun personal… sunt la uşa ta.
- Mai am până acasă…
- Spune-mi unde eşti, vin să te iau...
Se opri în parcare aşteptându-l. Apăru imediat şi coborî c-un buchet mare de flori şi-o şampanie. Se pierdură într-un sărut ce aproape o duru, atât de dor îi fusese de bărbatul din faţa ei. Îl simţea sorbind-o şi se bucură că şi lui îi fusese dor de ea. Apoi fără prea multe cuvinte îi deschise portiera invitând-o să urce. Se supuse şi acesta demară rapid. Părea fericit, entuziasmat… şi Angela se bucură că visul ei fusese un simplu vis dintr-o noapte mai agitată.
- Flori şi şampanie?! Sărbătorim?! întreba ea odată ajunşi în casă.
- Da, avansarea mea… şi aprobarea proiectului. Joi plec pentru o săptămână în Olanda. Am emoţii cumplite… şi-am avut o zi solicitantă… dar a fost un succes.
- Nu mi-ai spus că era… chiar atât de importantă…
- Ştiu şi nici nu credeam că va fi… eram convins că proiectul nostru va mai sta pe tuşă, dar se pare că suntem mai buni decât credeam. Glumesc suntem o echipă fantastică… iar pentru mine, faptul că am fost acceptat în echipă e mai mult decât o avansare. Sunt cel mai tânăr, ştii?!
- Şi tânăr şi deştept?! Mare noroc pe mine, glumi ea sărutându-l cu poftă.
Ochi şi urechi Angela îl asculta povestind cu nebănuită patimă. Citea pasiune, mândrie în ochii lui…. era entuziasmat şi plin de speranţă. Turui în continuu mai bine de jumătate de oră, pierzându-se în amănunte ce pentru ea sunau ciudat. Se opri brusc probabil înduioşat de privirea ei tot mai nedumerită.
- Sunt un caraghios.
- Nu, doar că-n dicuţiile cu mine trebuie să-ţi bifezi nivelul de începător. Dar mă bucur mult pentru tine şi echipa din care faci parte şi da, mi-a fost un dor nebun de tine şi se pierdură iarăşi într-un sărut.
Doar gândul apariţiei Cristinei, mai temperă energia celor doi îndrăgostiţi, care altminteri ar fi mai ieşit din dormitor a doua zi dimineaţă împinşi de obligativitatea preocupărilor profesionale.
Sărbătoriră alături de Cristina care se bucură la rându-i pentru reuşita lui.
Cele două zile până la plecarea lui le petrecură mai mult împreună, aproape mutându-se la acesta acasă.
- Uneori am senzaţia că nu mai ajung acasă atât de bine mi-e cu tine aici. Ştii, cât de bine-mi e?! Mă simt vinovat că te-am răpit Cristinei, mai mult am simţit o undă de gelozie în privirea ei… şi recunosc că m-a trecut un gând aiurea, iartă-mă… dar ştii că te priveşte cu foarte multă dragoste, uneori.
- Cristina e un om minunat şi da, ocupă un loc special în viaţa mea. Să nu-mi spui că eşti gelos pe legătura noastră.
- Poate aşa un pic… voi lipsi o săptămână… vei fi doar a ei, cu ea.
- Nu voi fi. Cris, pleacă şi ea vineri la fratele ei o săptămână. Mâine mă va târî în toate magazinele de copiii. A adus un geamantan de hăinuţe şi tot mai vrea. O să profit să mă uit după ceva pentru aniversarea părinţilor tăi, deşi n-am nici cea mai vagă idee.
- Au de toate, nu de cadouri duc ei lipsă…
- Nu cadouri caut, caut o amintire… va fi prima mea întâlnire cu părinţii tăi şi vreau să-i iau şi Liei ceva. Te voi sabota şi-o voi invita într-o seară în oraş doar noi două, fetele… să bârfim în voie. Am eu ceva în cap, să văd ce-mi sare-n ochi în oraş.
- Şi mie… mie nu-mi iei nimic?
- Tu n-ai nevoie de amintiri din partea mea… mă ai pe mine. Te iubesc, Aron. Deşi mă sperie adevărul cuvintelor ce le rostesc… te iubesc şi nu mai vreau să lupt cu mine, cu teama că poate… nu mai vreau, vreau doar să ne trăim iubirea.
- Şi eu vreau să fim împreună… aceste trei zile au fost fantastice, Angela.
- Ştii mă trezesc noaptea, stau privindu-te şi uneori te mângâi uşor să mă conving că nu eşti doar o hologramă, proiectată de dorinţele mele.
- Te iubesc femeie… încăpăţânată, neîncrezătoare şi agăţată de un moft ca o banală diferenţa de vârstă. Te împiedici în fleacuri sau mai bine spus te ascunzi după ele. Motive …
Sosi şi joia plecării. Întâmpinară zorii îmbrăţişaţi, făcuseră dragoste până la epuizare, de parcă fiecare-şi dorise o frântură din trupul celuilalt. Nu-l conduse, o deprimau despărţirile în public şi nici nu era dispusă să înfrunte privirile cercetătoare ale colegilor lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu