Vitraliu stingher (18)

Pe drumul spre casă multă vreme domni tăcerea, fiecare rătăcind prin hăţişul propriilor gânduri Şi Andrei era schimbat. Boala necruţătoare a tatălui său şi mai ales inerenta suferinţă a mamei sale îi accentuaseră ridurile de pe frunte întristând privirea atât de senină, de obicei.

-              Asta e viaţa! Unii mor, alţii vor muri… totul e să nu uităm să ne mai bucurăm cât suntem! auzi Marga ca din senin glasul molcom al unchiului.

Se uită spre el doar aprobator şi tăcu. Erau multe de spus dar cât contau? Esenţa fusese spusă în cele câteva cuvinte, restul era de prisos.

Vitraliu stingher (17)

Liniştită în susurul apei ce încă curgea îşi răsfiră mâna de gânduri. O duruse nepăsarea ei, cum o numise Victor, dar îi era peste putinţă să fie altfel. La fel de bine recunoştea în sinea ei că nu avea dreptul de a cere explicaţii deşi le-ar fi dorit şi era convinsă că Victor i le-ar fi oferit. Nu exista nimic între ei decât o dulce amăgire între doi oameni care iubeau, două suflete care se căutau.

Marga ciuli urechile percepu sunetul telefonului, semn că primise un mesaj. Reveni în lumea gândurilor şi de undeva îi apăru zâmbetul lui David. Recunoscu că nici ea nu era corectă. Undeva într-unul din sertarele comodei era cadoul de la acesta. Nu-l purtase niciodată în aceste două luni şi era decisă să-l înapoieze.

Vitraliu stingher 16

Erau simpatici colegii, prietenii lui Victor, dar cel mai mult îi plăceau sărbătoritul, Radu, şi soţia acestuia. Erau veseli şi puşi pe glume iar Marga îi simţi foarte deschişi. Realiză că şi Victor manifesta aceeaşi deschidere faţă de ei. Păreau că se ştiu de-o viaţă.

Victor ieşise asaltat de un coleg care-i ceruse foarte curtenitor voie să-i răpească logodnicul câteva minute. Marga intră în jocul colegului incitată de farmecul cererii, lăsându-se cu greu convinsă. Remarcase că nici lui Victor nu-i picase tocmai bine intervenţia colegului dar cum acesta insistase şoptindu-i că e o problemă care chiar nu suferea amânare se resemnase, însoţindu-l.

Vitraliu stingher (15)

Dimineaţa trecu ca o şoaptă. Cu Elena la braţ, Marga răvăşi rafturile magazinelor apelând uneori şi la sfatul Irinei, care fremăta că nu poate fi ea în focul acţiunii.

O dimineaţă plăcută oarecum obositoare dar era mulţumită de alegerile făcute. Şi era adevărat, prinsă între serviciu şi treburile casei nu-şi mai acordase atenţia necesară. Multe din hainele ei le avea datorită Irinei care ştiindu-i măsurile de multe ori proiecta pentru ea şi i le dăruia pretextând că n-a avut cumpărători la acea măsură… sau i le cumpăra pur şi simplu de pe unde-i săreau în ochi.

Azi putea spună că făcuse o investiţie, pe care o sărbătoreau acum c-o salată din piept de pui, preferata Elenei. Se opriseră la insistenţele Margăi să mănânce ceva.

Vitraliu stingher (14)

Trecuseră trei săptămâni de atunci, trei săptămâni în care îşi canalizase întreaga energie pe finalizarea proiectelor de la serviciu pentru că îşi depusese deja cererea de demisie. Şi la casă terminase până şi ultimele retuşuri înainte de sosirea mobilei.

Marga privi în jurul ei. Nici nu-i venea să creadă că scăpase de praf de unelte şi scule împrăştiate în cel mai haotic mod. Avusese o echipă bună la lucru, conştiincioasă şi pricepută în cele din urmă. Se cam contrase cu şeful de lucrare, întorcându-i la fiecare imperfecţiune. Era conştientă c-o boscorodeau considerând-o prea pretenţioasă, tipicară… dar nici nu-i păsa, ea voia cum gândise ea, nu cum le era mai comod acestora. Se bucură când la un moment dat văzu că se trezise conştiinţa-n ei făcând totul cu simţ de răspundere.

Vitraliu stingher (13)

Într-un astfel de week-end, o sunase Irina că va veni în capitală. Se ocupa, încă din decembrie, de organizarea unei parade pentru Mărţişor şi mai avea ceva cumpărături de făcut, pe final. O ajutase şi ea pictând metri de pânză din care mâinile dibace ale Irinei scoteau adevărate minuni. Stilul unic, materialele de bună calitate, bunul gust şi eleganţa croiului făceau din creaţiile Irinei adevărate opere de artă care erau vânate de protipendada oraşului lor de provincie aducând chiar şi cumpărători din Bucureşti. Ştia că printre clientele mătuşii sale se numărau cântăreţe şi soţii de politicieni dornice de ţinute unicat.

Şi-ar fi deschis o filială şi la Bucureşti, Irina, dar Andrei sub nici un chip nu voia să dea liniştea şi calmul provinciei pe forfota capitalei. Dar nu se ştia niciodată, cu multe… nu fusese de acord Andrei dar până la urmă se făcuse pe voia Irinei.