Urcată în maşina ce-o lăsa cel mai aproape de casă, Marga privea tăcută pe geam. Pe caldarâmul, până nu de mult acoperit de albul iernii, răsunau acum roţi de cărucioare sau tocuri care mai de care mai felurite. O lume pestriţă, aşa privise mereu Bucureştiul. Iubea oamenii dar o sufoca aglomeraţia acestui oraş ce i se părea mult prea înghesuit! Se simţea în largul ei pe străduţele încă pietruite ale vechiului Bucureşti parfumat cu ecoul unor secole.
Acolo-şi cumpărase casa… acolo, era gura ei de rai, un contur de linişte şi pace, unde şi gândurile trec în şoaptă din teama de a nu deranja! Departe de tumultul şi freamătul oraşului modern casa era pe o fundătură pe care abia încăpuse maşina care-i transportase cele câteva piese de mobilier pe care-şi dorise să le păstreze din vechea locuinţă ce aparţinuse cândva familiei ei!
