duminică, 27 mai 2012

Un petec de cer (51)


Iarina urcă scările zâmbind. Prin minte i se perindau întâmplările acelei seri. Totul cu o viteza uimitoare, totul mult prea amețitor ca ea să aibă prea multe de spus. Își aminti de micuța Dorothea și uraganul ce-o luase pe sus aruncând-o într-o altă lume. Oare exista pentru fiecare un Oraș de Smarald?!

Cu toată febra evenimentelor uitase să-l mai considere pe Grig  fostul soț al Ninei, și-i plăcuse cum se așternuseră clipele între ei. Se rușinase pentru refuzurile ei repetate și stingherită așteptase reproșuri care nu mai veniseră, drept  pentru care îi mulțumi în gând. Găsise în schimb un om deschis cu o privire caldă... un om iubit și adorat de ai lui și-și permisese să-l privească să-l simtă.

joi, 24 mai 2012

Un petec de cer (50)


 

Uimirea Dadei nu fu mai mică, dar dură doar o clipă căci după ce Grig făcu prezentările, o recunoscu și-un zâmbet larg îi înflori pe chip.

-         Pe stradă sigur nu vă recunoșteam, domnișoara Iarina, cel puțin nu așa în haine de iarnă. Dar ce bucurie să vă revăd. Intrați faceți-vă comozi, mă duc să aduc ceva de băut. Mă ajuți, Grig?

-         Imediat, mă ocup eu. Tu ia loc și pregătind terenul prin alte câteva replici aparent banale. Își informă sora de motivul vizitei lor, de accidentul fără urmări grave, de prezențăa Iarinei, acolo și implicit aici.

sâmbătă, 19 mai 2012

Poate


Pentru tine:
aș opri fâlfâirea timpului
implorându-l ca pentru o clipă
să-ți asculte  bătăile  inimii
ce se risipesc în van;
aș decreta, 
ca unic anotimp iubirea
și i-aș permite Lunii să șadă lângă Soare,
cu de la mine putere!


Poate, 

c-aș bulversa al lumii orizont
aducându-l tot mai aproape
la jumătatea unui freamăt,
dar pentru deranjul provocat
aș fura stropi din roua dimineților de mai
să-i umezesc buzele însetate de dorință,
aș ruga cascadele să tacă o secundă,
munții să binecuvânteze ecoul cuvântului dor,
iar brazii să ne înalțe spre cer  
palmele  împreunate în aceeași chemare
rostind în șoaptă, 
o veche rugă doar de îndrăgostiți știută.

Să fim nebuni, oare-i păcat?!

- 19 mai 2012-


Spune-mi...


Cum să tulbur
liniştea 
în care se orânduiesc 
paşii timpului?

Mi-s umerii încovoiaţi 
de atâta aplecare,
mă doare să urăsc
iarba ce-a crescut iară,
la fel de verde şi nepăsătoare.

Spre cer adesea îmi ridic privirea
umbrind șuvoiul unor lacrimi,
când întrebări prea multe strâng
despre plecări neașteptate, 
despre durerile acestei lumi.

E atât de rece și de hâd pământul!
Mă-ntreb: se simte oare mai bogat?
Că eu săracă nu mă simt
acum, c-am înțeles 
că niciodată, de lângă mine, n-ai plecat.
 -17 mai 2012-

Un petec de cer (49)


Pentru Iarina octombrie aduse începutul ultimului an de facultate. Habar n-avea când trecuse timpul. Parcă mai ieri se-ntorsese de la mare cu Diana și uite trecuse un an.  

Un an în care-și schimbase locul de muncă, în care adunase experiență ajutând-o pe Diana la cabinet, un an ce-o aducea tot mai aproape de visul ei, pentru care-și sacrifica și dramul timp liber, în diverse acțiuni de voluntariat.  Dar era fericită, era încântată de tot ceea ce făcea.

Diana se dovedise un înger și-un mentor formidabil. Aproape o adoptase. Între ea și familia ei  se legase o prietenie caldă și parcă predestinată. Nici nu-i venea să creadă că Bucureștiul îi schimbase așa de mult viața.

miercuri, 16 mai 2012

Un petec de cer (48)


 

Acesta rătăci până spre miezul nopții plimbându-se și disecând momentele serii. Conchise că mai mult ca sigur, Iarina îl va evita. La fel de bine cum conștientizase și zidul ridicat de ea și totuși se izbise de el ca nuca de perete. Se și mira că mai era întreg.

Scoase telefonul și formă numărul Adelaidei. Promisese c-o sună și uitase.

-         Iartă-mă, am pierdut noțiunea timpului. Iartă-mă...  te-am trezit?! Scuze, vorbim mâine.

-         Nu dormeam, dar nu mai speram să suni și chiar mă gândeam că e semn bun. Ești bine?

-         Vorbim mâine, Adelaida. Sunt cel mai mare idiot, așa am început... așa trebuia să închei.

sâmbătă, 12 mai 2012

Un petec de cer (47)



Ziua trecu neașteptat de repede. Iarina parcă întinerise. Nu-i plăcea să vorbească despre  ea și Diana îi respectă dorința.

-         Mă bucur să constat că te-ai întors mult schimbată.

-         Până la urmă tot răul a fost spre bine, spuse Iarina, terminând paharul cu bere, spre surpriza Dianei care nu reușise s-o convingă în niciuna dintre zile măcar să-și înmoaie buzele într-unul.

De Jeff nu se împiedicase pe  nicăieri. Nici la prânz, nu-și făcuse apariția.

vineri, 11 mai 2012

Un petec de cer (46)


 

Cu telefonul la ureche asculta cum apelul se derula lin, fără ca nimeni să răspundă. Își spuse că asta e, poate data viitoare va fi cu noroc și se întoarse la Diana, care-i făcea semne disperate că vrea ceva bun. Aruncă telefonul pe șezlong și zbură ca gândul spre gogoșeria din zonă. Știa, ale Dianei trebuiau să fie cu ciocolată multă, ale ei cu gem de caise. Trecu și pe la dozatorul cu bere, căci reținuse că după dulcele din gogoși, Diana tânjea după o gură de bere și ca să se  scutească un alt drum cumulă totul într-o deplasare. Între cele două drumuri cumpărase și ziarele.

miercuri, 9 mai 2012

Vitraliu stingher (4)



     Firma Margăi avea multe colaborări pe plan naţional şi internaţional aşa că destul de des primeau invitaţii de la diverşii parteneri la diferite reuniuni, congrese şi mai ales la târguri. Cum acolo se iveau cele mai multe oportunităţi, directorul accepta participarea, la cele pe care le considera foarte importante. În funcţie de cum îi permitea programul pe unele le onora personal, de cele mai multe ori, însoţit de unul sau doi şefi de departament din firmă, în funcţie de specificul reuniunii şi tematică.
  De asemenea ţinea foarte mult ca personalul firmei să fie la curent cu noutăţile şi o făcea prin abonamente la publicaţiile de specialitate prin cursuri de specializare. Aşa se ivise şi acel târg ce se deschidea cu o prelegere susţinută de o somitate din domeniu la care directorul hotărâse să meargă patru persoane din firmă printre care Marga şi Paul.

Îndrăznește


Iubeşte cu parfumul
florilor de mai,
pe sub salcâmii
ce se trec de floare
şi teii îmbobociţi  iar, a mirare.
Priveşte-i,
parcă-i prima oară!

Nu măsura,
nu cântări la gram dorinţa,
nicicând nu poţi primi egal
iubirea nu-i răsplată
ci miracol.

E  trilul vântului
ducând pe umeri dorul,
e cântecul florii albastre
sprijinită în buza prăpastiei,
e răcoare şi arşiţă deopotrivă,
poate acel dram de nebunie,
scânteia ce ne ţine viaţă.

Învaţă de la stele
să străluceşti de dor,
învaţă de la lună
să luminezi în jur
şi nu uita,
fără iubire
viaţa rămâne doar un şir de paşi
către acel ultim asfințit.

- 8 mai 2012-

duminică, 6 mai 2012

Un petec de cer (45)


Auzi un ciocănit ușor dar refuză să se trezească. Când se făcuse dimineață? Parcă abia adormise? Și era încă întuneric. Bănui că era o greșeală și-și spuse că va renunța dar ciocănitul nu încetă. Se gândi apoi la cea care făcea curățenie, dar nuuuu... era prea cu noaptea-n cap.

Se ridică ca o umbră și-și dori ușa mai aproape măcar cu câțiva pași. Adormise târziu și peste toate visase că făcuse dragoste cu Jeff... sau cel puțin așa-i spunea gândul ei... deși când era Jeff, când recunoștea mâinile lui Ștefan... sau Vlad. Era buimacă... și totul sub privirea indiferentă a străinului cu pleoapele de ceară. Nedrept se strecuraseră toți în mintea ei, în așternuturile unei nopți mult prea scurte.

sâmbătă, 5 mai 2012

Un petec de cer (44)



Pășea fără a vedea mare lucru în jurul ei. Erau primele zile ale unui alt septembrie, dar soarele nu-și pierduse încă ardoarea. Gândul îi zbură pentru o clipă la Vlad și zilele petrecute pe un  alt mal de mare. Jeff îi amintea de Vlad și se trezi zâmbind. Aceeași dezinvoltură și franchețe. Ea de ce nu putea fi așa?!

Părăsise de mult închisoarea părintească, se întemnițase apoi la capătâiul lui Ștefan și acum când nimic n-o mai lega de nimeni se temea de viață.

joi, 3 mai 2012

Un petec de cer (43)


Iarina se aplecă și adună un pumn de nisip. Marea era calmă iar ea îndrăznea s-o tulbure cu mâna ei de nisip. Privi firicele plutind nedumerite și apoi acceptându-și scufundarea. Hulpava mare, înghițea fără milă tot ce i se oferea. 

Înserarea se așternuse și ici colo mai zăreai câte-o umbră îmbrățișată  rătăcind pe plajă. Se opri pe-un șezlong și adunându-și picioarele sub ea se pierdu în imensitatea cerului, respirând liniștea.

marți, 1 mai 2012

Statuile


Da, știu...
statuile
nu suferă de sete
ori din prea multă așteptare,
pe lângă ele, zilnic trece
în curgere perfectă
pasul lumii.

Da, știu...
statuile
nu-și strigă bucuria,
nici dragostea nu-și cântă;
ele doar sunt,
plătind în nerostiri
fiece zbucium îndrăznit vreodată.

Nici lacrimi n-au
pentru a se spăla de doruri
sau de nedumerirea unor stări,
oameni cândva,
statuile de astăzi,
același cer va plânge
pentru izbăvirea tuturor.
         *
Nedumeriri firești
sau poate idioate,
cuvinte imperfecte
sau prea mult șlefuite.
Mai știm ce vrem?
Mai știm ce suntem?

- 1 mai 2012-

Faceți căutări pe acest blog