O mai doftoricise
cândva. După decesul tatălui, Noelia trecuse printr-o noapte asemănătoare. O
febra puternică îi împânzise trupul transformându-l într-o torță. Delirase, țipase,
strigându-și când tatăl, când pe Buna. Și acum buzele ei murmurau dar sunetele
care ajungeau la el erau atât de vagi și imperceptibile.
joi, 24 iulie 2014
duminică, 13 iulie 2014
Noelia (6)
Intră în sală urmată
de Cosmin, mult mai stresat decât ea.
-
Hai, amice, curaj, nu te taie nimeni! Vrei să renunțăm? Fără să fi încercat?
-
Off... urcă, e târziu! o pofti acesta. Am
promis că mă fac de râs, acum suport. Numai idee bune am!
-
Pare linişte pe aici. Poate s-a anulat, din
lipsă de doritori sau curajoși, mai știi?!
-
Îți face plăcere, văd! mormăi, ca pentru el, Cosmin.
duminică, 6 iulie 2014
Filă de jurnal
Sunt zile în care
firescul e la ordinea zilei. Te trezești, simți pământul apoi priveşti cerul, te pierzi în seninătatea lui și-l lași să te pătrundă, doar așa crezând că-ți aparţii.
Dar oare cât ne putem
aparține? Nu suntem decât o mână de lut,
vin din mine cuvinte adunate peste timp, o mână de lut întregită cu nădejde
și dragoste spre a fi nădejde și dragoste.
Îmi las privirea să zburde liberă peste firescul acelei zile. Descopăr același orășel încă
dormind, cu teii ușor amețiți și aromă de cafea doar prin benzinării. Nimic
zorit, nimic spectaculos, viața în mișcări molatece, blajine adieri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)