Un petec de cer (29)

-         La București? Ai tăi știu despre această decizie? o întrebă Vlad, după plecarea chelnerului.

-         Acum, da. Am vorbit cu mama. Îți transmite mulțumiri.

-         Mie?! De ce?

-         E convinsă, că ție ți se datorează această schimbare.

-         Și așa este?!

-         Nu știu, Vlad. Poate că da. Poate că aveam nevoie, de un imbold și acela ai fost tu. Venirea ta a contat, prieteni ta contează. Ca și ieșirea de astă seară. Ca și modul în care  gestionezi tensiunile ce se mai acumulează între noi. Ultima cină luată într-un restaurant a fost... tot cu tine... acum, mai bine de un an. Uitasem că-n jurul meu mai există viață. Înnebunită de rușine, de durere pentru eșecul căsniciei mele... mi-am canalizat toată energia în a-l urî pe Ștefan. Iartă-mă... vorbesc doar despre mine, de parcă aș fi centrul universului și tu mă asculți cuminte.

Un petec de cer (28)

Odată intrat în casă, Grig încercă să facă cât mai puțin zgomot. Observase o dâră de lumină strecurându-se pe sub ușa dormitorului și-și imagină că Nina era deja în pat.

Se-ndrepta spre bibliotecă când o auzi strigându-l.

-         Dar ce faci aici pe întuneric?

-         Te așteptam, Grig.

-         Nina, vorbim mâine... vorbim când vrei, dar nu acum. Sincer, n-am chef și oricum simt că în ultima vreme... mai mult ne rănim.

-         Ia loc, Grig. Voi vorbi doar eu. Pe tine vreau să te rog să mă asculți.

-         Nimic nou. Dintotdeauna ai vorbit... doar tu! S-a făcut cum ai vrut tu! Ei bine nu! N-am chef să te ascult.

Petale de ... ”Nu-mă-uita” (5)

Un foșnet, o făcu să  se scuture de povara amintirilor ce răzbăteau frenetic printre miile de gânduri. Își șterse lacrimile care mai șiroiau pe obraz, prelingându-se până spre gât și se uită în jurul său. Nu era departe de drum dar amurgise și lumina mai pălise. Noroc de farurile de la mașinilor oprite în coloană. 

Ce frumos era luminișul în care se afla. Prinsă-n vâltoarea  gândurilor și a durerilor sale, cine să mai bage de seamă?!

Îi părea rău că nu-și luase caietul și creioanele cu ea, dar o să privească bine și o să schițeze din memorie locul. Trebuia pictat,  era o frumusețe stranie; o magie de senzații în care ruginiul era un regal de culoare iar verdele părea viu, atât era de  puternic irizat de  lumina farurilor.  

Petale de ... ”Nu-mă-uita” (4)

Doamne, ce bucurie acel telefon, fusese bucuria ei de-o clipită și ce dezamăgire mare urmase…

Da, alergase într-un suflet la bunica să-i povestească. Trebăluia prin bucătăria mirosind a scorțișoară și gutui.

 În covata de frământat, într-un colț sub ștergar, se zărea aluatul  gata crescut și undeva pe un colț de masă trona borcanul cu dulceață de trandafiri…preferata ei.  Clar, bunica făcea vestiții ei papanași, abia aștepta. Ce mult îi plăceau și Anemonei îi plăceau, o să-i ducă și ei se gândi și luând-o în brațe o sărută cu toată puterea pe amândoi obrajii.

- Sunt fericităăăă bunico, tare fericită n-am mai fost de mult așa de fericită! și învârtindu-se prin bucătărie o luă pe bunica la dans.

Un petec de cer (27)

Tocmai intra în secretariat când se-ntâlni cu una dintre colegele girofar, cum le poreclea Jana pe cele care răspândeau veștile cu viteza luminii. De aceea nici nu se miră că aceasta se opri în dreptul ei  îi făcu din ochi șoptindu-i conspirativ:

-         Dacă veneai acum un sfert de oră, dădeai nas în nas cu... frumușelul.

-         L-am ratat?! intră Iarina în joc, mimând disperarea șocându-și interlocutoarea. Dar știi, nu-i nimic... m-a sunat de aseară de când a venit, ba mai mult... știi tu! preluă  ea  același ton conspirativ.

-         Știam io și nimeni nu mă credea! auzi în urma ei, reacția respectivei, dar mulțumită  de decizia luată își văzu de treburile pentru care venise.

Petale de ... ”Nu-mă-uita” (3)

În tot acest răstimp Marga se afundase pe o potecă, oarecum paralelă cu asfaltul. Nu dorea a se depărta prea tare, dar își dorea un dram de liniște. Avea multe pe cap. Gânduri nenumărate o năpădeau bizar. Se gândea la Anemona, prietena  ei de-o viață, cea către care se îndrepta. Nu mai vorbiseră de 10 ani… o viață de om.

Îi era și dor și teamă de această revedere. Oare cum va fi? Se vor putea îmbrățișa?

Petale de ... ”Nu-mă-uita” (2)

Tot rătăcind printre amintiri Marga nici nu simți că microbuzul se opri în stație. Doar la deschiderea ușilor, o dâră de aer rece  ce se împleticea printre picioarele-i oarecum amorțite de un scaun, nu prea comod, o făcu să-și revină. Nu cobora nimeni doar urcase cineva. Era cu spatele, aștepta liniștită biletul și probabil restul de la șofer.

”Ce bine ca-i numai o persoană”, gândi Marga, așa ajungem mai repede la destinație.

  Noua pasageră își roti privirea în căutarea unui loc. Erau destule dar  zărindu-l pe tinerelul din spate, frumoasa blondă își îndreptă mersul către ultimele bănci ale microbuzului, care semnalizând  făcea manevre pentru a se reînscrie în circulație. Ajutată  de această bruscă pornire și susținută de un mers mult prea legănat, reuși să se împiedice alunecănd chiar peste scaunul unde dormea micuța vegheată de bunica ei.

Un petec de cer (26)

Iarina se așezase pe canapea, Vlad luase loc în fotoliu.Ochii acestuia se mutară de la ea pe chipul doctorului. Privirea lui părea profund preocupată în a desluși taina surâsului doctorului. Respect, admirație dusă până la venerație pentru mentorul său... le cunoștea, dar o mira tenacitatea cu care toate acestea înfruntau eternitatea. Fără să vrea Iarina se întrebă dacă Vlad nu transferase asupra ei multe din aceste stări, confundându-le cu iubirea.  Ridică cana și-și aținti ochii în caimacul ciocolatei.

Petale de ... ”Nu-mă-uita” (1)

   Marga își puse botinele și noul pardesiu  primit de la Irina, mătușa sa, o vestită creatoare e modă. Cu două zile în urmă participase la o prezentare de modă organizată de aceasta și ochii îi picaseră pe acest superb pardesiu. Atât îi trebuise Irinei, care tot spera să facă din ea un celebru manechin, iar cu timpul s-o coopteze în echipa ei de creație!

   Nu-i plăceau podiumul și lumina reflectoarelor, dar fiind mătușa ei preferată n-o  putea refuza și mai participase și la alte prezentări.  Parcă o auzea ”Of, draga mea dacă eram eu așa dăruită și frumoasă ca tine…eram celebră de mult! Dar tu, tare mai ești timidă…semeni cu mamă-ta, bucățică ruptă!”  

Peronul tăcerii

Nu întreba trecutul despre viitor; 

prezentul e acum,

în privirea neumbrită de ploi

în sărutul furat de zori

când liliacul începe iar,

a-şi trece floarea.

Ascultă,

cum picură timpul,

pândeşte o simplă rostire

la fel de pură ca prima rătăcire

din raiul ce ne-a fost promis.

Nu trece nepăsător,

exilate de peronul tăcerii,

cuvintele încă tocmesc idealuri

despre înţelepciunea de a răspunde iubirii,

amanetând un destin

pentru o cupă de nectar şi-un simplu trandafir...

-6 mai 2011-

Un petec de cer (25)

Plecarea mamei o aduse din nou singură. Sărbătorile băteau în fereastră și de câteva zile începuse a ninge ușor dar constant. Orașul îmbrăca iar haină de sărbătoare, prin unele ferestre se zăreau deja luminițele Crăciunului și statura impozanta a unui brad.

Iarina renunțase de câțiva ani la a cumpăra brad. Achiziționase unul artificial și-i era suficient, era chiar mândră că fie și numai ea salva un braduț de la tăiere. Nu-l scosese din boxa de la parterul blocului acolo unde zăceau îngrămădite multe dintre bagajele cu care se-ntorsese în casa părintească. Trecuse atâta timp dar încă nu găsea putere să le sorteze.

Un petec de cer (24)

Un bulgăr de zăpadă venit parcă de niciunde îi trecu la câțiva centimetri de nas, un altul îl lovi cu putere în umăr. Grig aproape se dezechilibră de intensitatea loviturii. Se opri ducând mâna instinctiv spre locul cu pricina.

Afară se-ntunecase binișor și scurtătura pe care o alesese se dovedi mai mult decât neispirată. Neatent la cele din jurul său, nimerise în mijlocul unei bătăi cu bulgări.

Ca la un semn hohotele de râs din jur se topiră și privind în jurul lui zări doar câteva umbre fugare. Rămăsese doar el și nemișcarea unei ierni. După câteva clipe renunță a mai scruta împrejurimile, zâmbind de botezul acelei ierni.