Un petec de cer (23)

Niciunul dintre ei, nu mai pomeni de discuția din acea seară. Nicio întrebare, niciun răspuns, doar tăcere. Păreau chiriași ai aceluiași imobil, treceau unul pe lângă altul surâzându-și amabil iar dacă conversau, subiectele erau banalități care-ar fi existat și fără ca ei să le discute.

Ea-și vedea de serviciu, el continua orele. Rar de tot îl mai auzea cântând în afara acestor momente.

O singură dată Iarina îl întrebase ce hotărâse în privința ofertei din Elveția, dar ori chiar n-o auzise sau  pur și simplu nu voise a-i răspunde. A doua oară n-o mai făcuse nici ea.

Un petec de cer (22)

Cu toate strădaniile ei,  Iarina  se gâdila îngrozitor și-ntr-un târziu îl rugă să renunțe. Ștefan își retrase mâinile cuminte, dar încă zâmbea binedispus de râsul zglobiu al  acesteia.

- Mulțumesc pentru intenție dar vezi bine că ...

- Nu-i nimic, știam. Mereu ai avut această sensibilitate.

Iarina coborî de pe canapea, cu vădita intenție de a se retrage în camera ei.

- Mulțumesc pentru tot, Ștefan. Mi-a făcut tare bine seara. Și mă bucur pentru Jana și soțul ei. N-am avut curajul s-o spun doar mi-a trecut prin minte, dar mi-ar plăcea să le botezăm  pruncul.

- Ar fi nemaipomenit dar poate au pe altcineva. Sunt oameni frumoși, veseli... vor avea un copil reușit.

Un petec de cer (21)

Iarina se întinse după telefon. Adunase mai multe recuperări și de două zile, nu ieșise din casă decât pentru o vizită la mama ei, o injecție făcută unei vecine mai în vârstă și câteva cumpărături. Ștefan era ocupat cu unul dintre micuții săi elevi.  Ea, lâncezise mai toată ziua, citind sau privind pe fereastră plutirea lină, ușor indecisă,  a  unei pelerine de fulgi.  

-         Spune-mi că n-aveți alt program. Vrem să trecem la voi, auzi vocea veselă a Janei.

-         Sigur. S-a întâmplat ceva?!

-         S-a întâmplat... ceva minunat. Vorbim când ajungem.

-         Bine, închise aceasta întrucât deja vorbea singură.

Un petec de cer (20)

Iarna-și ducea ultima bătălie. Petele de alb se topeau văzând cu ochii și Iarina tresărea bucuroasă la fiecare nou semn al  primăverii. O iarnă grea, cu sărbători banale cu nimic mai specială decât cele din ultimii ani.

Crăciunul adusese un dram de lumină în viața ei, râsul lui Răducu îi răsuna și acum în urechi.

Ajunse în stație și se opri. Probabil un autobuz abia plecase căci doar banca mai aștepta. Scorojită de vântul și asprimea iernii, ea-și vedea de menire, oferind o clipă de răgaz.

Un petec de cer (19)

Era în anul doi de facultate când la etajul imobilului în care locuia  închirie o cameră, un student la conservator. Câteva săptămâni trecuseră unul pe lângă altul fără a schimba mai mult de un salut.

Un tip tăcut, mereu grăbit, pleca, venea, nici chiar baba nu știa prea multe despre el. Roasă de curiozitate, pândi poșta și constată cu uimire că acesta primea scrisori din orașul bunicilor ei. Un  plic bleu sosea c-o regularitate impresionantă și rar de tot câte unul alb mai burdușit c-un scris mult diferit. Se învârtise mult și bine pe lângă scrisorile de la cea care se semna I. Vasile, tentată să deschidă măcar una, dar se temu de babă. La orice greșeală o amenița cu aruncarea în stradă și nu putea risca, mai ales că aceasta îl îndrăgise pe studentul care o încânta în serile lungi de iarnă cu vioara lui.

Un petec de cer (18)

În modernul apartament din București se făceau de zor bagaje. După multe insistențe Grig cedase, acceptând să petreacă acest sfârșit de săptămână, la Viena. Nina combina utilul cu plăcutul, în cursul zilei având o întâlnire importantă iar pentru seara de sâmbătă,  planuri doar pentru ei doi. Cu greu, pe ultima sută de metri, obținuse o rezervare și era fericită.

O voia specială, deși și-ar fi dorit s-o petreacă într-unul dintre restaurantele capitalei, unde ar fi strălucit  în mijlocul prietenilor, se mulțumi cu acest compromis. Dejucă, astfel, planurile lui Grig căruia îi cășunase pentru o evadare în sălbătăcie, între niște râpe uitate și de Dumnezeu, probabil o altă cabană fără apă curentă, fără toaletă, fără un minim de confort.