Femeia in albastru (21)

Reveniţi acasă  stătură la poveşti probând, despachetând şi admirând năzdrăvăniile celor doi. Aron nu mai urcase, urma să revină în cel mult o oră s-o ia.

- De ce-ai cheltuit iar Angela? Trebuie să-mi spui cât îţi datorăm! insistă Ada privind cum umbra lui Relu se profila deja în spatele ei.

- Sunt cadouri. Nu te prosti, Ada! Scuzaţi-mă câteva minute, mă duc să pregătesc camera pentru copii, spuse dispărând în camera Cristinei.

Se mai foi între camere câteva minute apoi reveni în living.

- Am pregătit totul, rosti Angela adresându-i-se lui Relu care se ţinea cu mâna de cap în timp ce privea atent o pastilă. Copiii vor dormi în camera în care ai dormit tu, Ada într-a mea… iar pentru tine, acelea sunt aşternuturile, canapeaua te pricepi s-o tragi.

- Şi tu? auzi vocea lui urmând-o în bucătărie. Împarţi canapeaua cu mine? şopti  închizând uşa în urma lor.

- Nici în cel mai erotic vis al tău. Eşti penibil! Ai ajuns să te milogeşti de femei?!

- Cu ce e mai bun filfizonul tău cu aere de Bucureşti?!

- E mult mai bărbat ca tine… ca să nu mai spun că e un domn.

- Aha… te-ai stilat… după trei ani de puşcărie… vrei domni?! Sunt curios cât ştie despre tine… poate dac-ar şti cu ce depravată are de-a face n-ar mai fi... domn.

- Te înşeli! Domn te naşti, nu te fac diplomele sau titulaturile.

- Dar tu n-ai nevoie de domni… tu ai nevoie de-o mână bună de bărbat să te domine. Mereu ai fost nărăvaşă. Şi ăsta e doar un pămpălău ca şi Camil. N-ai fler la bărbaţii adevăraţi, continuă acesta apropiindu-se de ea.

- Dacă mai faci un singur pas… crede-mă că-ţi fac şniţel bărbăţia aia de-o tot defilezi şi lauzi! Te suport datorită Adei şi copiilor că altminteri nici nu călcai aici.

- Cu cât te-nfurii mai tare cu atât mă aprind eu, rosti lingându-se lasciv pe buze. Ce-i al tău e al tău, frumoasă ai fost mereu dar ţie chiar ţi-a priit puşcăria că arăţi… Mmmm, ce m-aş juca un pic cu sânii tăi! Adevăraţi… cu sfârcuri rozalii, continuă acesta baricadând oarecum uşa de la bucătărie.

- Dă-te din uşă, nimic scârbos ce eşti… ai nevasta dincolo… şi copiii… cum poate un ticălos ca tine să aibă aşa copii frumoşi şi deştepţi? Iar Ada… nu o meriți…

- Eu n-o merit?! Leguma aia?! Privește-mă cum arăt... și privește-o și pe ea. Ștearsă... aproape moartă... ce să fac cu ea?! Eu am nevoie de drăcoase ca tine nu mironosițe ca aia. Vreau să simt focul care arde-n tine... numa’ din priviri şi simt  cum pârjoleşti. Şi vezi că-s bun de prăsilă… şi fără să mai spună nimic se întinse spre sânii ei.

Se feri şi profitând de moment Angela se strecură pe sub el, deschise uşa dar înainte de-a ieşi se întoarse spre el şi-i lipi pe neaşteptate o palmă.

- De când aştept! şi ieşi trântind uşa după ea.

Auzi o serie de înjurături presărate cu apelativul „căţea” şi realiză că despre ea era vorba dar nu-i păsă. Tremura de nervi…şi de setea cu care-l lovise. Îşi strânse câteva lucruşoare şi se bucură când auzi soneria. Se prăbuşi în braţele lui Aron care-o întrebă îngrijorat.

- Eşti bine? De ce tremuri? S-a întâmplat ceva?!

- Mi-a fost dor de tine. Hai să vorbim cu Ada şi copiii şi să mergem.

- Mâine dimineaţă luăm puştii şi mergem la teatru de păpuşi. Am trecut şi-am luat bilete de la 11. Am luat bilet şi pentru Ada pentru că sincer pe Relu nu-l văd la teatru de păpuşi.

- Dar Ada…

- Mergem cu maşina… reprezentaţia nu durează mult şi sincer  o ieşire din casă îi mai aduce şi ei sângele în obraji… iar bucuria celor mici va fi medicament!

- Eşti atât de special… unde ai fost atâţia ani?!

- Dar tu?!

Angela simţi cum stomacul i se strânge ghem. Fără voia ei o buşi plânsul. Trebuia să-i spună tot… nu mai putea amâna. O durea nesiguranţa şi incertitudinea. Îi datora, şi-şi datora asta. Voia un început curat… recunoştea că o speriaseră ameninţările lui Relu. La cât era de lipsit de scrupule se putea aştepta la orice din partea lui .

Se despărţiră cu greu de cei mici în special de fetiţă care-şi dorea să meargă cu ei. Stabiliră că mâine dimineaţă vor merge la teatru de păpuşi şi copiii se arătară  încântaţi. Cel mai mult se bucura Nicola care repeta ţopăind  „mergem la piatru de păpuşi” şi „cotofărie”.

Odată ajunşi în dreptul uşii, Aron se opri brusc cercetând-o câteva clipe.

- Am uitat, dar poate merge, şi fără a spune nimic îi desfăcu fâşia de mătase  legată lejer în jurul taliei.

- Ce faci?!

- Nimic rău şi sărutând-o uşor o legă la ochi.

Angela dădu să se împotrivească dar renunţă lăsându-se în voia lui.

Păşi în casă ţinută de mână. Ciudat sau nu, deşi cunoştea interiorul, o intimida legătura de la ochi. Era obişnuită să deţină controlul… cel puţin aşa era de când ieşise din închisoare.

Mirosea a vanilie în casă şi a mosc… şi-i plăcea.

- Aşteaptă-mă doar o clipă. Nu te mișca de aici, nu te dezlega, nu trage cu ochiul promite-mi!

Stătea cuminte pe scaun. După numărul de paşi făcuţi intuia că se afla în bucătărie. Întinse mâna în jur dar nu dădu de nimic apropiat aşa că renunţă.

De dincolo se auzi  vocea lui Yves Montand  inundând fiecare locşor.

Se ridică urmărindu-i intensitatea. Tocmai trecuse de uşă că se opri în braţele lui Aron.

- Ce neascultătoare eşti.

- Aron… mi-e ciudat… aşa legată la ochi. Ce-ţi veni?

- Domnişoară dansaţi?

- Credeam că nu mai întrebi. Dar pot să mă dezleg?

- Nu încă…

Mâini, îmbrăţişare… se lăsă în voia lui, iarăşi, bucurându-se muzică. Dansau liniştiţi… ea-şi pusese capul pe pieptul lui ascultându-i zbaterea inimii înconjurată de sublime acorduri aduse parcă din alte timpuri.

Simţi buzele lui pe umăr într-o suavă şi molcomă atingere şi întregul corp i se înfioră. Se bucură în sinea ei că alesese o rochiţă în bretele renunţând la uzualii blugi.

Melodia se termină dar ei erau încă îmbrăţişaţi pierduţi într-un tandru sărut. Simţi cum mâinile lui dezlegau eşarfa dar nu deschise ochii nici după ce se simţi eliberată. Regăsise siguranţă în braţele lui, căldură… se îndrăgostea?!

Clipi încet, mirată. În cameră era penumbră.  Doar  cele două sfeşnice aşezate pe masa dichisită pentru o cină romantică, aruncau vagi reflexe luminoase.  Privirile i se opriră pe şampania mascată de-un aranjament cochet ce trona impozant în mijlocul mesei.

Angela dădu să spună ceva dar o opri sunetul soneriei. „Mai aşteptau pe cineva?! Nu-s decât două locuri la masă…” Se apropie de centrul mesei… trandafiri roşii şi margarete… ciudată dar frumoasă combinaţie. Pe una părea aruncat la întâmplare un şervet. Cercetă atentă şi descoperi ieşind de sub el codiţa unui trandafir. Se retrase mirată. Inima-i bătea să-i sară din piept în timp ce mintea-i năştea întrebări şi mirări al căror răspuns nu şi-l dorea deocamdată.

Întregul living devenise altul.

- Au întârziat… erau să-mi ruineze seara, rosti oarecum dezamăgit Aron reîntors în cameră.

- Cine?

- Cei de la restaurant… dar… Ia loc te rog, spuse conducând-o într-adevăr. în locul din dreptul trandafirului.

Angela se aşeză supusă şi stătu nemişcată doar privind.

Aron se mai foi câteva clipe aducând pe masă  două boluri şi alte mărunţişuri.

- Nu ştiam, aşa c-am comandat salată „Cezar” şi „Marinara light". Atât am reţinut dintre preferatele tale, spuse acesta vizibil emoţionat, frământându-şi mâinile ca un copil scos la lecţie.

- E perfect! îl linişti Angela. La câte emoţii am, nici nu-mi mai e foame, probabil nici ţie…

Se ridică de la locul ei şi ignorând tot ce era aşezat pe masă îi opri cuvintele c-un sărut. Se lăsară iarăşi purtaţi de muzică. Trupurile lor comunicau mai bine ca ei.

- Fă dragoste cu mine… asta-i hrana ce-mi trebuie acum… şi-om avea vreme şi de bucatele de pe masă.

- Dar se răcesc…

- Vom fi noi suficient de încălziţi… îi răspunse ea, obraznic, băgându-şi mâinile pe sub cămaşa lui.

Aron o ridică în braţe şi nu se opri cu ea decât în dormitor. Angela amuţi. Aici acelaşi decor, mult însufleţit cu flori şi lumânări parfumate.

Bărbatul acesta chiar se străduise s-o impresioneze. Acolo dispăruse el mai bine de o oră şi ceva.  Se învinovăţi o clipă că-i dăduse planul peste cap dar renunţă repede la orice părere de rău, gura lui Aron o căuta şi-i veni în întâmpinare.

Se freca de el în ritmul muzicii, încitându-l. Reuşise să-i dea cămaşa jos şi acum se bucura de pieptul lui. Firicelele fine de păr o excitau şi se răzbuna apucându-le uşor între buze în timp ce degetele îşi marcau teritoriul pe spatele acestuia.

El încă bâjbâia după fermoarul de pe spatele rochiţei. Se-ncurca în părul desfăcut, revărsat din belşug pe trupul ei. Docilă, se întoarse.

- Te costă un sărut! îi şopti languros de parcă-i făcuse cea mai mare favoare.

Rochiţa pică oarecum nedumerită de viteza cu care fusese abandonată. Nu dură mult şi juponul avu aceeaşi soartă. Era rândul pantalonilor lui.

Angela zâmbi.

În lumina lumânărilor păreau două năluci. Mâini împleticindu-se, guri alergând,  flămânde şi dorinţă…exotic parfum emanat de trupurile lor.

Simţi cu degetele lui se strecurau uşor pe sub marginea chiloţeilor, parcă testându-le fineţea. O presiune surdă şi coapsele ei pulsând asemeni clapelor unei pianine. O mângâia cu atâta tandreţe. Lumânărelele licăreau, parcă însăşi flăcările se unduiau resimţind  fiorul împlinirii, al apartenenţei.

Angela se răsuci scăpându-i printre degete. Aron zâmbi mulţumit. Ştia, începuse s-o cunoască iar surâsul privirii ei nu-i mai era străin. Se lăsă sărutat, aparent dominat câteva clipe, revenind mai incendiar în asedierea următoarei redute, sutienul.

Se opri câteva clipe bune, preocupat de elasticitatea  breteluţelor  de parcă ele ar fi fost centrul atenţiei şi nu sfârcurile ce ţipau să fie eliberate.

Într-un târziu palmele lui înconjurară tandru rotunjimea înfloririi multaşteptate, minunându-se de divinitatea momentului, ce trecea deseori neobservată de două trupuri aventurate pe făgaşul împlinirii fizice.

Angela îşi simţea trupul vibrând în palmele lui. Parcă intrase în stare de imponderabilitate şi se agăţă cu disperare de el. Era un trup cu sufletul în palme îngenuncheat la poarta iubirii acolo unde raţiunea şi visul se suprapun.

 Îl simţea… devenise din ce în ce mai lacom… iar mâinile-i o frământau tot mai febril şi totuşi încă-l amăgea.

- Oho, ce-ţi place să chinui! rosti Aron împingându-se în ea şi lăsându-se cuprins de coapsele ei fierbinţi.

Angela oftă de plăcere şi se bucură că Aron intuise momentul. Îşi simţea corpul, era ca un boboc ce aştepta doar şi numai un bob de rouă pentru a-şi revărsa petalele într-o dulce înflorire. Fiece fibră a trupului ei tremura şi scâncea de plăcere.

Erau goi… două trupuri respirând agitat dar privindu-se în adâncul adevărului din ei.

De niciunde simţi buzele lui Relu atingându-i obrazul. Duse instinctiv mâna acolo, se spălase şi cât se frecase… dar încă-i simţea parfumul acolo. O atingere ce-i provocase silă, disperare… născute din neputinţa de a striga în gura mare nemernicia acestuia.

Se  cuibări în braţele lui Aron, trăgând pledul peste ei, un fior rece îi trecu prin corp răcindu-i mâinile şi picioarele. Voia să se ascundă acolo cu el să uite de răutatea lumii.

Făcuse dragoste cu bărbatul acesta şi simţea cum în sufletul ei înmugurea iubirea. Inconştienţi sau nu renunţaseră şi la prezervativ. O clipă de nebunie poate dar era atât de fericită şi recunoştea asta şi-n ochii lui. Simţise că în seara aceea Aron o iubise cu toată dăruirea posibilă.

Se ridică. Aron o urmă şi făcură duş împreună. Sunetul molcom al apei şi mâinile lui alintându-i trupul, părul ei ud încolăcindu-i asemeni unor liane. Minunate senzaţii. Aron ieşi primul, revenind rapid, c-un halat de baie albastru. Moale şi pufos se mulă mănuşă, trupului ei. Îl privi uimită.

- Femeia mea în albastru, îţi stă superb !

- Mulţumesc, dar... îmi plăcea halatul tău...

- Vreau să-l ai pe al  tău… vreau…

- Eu aş vrea nişte salată… mi-e foame, devie ea subtil discuţia, intuind că Aron  încă sub impresia mângâierilor  îşi dorea mai mult de la relaţia lor.

- Acum că spui… parcă mi-e foame şi mie.

Zâmbi privind la contrastul dintre eleganţa mesei şi ţinuta lor. Dar erau fericiţi. Odată aşezaţi la masă Angela ridică şervetul dezvelind candoarea unui trandafir alb. Era atât de frumos în singurătatea lui că instinctiv îl ridică şi şi-l duse la buze, voia să-i simtă catifelarea.

Abia acum observă că sub el era o cutiuţă.

Privi întrebătoare spre Aron, care-o ignora făcându-şi de lucru cu şampania. Acum cu ambele pahare în mână stătea în  faţa ei surâzând şi aşteptând.