Urcă primele trei trepte după care se opri strângând cu putere balustrada, singurul sprijin posibil în acea clipă. Roti privirea de parcă ar fi căutat ceva sau pe cineva dar un privitor atent ar fi observat că încerca doar să scape de lacrima ce i se zbătea pe-o margine de pleoapă. Închisese în ea abisul. Fericire, nefericire și alegeri.
Știuse din prima clipă ce avea de făcut, simțise. Dar își dorise să gândească. Toți anii ei de sacrificiu și de muncă meritau o clipă de rațiune. Și chiar dacă-i era cunoscut răspunsul își acordase acea clipă.
Un alt pas și trupul se reconfigură, reînălțându-și umerii și ridicând privirea. Mâna dădu drumul balustradei simțind perfect treptele ce-o duceau către scenă. Surâse celei ce-o muștruluia pentru mica întârziere.