miercuri, 27 iunie 2012

Mi-e dor...

...să mai vin acasă, să te găsesc frunzărind ziarul cu veşnicii ochelari mereu fără un braţ. Mai ştii, mereu te certa mama că adormi cu ei pe nas sau că nu ştii pe unde ţi-i laşi, că-ţi puneai ceasul la mână după duşul de seara, de parcă dormeai în gară  şi multe altele... şi ce te distra s-o necăjeşti. Iar eu mă amuzam de şotiile tale şi deseori... ne-o luam amândoi. Spunea că-ţi semăn la prostii, că vorbim mult şi facem haz din te mir ce... că noi nu ştim să fim serioşi. Uite c-am învăţat, deşi vreau să cred că n-o să uit nicicând să-ţi semăn.
...s-o strigi pe mama şi să-i spui: pune ceva de mâncare, a venit fata acasă şi să mă-ntrebi surâzând... după, facem şi noi o tablă, un şah. Te bucurai ca un copil când acceptam şi nu jucam doar table, ne uitam uneori cu zarurile în mână vorbind despre cu totul alte probleme.
Eram, Dănuţa ta!
Tresar când mă mai strigă cineva aşa...
Atâta linişte la tine astăzi ca şi-n zilele  ce-au trecut şi negreşit vor trece, flori, mult verde şi pace în jurul tău. Mi-aş dori să fie şi la mine-n suflet. Îmi spun în fiecare zi că trebuie să acceptăm ce nu mai putem schimba... dar ce să fac dacă doare şi doare. 
O lumânare aprinsă,o rugă şi uite nevoia asta de a-ţi scrie... cu atât mai pot ajunge la tine, tata.
"Spune-i, Dănuţei mele că mi-e bine!" a fost mesajul tău primit în vis, imediat după înmormântare, de prietena mea s-a trezit speriată şi nu îndrăznea să mă sune, ea neştiind că atunci în poarta cimitirului când te-am pupat, pentru ultima oară, exact aceste cuvinte ţi le-am şoptit: "Să vii tata, să-mi spui că ţi-e bine!"
Mai vino, tata, şi spune-mi că ţi-e bine. Atât am nevoie să ştiu....

joi, 21 iunie 2012

Un petec de cer- ultima parte




Iarina terminase de spălat și ultimele vase. Mai aruncă o privire în bucătărie și închise ușa. Intră apoi în camera lui Mihnea adună cele câteva lucruri rămase alandala în urma plecării, împăturindu-le cu drag. Se împiedică de paletele de tenis, de mingea de fotbal a acestuia, c-un surâs blajin o recuperă aruncând-o în coșul din hol în care mai stăteau cuminți alte câteva.

luni, 18 iunie 2012

Un petec de cer (53)


Se urcă la volanul mașinii și după primele secunde de stinghereală dădu  drumul la muzică. Se opri în fața ușii și parcă fără a-și da răgaz pentru a se putea răzgândi, apăsă cu sete soneria. Astrele păreau a-i fi favorabile căci găsi ușa de la intrare deschisă sărind peste etapa interfonului, care probabil i-ar fi mai temperat elanul.

Cum niciun sunet din casă nu indica intenția cuiva de a-i deschide, Iarina insistă pe sonerie până la un ușor abuz.

După câteva minute auzi pași grăbiți și declicul închizătorilor sfărâmă bariera dintre ea și bărbatul de dincolo.

Uimirea lui era atât de mare că Iarina simți cum roșul puloverului îi colora  obrajii.

-         M-am gândit că poate dimineață o să ai nevoie de mașină, spuse ea surâzând fluturându-i cheile.

luni, 11 iunie 2012

Un petec de cer (52)


Următoare întâlnire păru firească și clar așteptată de amândoi. Grig își reluă rolul de ghid povestindu-i Iarina frânturi din istoria nescrisă a Bucureștiului. Îl asculta fascinantă mirându-se de toate câte le știa. Se simțea jenată că ea doar privise fără să vadă prea multe. Doar cu Ștefan mai străbătuse ani în urmă Bucureștiul la pas, dar  prea orbită de dragostea pentru el, aproape toate trecuseră pe lângă ea, iar timpul făcuse restul.

Faceți căutări pe acest blog