Femeia in albastru (20)

Nici nu ştia când trecuse timpul. August adusese cu el căldură şi multă zăpuşeală într-un Bucureşti sufocat de poluare şi trotuare încinse. Concediile era în toi... de solicitări, la firmă, nu duceau lipsă şi de multe ori o prinsese noaptea pe acolo.  Şi Cristina o certase că era prea perfecţionistă dorindu-şi să aibă habar de toate.

- Eşti doar un om, tu conduci… supervizează… nu-ţi sufleca tu mânecile ! Off... încăpăţânată mai eşti! O să se sature băiatul ăla… Aron, ziceai, nu?!... de atâta aşteptat seară de seară.

- Şi el munceşte foarte mult.

- Abia aştept să trag o fugă până-n ţară. Mi-e dor de Mark, mi-e dor de tine... vreau să-l cunosc pe Aron şi să stăm la poveşti mult...  tolănite pe covor fumând ca turcii! Mi-e aşa de dor să mai vorbesc româneşte.

Îi povestise câte ceva despre el, nici nu  se putea altfel, ştia că aceasta ar fi aflat oricum de la Claudia care-o ţinea  la curent cu tot ce se petrecea în firmă.

La început o iritase toată această „raportare” dar apoi ignorase. Era dreptul Cristinei de a fi informată, era firma ei şi pe undeva  firesc. Că nu-i plăcuse, simţindu-se oarecum spionată era altceva…dar n-o putea învinovăţi pe Cristina. Era convinsă că nu ea ceruse aşa ceva. Era poate exces de zel din partea unui angajat fidel sau poate din prea multă recunoştinţă aceasta se simţea datoare… nu ştia şi nici nu voia să ştie.

Claudia era promptă, isteaţă şi colaborau foarte bine deşi nu se simţea aşa de apropiată de ea cum se simţea de Luminiţa.  Da, de ea se apropiase. Era într-adevăr deosebită ca om şi-i amintea mult de Ada, prietena ei din satul natal... cea al cărei râs vesel îi răsuna deseori de acolo dintre amintiri.

Ce mult îi lipsea... şi ce mult o schimbase viaţa asta care-o încercase cumplit, fără niciun pic de vină.

Se bucură enorm pentru aceasta. Tocmai trecuse cu bine peste operaţia de reconstrucţie a sânului şi de câteva zile ieşise din spital. N-o lăsase să plece acasă, ştia că de cei mici se ocupa soacra acesteia, o femeie de milioane căreia feciorul nu-i semăna nici măcar ca umbră.

Aşa că, de câteva zile se destrăbălau şi-i era atât de bine redescoperind vechea Ada, spontană, haioasă şi mereu veselă. Parcă i se ridicase un văl de pe ochi…doar uneori cădea pe gânduri privind cu drag pozele celor două mogâldeţe, raţiunea vieţii, cei pentru care luptase cu nemilosul cancer.

O lega o viaţă de om de Ada şi de multe ori fusese singura pe care-o împovărase şi ea, pe nedrept, cu necazurile ei. Era blândă şi mereu cu-o vorbă bună, recâştigându-şi pas cu pas dreptul de a fi femeie, mamă… asemeni plantei ce redescoperise… lumina, căldura, apa şi acum revenea la viaţă.

Ada îl îndrăgidin prima de Aron, devenind cea mai aprigă susţinătoare a acestuia. În cele câteva zile cât mai stătu în Bucureşti  o bătu la cap efectiv pe Angela demolând cărămidă cu cărămidă zidul virtual pe care aceasta îl ridica între ea şi acesta.

- Să nu te mai aud cu scuze  şi pretexte. Bucură-te şi tu de viaţă… n-ai suferit destul? Iartă-te şi treci mai departe.

- Ada, Aron e un prieten şi-un iubit extraordinar. Dar atât. Nimic mai mult. Mă înfioară prezenţa lui, răscoleşte femeia din mine dar nu pot gândi mai departe de punctul acesta. Am un presentiment ciudat…dar o să încerc să mă bucur şi cu sufletul de această poveste.

- Mereu ai fost o rebelă… iartă-mă, sunt ultima persoană care ar trebui să dea sfaturi. Eu şi Relu vom divorţa.

Vestea căzu ca un fulger. Angela nu ştia cum s-o perceapă, cum să reacţioneze. Ada era la nicio săptămână de operaţie şi nu avea voie să se supere deşi se bucura sincer pentru prietena ei. Era un regret… cei doi copii... dar poate le era mai bine aşa.

- Ai amuţit?

- Da. Nu ştiu ce-i de spus…

- Nimic. Sunt decisă de mult. Şi am stabilit de comun acord. Actele sunt depuse, sper să terminăm şi repede şi-n condiţii omeneşti. De multă vreme suntem, doar doi actori… a obosit şi Regizorul de Sus să ne tot şoptească replicile. Ne-am rătăcit demult unul de altul am rămas  două prezenţe în aceeaşi casă şi atât.

- Şi copiii?!

- Aici e singurul regret.Relu e cum e... dar îşi iubeşte copiii şi e un tată bun. A fost de acord să nu-i despărţim. Probabil vom mai locui împreună… nu putem rupe firul brusc! Nu ştiu…

- Ştiu, Ada. Aşa cum ştiu că tu-l iubeşti, încă.

- Nici eu nu mai ştiu. Mai poţi iubi un om care te priveşte ca pe handicapată… care nu m-a mai atins niciodată de la operaţie? Doi ani mi-au îngheţat mâinile şi picioarele în pat cu el… iar el se ferea de mine ca de o ciumată. E doctor… dacă nu mă poate înţelege ?! Cum m-ar mai putea iubi?! Am acceptat multe… m-am făcut că nu văd… şi poate aş mai face-o… dar nu pot cerşi iubirea. Nu poate! E mai presus de el să mă poată accepta aşa.

- Dar poate…după această operaţie de reconstrucţie…

- Crezi?! Ştii ce mi-a spus în una din serile în care s-a îmbătat, chiar înainte de a veni la spital? „Du-te să te operezi... reconstruieşte, poate aşa s-o mai uita şi la tine cineva!” Nu, nu face scandal când bea… deşi o face cam des în ultima vreme…dar taie în carne vie! Iar cuvântul e un bisturiu al naibii de ascuţit.

Angela oftă. Nu era  momentul potrivit pentru a dezvolta discuţia. În ciuda aparentei seninătăţi ştia că în sufletul Adei bătălia era mult mai aprigă. Nici nu mai redeschise subiectul. Se bucură din plin de prezenţa prietenei sale.

Aron simţise că Ada-l simpatiza şi era un şmecheraş. Avea mereu ceva şi pentru ea … ba un CD cu muzica care-i plăcea, ba o cutie de bomboane. O cucerise definitiv iar pe Angela o distra perseverenţa cu care Ada-i susţinea cauza.

- E un adevărat complot aici! Până şi Mark m-a părăsit în favoarea lui Aron. S-a învăţat pungaşul că el nu vine niciodată cu mâna goală.

- Animalul simte Angela. Dacă omul mai poate fi înşelat de aparenţe…animalul nu! Ioi… abia aştept să vină sâmbăta să-mi vină puşlamalele să vezi atunci smotoceală atunci.

- Ce rău îmi pare că pleci. De luni iar o să mă simt singură în casa asta mare şi pustie.

- Îl ai pe Aron. Mută-te cu el  sau lasă-l să se mute aici.

- Una ştii, una spui… m-ai terorizat! Nu pot! Eu la el nu pot… îl am pe Mark şi nu-l pot lua acolo… şi nici nu vreau, el aici... nici nu intră în discuţie! Nu-i pot face asta prietenei mele.

- Dar pentru mine cum s-a putut?

- Nu e la fel. Ada nu fi absurdă! Doar pricepi ce vreau să spun.

- Nu. Dar de dragul tău o să mă prefac că, da! Mulţumită de concesie!?

- Declar remiză…

Şi camera se umplu de râsul lor curat şi sincer. Se cunoşteau atât de bine că vorbeau doar ca să nu-şi uite timbrul, în rest comunicarea dintre ele era mai presus de cuvinte.

Când se auzi soneria Ada tresări de emoţie şi dădu să se ridice din fotoliu. Prevăzătoare Angela o opri. Ştia, cei doi copii i-ar fi sărit în braţe iar ea nu avea voie să facă efort, mişcări bruşte.

Dar odată deschisă uşa cine-i mai putu opri pe cei doi mici prădători?! Salutară în grabă şi se strecurară pe lângă Angela fiecare cu câte un bucheţel de flori în mână zorindu-se care să-l ofere primul.

Speriat de asemenea invazie şi Mark se retrase din calea lor ascunzându-se în coşuleţul său, bine tupilat doar cu ochii şi urechile aţintite la zgomotele din living.

Doar Relu nu intrase, stătea impasibil în tocul uşii studiind-o c-un rânjet aproape diabolic pe Angela. Dădu s-o apuce de mâna dar aceasta, prevăzătoare, şi-o retrase  poftindu-l cordial în casă.

Ajuns în dreptul ei se aplecă iute şi-o sărută pe obraz mai înainte ca ea să poată face vreun gest  de respingere.

- Tot frumoasă ai rămas! rosti afişând un rânjet vulgar.

- Şi tu tot măgar! veni şi replica ei mai mult printre dinţi.

I-ar fi tras o palmă… îngrozitor ce-o mânca… dar trebuia să-şi controleze gesturile şi reacţiile de dragul Adei.

Amintindu-şi de florile ce le avea în mână se aplecă foarte galant sărutându-i mâna, profitând de faptul că  erau deja în raza vizuală a  Adei iar Angela n-ar fi îndrăznit să-l respingă.

Neavând ce face  toleră totul şi aparent senină se întoarse în bucătărie după o vază. Sub pretextul că admiră apartamentul se opri în dreptul uşii acesteia şi acoperit de zgomotul făcut de cei doi copii şopti c-o aroganţă uluitoare:

- Te-am ratat… dar poate nu-i timpul pierdut! Ştii că mereu prezenţa ta m-a  excitat.

- Mi-e scârbă de tine!

- Mie nu… şi pofta vine mâncând!

Trecu pe lângă el fără a-l privi măcar. Intrase de cinci minute şi deja i se făcuse greaţă de el. L-ar fi poftit să plece la un hotel dar nu putea, de dragul Adei şi al copiilor.

În living era veselie mare. Mark devenise centrul atenţiei şi acum se înfoia de colo-colo printre picioruşele celor doi ţânci care-şi disputau supremaţia asupra lui. Uitaseră de Ada, care-i privea încântată şi mulţumită, strângând la piept florile aduse de cei doi.

- Uite cât de  frumoasă poate fi viaţa, Angela. E aşa bine cu voi aici. Chiar şi pentru atât şi tot merita să mai trăiesc.

- Să nu te mai aud vorbind aşa! o certă încruntându-se de-a binelea. Niciodată! Auzi?!

Şi întoarsă cu spatele o lacrimă îi scăpă făr' de voie. Chipul prietenei sale se înseninase şi căpătase acum altă sclipire. Era Ada, cea din copilărie Era Ada, mama, care-şi privea puii zâmbind… era fericită, chiar dacă frânturi din necazul prin care trecuse o mai ajungeau ca un ecou.

Întâlnirea dintre Aron şi Relu fu exact cum se aşteptase. Ar fi putut paria cu ea însăşi …ar fi câştigat!

Un Relu îngâmfat privind pieziş către Aron şi studiindu-l cu-n vădit aer de superioritate.

Ignorându-i privirile Angela făcu prezentările.

- Sărut mâinile, doamnele mele. Bună seara domnule, îmi pare bine de cunoştinţă, şi-i întinse mâna bărbăteşte. Ia uite ce cavaler şi domnişoară avem aici continuă el salutându-l pe Ionuţ şi zâmbindu-i de la distanţă Nicolei  care intimidată de prezenţa lui se ascundea la spatele mamei doar trăgând  timidă cu ochiul.

Relu răspunse la salut  accentuând  „doctor…”  fluturându-şi în sus şi-n jos profesia.

Dorind să-şi mai tempereze soţul interveni şi Ada în discuţie.

- Şi Aron are o profesie interesantă. E inginer proiectant,  la un concern străin cu filiala în România. E ceea ce mi-aş dori pentru Ionuţ.

- Da… mormăi în barbă Relu, continuând să evidenţieze  diferenţele dintre un absolvent de politehnică şi unul de medicină. Ionuţ va urma medicina…ca şi Nicola de altfel. Doar nu s-or face profesori ca tine, să moară de foame.

Vorbind şi gesticulând îşi mai turna câte puţin în pahar sub privirea din ce în ce mai îngrijorată a Adei care se foia vizibil incomodată şi de aroganţa prostească a acestuia.

Însoţită de Aron se retrase în bucătărie unde încropi o gustare pentru cei veniţi de la drum şi-n mod special pentru cei doi copii care nu mai aveau ochi decât pentru Mark. Degeaba le dăruise Angela câte un joc, o carte de colorat. Totul zăcea doar despachetat pe canapea. Nu aveau vreme pentru aşa ceva acum.

- Mulţumesc, Aron! Înseamnă mult pentru mine şi enorm pentru Ada. Relu aşa a fost mereu… bine, poate nu chiar aşa …dar prost şi îngâmfat de când îl ştiu.

- Ada e o minune de femeie…cum ?!

- Ştiu. Pentru ea, pentru copii trebuie  să-l tolerez. Dar vor divorţa.

- Bine face, sincer! Merită pe cineva care  s-o respecte, ca om, ca femeie. Ada e o specială şi are toată viaţa înainte …el doar un alt mitocan ce şi-n faţa mea şi-a nevestei nu-şi ridică ochii din decolteul tău.

- Eşti gelos?! întrebă agăţându-se de gâtul lui într-un sărut prelung.

- Nu… că am citit atâta dispreţ în ochii tăi vizavi de el… că …

- ...că nici dac-ar fi ultimul bărbat de pe planetă… tot nu l-aş lăsa să mă atingă, completă ea desprinzându-se din braţele lui. Ia tu ceva de băut din frigider şi hai, că mor pruncii de foame, continuă zâmbindu-i.

Şi răsucindu-se înhăţă cele două platouri de pe masă. Se opri brusc. În uşă stătea Relu privind şi ascultând … cine ştie de când.

Angela aproape îl îmbrânci trecând pe lângă el. Auzi ca un zvon cuvintele mârâite de acesta…”eşti doar o altă căţea în călduri!” nu catadicsi să-i răspundă deşi ochii ei aruncau limbi de foc.

Înghiţi în sec pentru a mia oară în ultimele ceasuri şi se bucură că Aron preocupat de băuturi nu auzise injuriile proferate de acesta.

Cum era abia după-amiază, Angela luă copiii şi însoţită de Aron îi scoase în oraş. Relu se retrăsese în camera Cristinei, vizibil răpus de sticla ce trona goală pe luciul barului, iar pe Ada o obligaseră  să se întindă un pic căci se obosise destul pe parcursul zilei.

Trecură pe la cofetărie, căscară ochii prin vitrine, magazine… Angela profitând de ocazie le cumpără  câteva lucruşoare, încălţări căci toamna bătea la uşă şi alte câteva jucării. Ionuţ începea şcoala  aşa că   se opriră şi pe la librărie. Ştia că situaţia materială a Adei nu e tocmai roz şi intuia că n-o aşteptau clipe mai uşoare.

Trecând prin dreptul vitrinelor privi cu coada ochiului… ce bine le stătea. Zâmbi, în vreo două magazine primiseră felicitari pentru aşa copii frumoşi. Se fâstâciră cumplit amândoi şi se înroşiră contrazicând-o. La următoarea remarcă de gen… lăsaseră lucrurile în voia lor ba chiar se priviră pe furiş cu o vagă mândrie că le stă aşa bine împreună.

Ar fi putut avea aşa ceva dacă…