Cascada - ultima parte

Nu mai contoriza zilele săptămânii decât în măsura în care stabilea operațiile. Astăzi era o zi lejeră în care de câteva  ori rămăsese privind pe fereastră. Căuta prin negura unor ani. Îl apăsa lipsa unor zâmbete, îl dureau absențele. În spital era puternic și-i era bine. Dar odată ieșit pe poartă, umerii coborau involuntar și cu greu mai reușea cineva să-l facă să zâmbească. Până și Amalia obosise să-l încurajeze. Se mai oprea uneori la ea la o cafea stând de vorbă ca doi prieteni vechi.

Cascada - partea a șasea

Și iată apăruse... în acea zi de vineri bulversând nu numai universul lui ci și pe cel al fiului său.

Fără niciun cuvânt Tudor căută cheile de la mașină. Era momentul să vorbească cu ea. În ușă se întâlni cu Ștefan  vizibil mai calm dar foarte serios. Rostea cuvintele accentuându-le excesiv. 

-         Am fost deplasat. Iartă-mă!

Tudor  tăcu dar îl liniști bătându-l pe umăr.

Cascada - partea a cincea

În câteva zile își luase concediu, uimind mai  apoi pe toată lumea  cu transferul.  Îl urmase pe Ștefan și n-o făcuse din datorie. Momentele de singurătate la care se condamnase, ura față de tot erau o povară mai grea decât despărțirea finală. Și apoi fiul lui încă trăia. Era acolo, trebuia doar să-și întindă brațele ca să-l atingă.

-         Bine ai venit acasă, tată! îi strânsese mâna bărbătește fiul său. Mi-a fost atât de dor de tine.

Și-au plâns... fără nicio jenă, unul în brațele celuilalt; trei bărbați: unul de 21 de ani, unul de 48 de ani și bunicul la cei 79.

Nu știa pentru cât timp dar era acasă cu feciorul lui. Îl privea deseori din umbra unor gânduri și se întreba când se făcuse bărbat. El unde fusese tot acest timp?

Cascada - partea a patra

Îi luase câteva zile să accepte totul.  Se temea de momentul discuției cu Ștefan. Dina nici nu concepu să-l mintă.

-         Sub nicio formă, Tudor! Ar însemna să-l disprețuiesc și așa ceva e inadmisibil.

-         Are 16 ani, e un copil.

-         Și asta ne dă dreptul să-l mințim?

-         Nu să-l mințim, femeie! Să-i spunem treptat, să-l pregătim…

-         Tu așa ai fi vrut?

-         Eu sunt adult, eu văd altfel lucrurile, eu sunt doctor… împart de ani buni sala de operații cu moartea. Pentru el e altfel e vorba de mama lui.

-         Ai spus totul. O mama n-are voie să trădeze încrederea copilului. N-aș putea  accepta că mi-am dezamăgit copilul.

Cascada - partea a treia

Tresări cu puțin înainte de a se auzi sirena ambulanței. Dormise aproape un ceas și acum alerga pe culoar alături de targa pe care o fetiță de cinci se zbătea între viață și moarte. Singura supraviețuitoare a unui accident. Nedrept dar cu cine să se certe? Datoria lui era să facă tot posibilul s-o salveze așa cum tot de datoria lui era să trăiască și după ce Ștefan nu va mai fi.

Intră în sala de operații. După două ore schiță un surâs, semn pentru cei din jur că fetița va trăi!... dar cu ce preț, murmurase doar pentru el.

Cascada - partea a doua

Deschise ochii dar privirea i se blocă în pânza prin care zărea umbrele unor mâini. Simțea un fâșâit, nu pricepea de ce dar era bine. Vocea era deasupra ei. Și totuși vocea aceea parcă venea din ea. Nu se mai mișca de frica durerii din umăr.

Bărbatul era aplecat deasupra ei. Pânza, lumina, toate o împiedicau să vadă mai mult de-un contur. Nici nu mai vorbea, rostea  doar comenzi scurte și precise. Ce enervantă era starea aceea de somnolență. Tocmai acum când voia să-l audă vorbind.

Cascada - prima parte

Grupul se depărtase și-i convenea. Colindau zona de câteva ore bune, imediat după ce se cazaseră.  Unii-și doreau o bere rece, fetele tânjeau după o înghețată, ea voia câteva clipe singură. Să asculte pădurea, cascada, pietrele. Voia o piruetă, brațe atârnând libere și se voia pe ea să-și fie.

Câteva mâini, vreo două chemări pe nume și răspunsul ei că-i va ajunge din urmă. Pe măsură ce se depărtau spațiul rămas liber se completa cu liniște.

Ascultase confesiuni, bârfe, banalități, povești mai mult sau mai puțin secrete. Se trezise cu ele în brațe și din bun simț  le acceptase. Din unele reținuse  o privire, din altele o grimasă iar cele mai multe le redusese la un singur cuvânt. Nu mai depozita tot ce i se-ncredința. Îi erau de ajuns inutilitățile ei. Dar asculta. Și ascultarea făcea parte din căutare.

Distanțe la pas

Prea departe 

să-ți fiu 

prea nedumerit

să-mi fii 

născuți devreme

și totuși prea târziu.

Un bărbat 

o femeie

rostuire vremelnică

între a ști și a uita.

Cândva

vom trece

unul pe lângă altul,

doi străini

brăzdând aceeași noapte

c-un vag surâs

și-o dâră de parfum.