Noelia(16)

Se trezi cu gândul la doamna Mioara. Îi lipsea. Se atașase, iarăși. Cu mintea, cu sufletul, cu tot ceea ce era.

Cu ochii țintă în neagra licoare căuta fărâma de alb. Era acolo, trebuia să fie! Dumnezeu nu închide niciodată poarta sufletelor, nici chiar celor care-și mai rătăcesc cărarea.

Noelia (15)

Totul se răsturnase în ea, toate deciziile luate ori pe cale de a fi luate.

-         Am ajuns.

-         Poftim?!

-         Sau voiați să vă duc în altă parte?

-         Nu. E bine aici. Mulțumesc!
Janet deretica fredonând, în lumea ei era liniște.