miercuri, 30 noiembrie 2011

Un petec de cer (11)

Acordurile viorii ce răzbăteau prin fereastră confirmau că Ștefan se simțea mai bine și Iarina intră în casă cu zâmbetul pe buze.
Ciocăni încet în ușa acestuia. Nu primi niciun răspuns. Nici n-ar fi avut cum. Că era pian sau vioară, în momentul când sunetele începeau să se reverse Ștefan, părea   strămutat cu tot cu instrument  într-un alt spațiu. 
Mai așteptă câteva secunde apoi  își luă libertatea de a o întredeschide  ușor.
Era fericită. Găsise un cadou minunat, Ștefan cânta... cum nu-l mai auzise de mult.
În ultima vreme viața îi oferea tot mai puține motive de bucurie așa că învățase să profite la maxim de fiecare.

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Un petec de cer (10)

După terminarea facultății, Nina lucrase într-o firmă privată  unde  avansase repejor, astfel că la niciun an de la angajare era  director de marketing.  Doar titulatura grozavă, erau spusele ei, deoarece financiar nu câștiga mai mult decât un agent de vânzări. Nu-i știa prea bine povestea, cert e că plecase de acolo și se ocupa cu organizarea și promovarea unor evenimente artistice, concerte. Făcea asta de ceva vreme, în asociere cu cineva, dar cum niciodată nu-i plăcuse să fie pe locul doi, se dezise și de acest parteneriat.

joi, 24 noiembrie 2011

Un petec de cer (9)


La ora stabilită Grig, se înființă la biroul Adelaidei. O cafea mare trona pe biroul acesteia.
-         Intrați, luați loc. E pentru dumneavoastră. E plecată până la tribunal ne-a anunțat că veniți, e deja pe drum.
-         Mulțumesc frumos.
Știa că se fumează și nepoata lui fuma, așa că-și scoase liniștit o țigară și-și trase cafeaua mai aproape. Zâmbi. Masa de lucru a nepoatei semăna izbitor de bine cu a lui. Erau la fel de împrăștiați. Și cât se chinuise Medeea cu amândoi, să-i învețe ordonați.
-         Scuze, scuze... intră aceasta ca un taifun, pupându-l în grabă pe un obraz după care dispăru.

luni, 21 noiembrie 2011

Un petec de cer (8)

Privirea Iarinei coborî spre  titlul cărților ce se odihneau cuminți pe rafturi. Era agitată și avea nevoie de-un punct de sprijin. Viața îi rezervase iarăși o surpriză ingrată și se temuse pentru recția ei. Intrase valvârtej în librărie, salutând în grabă cele două vânzătoare. Le cunoștea. Una dintre ele lucra de multișor aici iar cealaltă, mămica unei frumuseți de aproape 3 anișori, trecuse de curând prin secția lor acuzând o stare febrilă fără cauze prea clare. Totul se terminase cu bine și-n cazul celei mici, și-n întâlnirea surpriză de mai devreme.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Un petec de cer (7)


Drumul continuă fără ca vreunul dintre ei să mai scoată un sunet. Urcară în apartament și-n vreme ce ea își proba noile achiziții el se refugie în bibliotecă.
În ultima vreme  doar aici se simțea acasă, era dealtfel singurul loc unde reușise să-și impună punctul de vedere în privința decorării, era universul în care putea gândi,  ascultându-și gândurile.
În urma decesului bunicii sale, Nina, ca unic succesor, moștenise casa părintească a tatălui său.
Acum o lună de zile editura cu care colabora  organizase un turneu de promovare a cărților tipărite  în ultimii doi ani și printre orașele vizate  se regăsise și orașul natal al Ninei. Mai bine spus al tatălui acesteia, căci ea era bucureșteancă cum  preciza cu aplomb cui îndrăznea să sugereze altceva.

marți, 8 noiembrie 2011

Leapșa

o lună, aş fi fost iunie
când verdele e-o dulce nebunie.

o zi a săptămânii, aş fi fost vineri
deşi m-am născut într-o zi de luni.

o parte a zilei, aş fi fost asfinţitul
aşteptând cu rouă în palme răsăritul.

o direcţie, aş fi fost mereu înainte
încercând să nu uit ecoul unor cuvinte.

o planetă, aş fi fost Pământul
doar aici îmi pot recunoaşte pasul.

un lichid, aş fi fost apa unei  ploi
să spăl tăcerile ce se mai strâng în noi. 

o piatră, aş fi fost acvamarinul
pentru liniştea ce ne-o oferă cerul.

o pasăre, aş fi fost pescăruş
la malul mării să-mi fac culcuş.

o plantă, aş fi fost păpădie
să zburd liberă  prin câmpie.

un tip de vreme, aş fi fost vară
într-un amurg cu aromă de ambră.

un instrument muzical, aş fi fost vioară
să te-ncânt mereu, ca prima oară.

o emoţie, aş fi fost poezie
despre ce-a fost sau ar fi putut să fie.

un cântec, aş fi fost „copaci fără pădure”
printre ramuri să pitesc o rază de soare.

un film, aş fi fost “Titanicul”
pentru iubire să lupt cu destinul.

o carte, aş fi fost “1001 de nopţi”
e atâta înţelepciune în poveşti. 

un oraş, aş fi fost Parisul
spre el mă poartă adesea, gândul.

un gust, aş fi fost uşor picant
să glumim e mult mai amuzant.

o aromă, aş fi fost aburul pâinii coapte
de mamaia ce ostenea întreaga noapte.

o culoare, aş fi fost sigur albastru
cu senin să pictăm gândul nostru.

un material, aş fi fost doar ceea ce sunt
nimic mai mult, decât o fărâmă de lut.

un cuvânt, aş fi fost speranţă
e singurul ce mai alină suferinţa.

o parte a corpului, aş fi fost ochii
fericită că pot cânta frumuseţea luminii.

o expresie a feţei, aş fi fost bucurie
sau hohot de râs ca-n  copilărie.

o formă, aş fi fost piramidă
de veghe la hotarele dacice.

un număr, aş fi fost trei
prezent, trecut şi viitor.

o maşină, aş fi fost de scris
migrând intre realitate şi vis.

- 8 noiembrie 2012-

P.S. S-a născut ca o provocare la blogul unei prietene dragi și mi-a făcut o reală plăcere!

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Un petec de cer (6)

Cuvintele-i păreau străine și nici măcar de-o scuză nu putea lega câteva sunete. La rândul lui, bărbatul din fața ei tăcea, cercetând-o cu inocența primei întâlniri.
Se priveau hipnotizați ea ținând strâs în mână cele două cărți recuperate de pe jos, iar el mângâind mecanic coperta celei de-a treia, încercând a îndrepta îndoitura pricinuită de cădere.
Cum cuta dintre sprâncenele bărbatului se destinse, Iarina realiză că acesta o recunoscuse și iarăși își dori să se deschidă pământul în fața ei. Nu era nici neîndemânatecă, nici neatentă și totuși uite,  era a doua oară când se afla într-o situație stânjenitoare în fața lui. Îndrăzni să schițeze un surâs, ca răspuns la privirea lui ce încă o cerceta cu  o blândă căutătură, ușor stranie pentru cum ar privi un  străin către neavenita care într-un răstimp atât de scurt  reușise  să-i bulverseze pașii, existența.
- Bună ziua. Cu adevărat trăim într-o lume mică, îndrăzni Grig zâmbind, pentru  a destinde chipul femeii din fața lui, vădit jenată de acestă nouă postură.
- Nedrept de mică pentru disconfortul pe care, iarăși, am reușit  să vi-l creez.
- Cum tot ce se termină cu bine e o întâmplare fericită...  îndrăznesc să afirm, că e  o plăcută revedere. O fi știind ea, viața, de ce ne tot aduce împreună.
- Bine ar fi dacă mi-ar strecura și mie câteva indicii despre script, căci până una alta eu am avut doar roluri de piază rea.
- Piază rea?! repetă el vizibil distrat de îmbufnarea ei.
Iarina zări, în vitrina librăriei,  cum Nina ieșită din magazin ca proaspăt posesoare, mai mult ca probabil, a cizmelor probate se îndrepta către ei.

Faceți căutări pe acest blog