Distanțe la pas

Prea departe 

să-ți fiu 

prea nedumerit

să-mi fii 

născuți devreme

și totuși prea târziu.

Un bărbat 

o femeie

rostuire vremelnică

între a ști și a uita.

Cândva

vom trece

unul pe lângă altul,

doi străini

brăzdând aceeași noapte

c-un vag surâs

și-o dâră de parfum.

Zvon

O dulce presimţire

rătăcită de-o aripă de vânt

mi-ajunge pasul; 

privesc spre  înalt 

nălucă sau frumoasă veste

pe-un nor cocoţată, sfios mă priveşte,

din colivia timpului;

răsfoieşte nerăbdătoare catalogul 

cu file îngălbenite

şi colţuri îndoite de atâta nemişcare;

îşi numără copacii 

din raze trasând cărări

peste sufletul liniştit al pământului

e la fel, e cea din trecut 

şi totuşi  unică, irepetabilă

parfumul ei

mi-anină o lacrimă de fiece gând

şi-un surâs desenează pe umerii mei;

tresar,

cu fiecare fâlfăit de clipe

zăpada şi-ascunde albul 

covor de aşteptări amarnic risipit;

într-un nou strigăt de viaţă  

retrăiesc verdele, 

îmbrăţişarea ta;

grăbeşte-te şi vino,

mi-e dor să-ţi spun prezent

primăvara mea!

Neatribuit

Pentru îndrăzneala

de-a visa 

mi-ai răstignit dorințele

cu spinii unui trandafir sălbatic

răsărit de niciunde

printre firele de busuioc 

și parfumul amețitor al mentei. 

Pentru refuzul 

de-a se declara complice

până și cerul l-ai aruncat

în boxa vinovaților

spre satisfacția

juriului de umbre hâde

ce-și freacă palmele a mulțumire.

Lacrimi amare s-adună

franjurând inegal al înserării contur,

un ziar foșnește undeva,

în urma unor pași o ușă se închide,

pe noptieră ochelarii tac.

Oricât am cântări dreptatea

mereu va exista un rest de vină neatribuit.

-21 august 2012-

Clipe

Cu fiece tăcere

plecăm câte puţin

ne desfrunzim

de amorţeala unor stări

sperând la primăvara

ce-o să vină.

Presărăm în tăcere

o brumă de dor

pe urma paşilor

care mai ieri

erau aici lângă noi.

Nu-i lacrimă să ne spele

nici soare să ne încălzească

mâinile îngheţate

într-o tardivă mângâiere.

- 20 februarie 2012-

Oamenii sunt ca și clipele: niciodată veșnici, simpli în trăire dar prea complicați în rostire...

Foșnet mut

Strivit de paginile mult prea albe

surâsu-i tace într-o umbră

o altă floare, 

un lujer cu petale albastre 

plătește pentru îndrăzneala

de-a căuta semeț spre soare.

A fost vinovată,  

că s-a lăsat furată

și a furat la rându-i 

parfumul răsăritului,

să-l dăruiască asfințitului.

Fără a cere dezlegare

și-a miruit sufletul 

cu răsăritul lunii mai 

înflorind înainte de vreme;

dar n-a visat la  nemurire, 

nici n-a cerut șirag de stele

i-a fost de ajuns secunda de uimire, 

din ochii unui trecător.

Ce grea-i coperta de mătase,

petalele ce azi le-apasă,

va fi frumoasă-n veșnicia unui gând

și-n ruga cât un foșnet mut;

va fi eterna floare albastră

plăpândă umbră, sigilată într-un ierbar.
- mai 2012-

Omul de zăpadă

Pe trotuarul de vizavi

și totuși departe,

la capătul unei lumi

un om cerșeste o privire

nu vrea bani

nici casă nu vrea

e bogatul sărac

cu buzunarele pline

dar sufletul șchiop.

A nins peste el o iarnă

și poate vor mai ninge,

zâmbește amar

numărând trecătorii,

atâția sunt orbi,

ca și el,

privesc fără să vadă

umbra unui om

devenită doar zăpadă. 

- 13 ianuarie 2013-

Departe, într-un gând

Mai lasă-mă să te doresc o clipă

privirea peste tine să-mi aștern

tainice gânduri să-mi roșească chipul

când tu,  văzând prin mine ca prin sticlă

m-oi dezlega de pământeana mea risipă

rostire să ne fim și adevăr în clipă.

Mai lasă-mă să uit că vremea mi-a luat dijmă,

prea multe răsărituri, trecute-au  fără mine

și-atâtea vise risipite’ntr-o zbatere de pleoapă.

Cu tine vreau să tac pe-o margine de clipă

nestinsă’nfiorare să zvonești prin mine

cu  palma-ți învelită-n rouă și lumină.

Să fie noapte și lună să ne fie, numai nouă!

Un murmur tu, o șoaptă eu, tot împreună, 

cu praf de stele netezind cărarea regăsirii.

Pe gleznă vreau sărutul tău fierbinte,

la tâmple freamătul chemării line…

să urci, tot coborând în mine și să mă risipesc în tine .
-10 august 2012-

Într-un ecou fără de timp

Fă-mi loc, 

în gândul tău, 

pe-o vară,

cuvintele domol 

să ne alinte,

să ne uimim 

c-o ploaie de lumină,

și însetați să ne sorbim,

mi-e dorul o sete flămândă

de mare cu valuri în trepte.

Dansează cu mine

pe-o șoaptă de vreme,

ridică-ne deasupra lumii,

și tu și eu, 

știm

că mai presus de nebunie

mai tare doare 

lipsa ei.

Ignoră nedumerirea stelelor

privește surâsul lunii, 

se arcuiește atât de viu

că ar putea  topi 

chiar și  ghețarii de la pol.

Și apoi, eliberează-mă

să zbor

într-un ecou fără de timp,

secundă să mă pierd

precum aproapele-n departe;

născută sunt,

să fiu

doar o privire

făr’ de hotar și anotimp.

- 12 iulie 2012-

Vreau...

Vreau să ne fie firească visarea

cu ochii închiși sau larg deschiși,

cu gândul hai-hui sau idiot de cuminte.

Să simțim până dincolo de tăcere

cascadele dorului tropotind sălbatic

alintul șoptit înmugurit pe la gene.

Vreau să dorim cu  setea pâmântului

uitând de etichetele absurd aninate

și-ncătușările unor surâsuri scorojite.

Să atingem cu palmele goale prezentul

amanetând suspinul pe-un sărut

și îmbrățișări ireal de fierbinți.

Vreau să ne fim zămislitoare şoapte

să  doară  fiecare clipă de așteptare

când lumina ne desparte cărările.

Primeşte-mă în braţele dimineților tale

sunt privirea cu lacrimi de rouă

Eu te cunosc... tu, mă mai recunoști?

- 8 iulie 2012-

Poate

Pentru tine:

aș opri fâlfâirea timpului

implorându-l ca pentru o clipă

să-ți asculte  bătăile  inimii

ce se risipesc în van;

aș decreta, 

ca unic anotimp iubirea

și i-aș permite Lunii să șadă lângă Soare,

cu de la mine putere!

Poate, 

c-aș bulversa al lumii orizont

aducându-l tot mai aproape

la jumătatea unui freamăt,

dar pentru deranjul provocat

aș fura stropi din roua dimineților de mai

să-i umezesc buzele însetate de dorință,

aș ruga cascadele să tacă o secundă,

munții să binecuvânteze ecoul cuvântului dor,

iar brazii să ne înalțe spre cer  

palmele  împreunate în aceeași chemare

rostind în șoaptă, 

o veche rugă doar de îndrăgostiți știută.

Să fim nebuni, oare-i păcat?!

- 19 mai 2012-

Spune-mi...

Cum să tulbur

liniştea 

în care se orânduiesc 

paşii timpului?

Mi-s umerii încovoiaţi 

de atâta aplecare,

mă doare să urăsc

iarba ce-a crescut iară,

la fel de verde şi nepăsătoare.

Spre cer adesea îmi ridic privirea

umbrind șuvoiul unor lacrimi,

când întrebări prea multe strâng

despre plecări neașteptate, 

despre durerile acestei lumi.

E atât de rece și de hâd pământul!

Mă-ntreb: se simte oare mai bogat?

Că eu săracă nu mă simt

acum, c-am înțeles 

că niciodată, de lângă mine, n-ai plecat.

 -17 mai 2012-

Îndrăznește

Iubeşte cu parfumul

florilor de mai,

pe sub salcâmii

ce se trec de floare

şi teii îmbobociţi  iar, a mirare.

Priveşte-i,

parcă-i prima oară!

Nu măsura,

nu cântări la gram dorinţa,

nicicând nu poţi primi egal

iubirea nu-i răsplată

ci miracol.

E  trilul vântului

ducând pe umeri dorul,

e cântecul florii albastre

sprijinită în buza prăpastiei,

e răcoare şi arşiţă deopotrivă,

poate acel dram de nebunie,

scânteia ce ne ţine viaţă.

Învaţă de la stele

să străluceşti de dor,

învaţă de la lună

să luminezi în jur

şi nu uita,

fără iubire

viaţa rămâne doar un şir de paşi

către acel ultim asfințit.

- 8 mai 2012-

Statuile

Da, știu...

statuile

nu suferă de sete

ori din prea multă așteptare,

pe lângă ele, zilnic trece

în curgere perfectă

pasul lumii.

Da, știu...

statuile

nu-și strigă bucuria,

nici dragostea nu-și cântă;

ele doar sunt,

plătind în nerostiri

fiece zbucium îndrăznit vreodată.

Nici lacrimi n-au

pentru a se spăla de doruri

sau de nedumerirea unor stări,

oameni cândva,

statuile de astăzi,

același cer va plânge

pentru izbăvirea tuturor.

         *

Nedumeriri firești

sau poate idioate,

cuvinte imperfecte

sau prea mult șlefuite.

Mai știm ce vrem?

Mai știm ce suntem?

- 1 mai 2012-

Secunda unui zbor

Un gard de mărăcini

e timpul

secunde ce se zbat nedumerite,

în aparență ora 

e întreagă,

 neîndoielnic,

tot așa se scurge.

Mult prea perfect,

nimic nu-i tulbură trăirea

cadranului cu brațe inegale;

din loc în loc

o floare mai apare

are parfum de-nțelepciune,

dar poartă-n ea atâta renunțare.

La tâmple venele pulsează

dorințele ucise-n fașă,

trăind cuminți, 

cu teamă de risipă,

ne mistuim în jumătăți de zbor

și-n fiecare zi murim câte-o secundă.

- 29 aprilie 2012-

Tribut

De departe tăcere

de aproape o vrere

cuvinte înșirate pe o ață

ce fără milă le-arunci în zare.

Unele cad răsturnate,

altele de caldarâm se sfărâmă

un alt măcel

aceeași soartă

doar cioburi amare

cerșind tribut

o talpă sângerând.

Ce simplu ar fi putut să fie

dacă n-ai fi uitat...

cuvântul,

nu poartă vina întâmplării

de a ne fi cunoscut.

-10 aprilie 2012-

Dor

Eu m-am retras de mult,

din calea  valurilor tale

și-nerostiri mi-am înălțat privirea

ca, nici măcar c-un fâlfăit de pleoapă

să nu mai tulbur vremea dintre noi.

Mă vei uita,

precum își uită cerul

un nor ce-a poposit o clipă

pe-o ramură’nemărginire;

precum în codru,

vântului nu-i pasă

de frunza ce-a doinit o vară. 

Mă vei uita,

a nimănui nu-i vina

c-am numele gravat pe-o întâmplare.

Tu ai venit cu înserarea,

eu dimineața mi-am dorit-o;

tu îi cânți serenade Lunii,

eu Soarele l-aș lua în brațe.

A fost secunda noastră de cuvinte

și ceasul ticăind a nerostiri;

ci du-te acum, înalță-te și zboară

un val e vremea și ca valul trece.

- 1 aprilie 2012-

Indecente atingeri

"aritmetica vieţii nu este o ştiinţa exactă"...

Foto preluare: http://gnduridesuflet.acasa.info/files/2012/02/001b054An99.jpg

Astăzi,

pentru o singură zi,

închiriez terasa sufletului meu!

… dar adu-ţi un scaun, străine,

şi vino cu vorbele toate

mie, mi-au rămas doar aşteptările

îngrămădite, alandala,

în neliniştea unui trup de femeie

şi-un ochi de  ploaie.

Pentru o noapte,

mă voi preface-n ţărm

doar pentru tine, străine!

... alungă-mi umbrele,

deşi a mai trecut un veac

sunt tot acolo, învăluite în amar de ceaţă,

n-au obosit să pândească

un semn că te-aş putea vrăji

cu freamătul de-nceput al dansului în doi

înnobilând  a  vântului despletire

cu suspin incandescent de şolduri rebele

şi emoţia unor sâni  înmugurind în aceeaşi arcuire.

Simple trăiri,

numite în şoaptă, de  mii de viori

indecente atingeri.

-14 mai 2011-

Silabe dintr-un jurnal

Te-am observat la geamul înserării,

Păşeai tăcut c-o floare-n mână

Ca un refren  la malul mării

Cu notele în trepte de lumină.

Iubirea e tăcerea unor clipe,

Semnul mirat al unei întrebări,

Privirea tandră de aproape

În căutarea unor luminoase zări.

Nu e nimic făr` de iubire,

Într-adevăr şi drept rosteşti.

Deci, seamănă pe-a ta cărare

Iubire dulce, ca-n poveşti.

Si bucură-te-n fiecare nouă zi

De răsuflarea unor ploi de vară.

Ascultă-ţi şoapta inimii, vei auzi

Cum freamătă a dor, de primăvară.

- 5 martie 2012-

Bună seară, iubire...

Bună seară, iubire...

M-ai chemat în tăcere,

am venit, doar în gând.

Mai știi, 

acel  vernisaj al verii

sau  ultimul bal al iernii?

La piept strângeai o zi senină,

pe buze murmur de lumină,

în ochi sclipiri de verde crud

din despletirea unei alte primăveri.

Printre cascadele cu umeri goi,

înfruntând tăcerile din noi,

privirii mele i-ai fost far

și suflet lângă suflet,

am străbătut nemărginiri.

Mi-s palmele brăzdate de rugină,

îngenuncheate visele mai speră

că dușumeaua scârțâind de amintiri 

ne-o recunoaște după gânduri

și ne-o feri de suflul rece al uitării.

- 3 martie 2012-

Peronul tăcerii

Nu întreba trecutul despre viitor; 

prezentul e acum,

în privirea neumbrită de ploi

în sărutul furat de zori

când liliacul începe iar,

a-şi trece floarea.

Ascultă,

cum picură timpul,

pândeşte o simplă rostire

la fel de pură ca prima rătăcire

din raiul ce ne-a fost promis.

Nu trece nepăsător,

exilate de peronul tăcerii,

cuvintele încă tocmesc idealuri

despre înţelepciunea de a răspunde iubirii,

amanetând un destin

pentru o cupă de nectar şi-un simplu trandafir...

-6 mai 2011-