Zvon

O dulce presimţire

rătăcită de-o aripă de vânt

mi-ajunge pasul; 

privesc spre  înalt 

nălucă sau frumoasă veste

pe-un nor cocoţată, sfios mă priveşte,

din colivia timpului;

răsfoieşte nerăbdătoare catalogul 

cu file îngălbenite

şi colţuri îndoite de atâta nemişcare;

îşi numără copacii 

din raze trasând cărări

peste sufletul liniştit al pământului

e la fel, e cea din trecut 

şi totuşi  unică, irepetabilă

parfumul ei

mi-anină o lacrimă de fiece gând

şi-un surâs desenează pe umerii mei;

tresar,

cu fiecare fâlfăit de clipe

zăpada şi-ascunde albul 

covor de aşteptări amarnic risipit;

într-un nou strigăt de viaţă  

retrăiesc verdele, 

îmbrăţişarea ta;

grăbeşte-te şi vino,

mi-e dor să-ţi spun prezent

primăvara mea!