Noelia (15)

Totul se răsturnase în ea, toate deciziile luate ori pe cale de a fi luate.

-         Am ajuns.

-         Poftim?!

-         Sau voiați să vă duc în altă parte?

-         Nu. E bine aici. Mulțumesc!
Janet deretica fredonând, în lumea ei era liniște.

Noelia (14)

În noaptea scursă nu prea dormise. Absența lui Dinu n-o mai  mirase, era forma lui de protest, chiar de pedeapsă. Se învățase să-l lase să-i treacă. În momentele de nesomn citise, visase cu ochii deschiși, tot aranjându-și, ba așternutul, ba prosopul în care-și împachetase gamba.  Se dezvelise, se învelise, mai toată noaptea un zbucium.

Noelia(13)

Mașina rula lin, de parcă nu se grăbeau niciunde. Un ștergător nu mai funcționa bine și Nick se văzu nevoit să reducă și mai mult viteza. La un moment dat unul dintre faruri se stinse.

-         Tu înțelegi că m-am săturat de figurile tale? Ar fi trebuit să renunț la tot, pe tine să te vând, și să semnez contractul pe vasul de croazieră! își vărsă el năduful pe unul dintre butoane.

-         Era mai bine dacă o luam pe a mea, cum am spus!

Noelia (12)

    Lucrările de renovare, la apartamentul în care urma să se mute Ana erau pe sfârșite. O văzuse desenând, o văzuse proiectând, o auzise argumentându-și cererile și câștigând în disputele cu echipa de lucrători angajată.

   Trebuia să recunoască, Ana se dovedea o minte ageră, pricepută, bine documentată, făcând totul cu o precizie ieșită din comun. Sofisticată, elegantă, până la extravaganță, Ana uimea cu vastitatea cunoştinţelor sale.

Cascada - partea a cincea

În câteva zile își luase concediu, uimind mai  apoi pe toată lumea  cu transferul.  Îl urmase pe Ștefan și n-o făcuse din datorie. Momentele de singurătate la care se condamnase, ura față de tot erau o povară mai grea decât despărțirea finală. Și apoi fiul lui încă trăia. Era acolo, trebuia doar să-și întindă brațele ca să-l atingă.

-         Bine ai venit acasă, tată! îi strânsese mâna bărbătește fiul său. Mi-a fost atât de dor de tine.

Și-au plâns... fără nicio jenă, unul în brațele celuilalt; trei bărbați: unul de 21 de ani, unul de 48 de ani și bunicul la cei 79.

Nu știa pentru cât timp dar era acasă cu feciorul lui. Îl privea deseori din umbra unor gânduri și se întreba când se făcuse bărbat. El unde fusese tot acest timp?

Refugiu

Sunt zile în care am nevoie de o fereastră între mine și restul lumii. Să simt fără să fiu simțită, să cânt fără să fiu auzită, să plâng fără să fiu văzută, să privesc departe ignorând aproapele. Să fiu tentată să deschid fereastra dar să renunț, fără explicații.

Să-mi așez palma pe sticla rece și cu aburul respirației să-i desenez contur. Amprentă de-o clipă între sufletul meu și al ploii. O hartă oarbă fără conotații și sintagme inutile pe care să las nimicul să se aștearnă în voie.

A plouat și-n vis peste cenușa unor amurguri. Da, același vis ce se repetă obsesiv, din care mă smulgi mai mereu când mă vând repetat pe iluzii mărunte pentru acea clipă și mâna ta întinsă. Știu că vei fi mereu acolo. O umbră mută legănându-se între mirosul ploii și filele unui calendar indecis, salvatorul meu tăcut.

- Citește-mi în palmă și spune-mi încotro duc toate acele linii! Nu vrei? De ce clatini din cap? Aaa... nu știi nici tu. Dar să am grijă la praguri. Nu-s praguri?! Sunt... trepte! 

Mi-e sete în suflet. Poate c-ar trebui să deschid, totuși, fereastra. Să mă las pradă ploii hulpave, mereu altfel.

O singură clipă

Două mări mușcând același țărm. La fel de sălbatice, la fel de însetate... valuri contorsionate în același geamăt. O luptă surdă, iluzii care surâd de-a lor agonie.
Lumina diafană a Lunii le îngenunchează subit și tumultul se stinge vinovat. Vin întrebări de-a valma, umeri ce se ridică neputincioși.
Cu fața ei albă de ceară, mireasa nopții suspină șovăitor.  Cu ochii duși în spatele unor doruri, stranie ca o nălucă, se lasă învelită de un nor. Își culcă lin capul pe umărul lui și tace.
Întuneric deplin.
Două respirații brăzdând aceeași nemărginire. Adâncul din mări se răscoală. Dorințe confuze ascunse sub nisip din alte veacuri și-o orchestră de nedumeriri. Secunde ce se-ngână bâjbâind.
Prezentul e mereu  o singură clipă.
Limbi de lumină apar timid. Luna-și aruncă năframa separând iarăși cele două mări.
Ultima îmbrățișare, disperarea  sărutului frânt, aparentă resemnare presărată în valuri.
Cerul de culoarea lavandei zâmbește timid ca un oftat cu aripile smulse. A îndrăznit să le fie complice, smulgându-și  din veșnicia lui clipa unui prezent.

Odată cu târziul

     Mi-ai luat cuvintele în palmă cântărindu-le precum un precupeț dornic să obțină cel mai bun preț. Te-am privit nedumerită și cu toate că mă seca buza mușcată până la sânge nu te-am lăsat să  vezi cât sufăr. 

    Și când credeam că vor sfârși pe podea, le-ai despuiat de umbre, le-ai oglindit în lumină privind prin ele ca prin sticlă. 

    M-a durut privirea ta scormonitoare, trecea prin mine până dincolo de mine. M-am învelit cu brațele, cu părul și-am închis ochii.

  Simțeam cioburile prăvălindu-se și sunetul lor tânguindu-se... erau acolo într-o așteptare  dar a fost doar liniște. Ciudat de multă. Liniștea unui amurg, conștient de-o nouă primăvară.

    - Mă doare goliciunea mea, am oftat disperată.

    Un surâs, altfel decât toate cunoscute până atunci:

    - Ce nevoie ai de straie când ai atâta iubire?!

    Am ridicat ochii spre tine și te-am privind renunțând la cămașa de plumb. Am întins brațele cuminte și mai apoi te-am lăsat să mă închei la fiecare nasture. Nu mai eram goală, purtam pe mine indiferența ta.

Neatribuit

Pentru îndrăzneala

de-a visa 

mi-ai răstignit dorințele

cu spinii unui trandafir sălbatic

răsărit de niciunde

printre firele de busuioc 

și parfumul amețitor al mentei. 

Pentru refuzul 

de-a se declara complice

până și cerul l-ai aruncat

în boxa vinovaților

spre satisfacția

juriului de umbre hâde

ce-și freacă palmele a mulțumire.

Lacrimi amare s-adună

franjurând inegal al înserării contur,

un ziar foșnește undeva,

în urma unor pași o ușă se închide,

pe noptieră ochelarii tac.

Oricât am cântări dreptatea

mereu va exista un rest de vină neatribuit.

-21 august 2012-