Într-un ecou fără de timp

Fă-mi loc, 

în gândul tău, 

pe-o vară,

cuvintele domol 

să ne alinte,

să ne uimim 

c-o ploaie de lumină,

și însetați să ne sorbim,

mi-e dorul o sete flămândă

de mare cu valuri în trepte.

Dansează cu mine

pe-o șoaptă de vreme,

ridică-ne deasupra lumii,

și tu și eu, 

știm

că mai presus de nebunie

mai tare doare 

lipsa ei.

Ignoră nedumerirea stelelor

privește surâsul lunii, 

se arcuiește atât de viu

că ar putea  topi 

chiar și  ghețarii de la pol.

Și apoi, eliberează-mă

să zbor

într-un ecou fără de timp,

secundă să mă pierd

precum aproapele-n departe;

născută sunt,

să fiu

doar o privire

făr’ de hotar și anotimp.

- 12 iulie 2012-