Un petec de cer (24)

Un bulgăr de zăpadă venit parcă de niciunde îi trecu la câțiva centimetri de nas, un altul îl lovi cu putere în umăr. Grig aproape se dezechilibră de intensitatea loviturii. Se opri ducând mâna instinctiv spre locul cu pricina.

Afară se-ntunecase binișor și scurtătura pe care o alesese se dovedi mai mult decât neispirată. Neatent la cele din jurul său, nimerise în mijlocul unei bătăi cu bulgări.

Ca la un semn hohotele de râs din jur se topiră și privind în jurul lui zări doar câteva umbre fugare. Rămăsese doar el și nemișcarea unei ierni. După câteva clipe renunță a mai scruta împrejurimile, zâmbind de botezul acelei ierni.

Ce superbă era iarna la munte. Orice tentativă a lui se soldase cu eșec. Îi era dor de liniște, de fâșâitul timid al  brazilor mult prea albiți. O buturugă trosnind ancestral și-o cană de lut din care să  se înalțe unduind  aroma scorțisoarei, nu-și dorea nimic deosebit. Câteva zile și-un colț de masă pe care timpul să curgă alene  iar diminețile să se-arate pe vârfuri.

Voia un loc mai aproape de cer, să-și poată vorbi, să se poată asculta.

Ieșise din casă  la plimbare după o nouă ceartă cu Nina. Se certau tot mai des în ultima vreme. Temele, cam aceleași: nelipsitele petreceri, adevărate mascarade mustind a ipocrizie unde c-un ochi se complimentau și cu unul se bârfeau, nevoia ei de prim plan și dorința aproape malefică de-a reuși, de-a câștiga admirația celorlalți și nu în ultimul rând refuzul acesta de a avea copii... deocamdată. Așa spunea de când se căsătoriseră și de atunci acel, ”mai târziu” devenea tot mai îndepărtat.

     Totul începuse în toamnă, când Grig îi reamintită promisiunea făcută cu un an în urmă de a-și sărbători cea de-a șasea aniversare doar ei doi, oriunde... dar doar ei doi.

-    Nina, mi-ai promis.

-    Iubitule, nu fi naiv! Tu, încă mai crezi în promisiuni?! Ce copil dulce, ești!

-    Am acceptat Viena anul trecut, crezând că vom fi doar noi doi. Și m-am trezit cu jumătate de sală. Și-am zâmbit... și-am fost amabil cu o liotă de necunoscuți. Am dansat o fărâmă dintr-un vals... împreună, doar atât. Habar n-am ce-ai avut toată seară de discutat cu fiecare. Ai sărit dintr-un grup în altul, în vreme ce eu m-am îmbătat ca un porc la bar și-n cele din urmă am renunțat, să te mai urmăresc flirtând cu toți necunoscuții și complimentând toate caraghioasele.

-    Necunoscuți ție, Grig! Erau actuali parteneri de afacere... sau poate viitori, oameni importanți pe care i-ai cunoaște și aprecia dacă m-ai însoți, mai des, în călătoriile mele.Și nu flirtam... negociam, căutam oportunități... și nu te plânge dragule că erau destule care salivau după tine. E vina mea că tu le-ai ignorat?!

-    Ia-ți un cățeluș de companie, cred c-ar fi... același lucru, pentru snoabele acelea.

-    E o idee. Dar nu, ar fi o responsabilitate prea mare și ca eficiență... zero.

-    Ca și nașterea unui copil. Nimic profitabil, replicase el și ieșise trântind ușa.

Ea plecase în interes de serviciu și astfel trecuse nesărbătorită cea de-a șasea aniversare. Găsise un bilet de avion pe birou dar îl aruncase-n fundul sertarului refuzând s-o mai urmeze. Petrecuse ziua scriind, fumând, iar pe seară se-nfundase în scaunul unui cinema și se bucură ca un copil de stelele acelei nopți. O umbră de vină îl încercase dar se săturase să tot cedeze.  Nici măcar un telefon sau un mesaj de felicitare... nici el, nici ea...

Ea revenise la câtva timp și reintrase în casă normal de parcă abia plecase. O privise zâmbind, intuia că așa se va întâmpla. Nina nu obișnuia să discute, nu cerea explicații și nici nu acorda. Rar de tot își cerea scuze dar nici nu pretindea.

Pentru ea totul se rezuma la a pierde sau a câștiga, de parcă totul era o afacere.

     Din comoditate, din milă... habar n-avea de ce și el lăsase lucrurile să curgă, sperând.

     Acum o săptămână, într-una din seri îl sunase Dada. În primele minute ale convorbirii se panicase crezând că sora lui se simțea rău. Foarte agitată abia reușea să lege câteva cuvinte sărind de la o idee la alta.

-    Sunt foarte fericită. Trebuie să iau ceva că simt c-o să-mi sară inima din piept.

-    Dada, trage aer în piept și lămurește-mă că vorbim de câteva minute și tot nedumerit sunt. Dar bine că ești fericită, pot spera că nu e nimic rău.

-    Nu-i nimic rău, unchiule... probabil că și nășteam până reușea mama să-ți spună. Am rugat-o să n-o facă prin telefon... dar parcă nu mai aveam vreme. Țopăie și nu mai tace să te sune... să te sune. Eu și Ovidiu, am fi vrut să-ți comunicăm personal... că vei fi bunic... cam așa vine, nu?!

-    Bunic... Adel, ești însărcinată!? Ura!!! se auzi strigâng și țopăind.

-    Ești sigur fratele mamei, te recunosc și fără să văd! Da, sunt un pic însărcinată... mama sigur nu e... sau cel puțin așa sper... deși la cum se manifestă, am oarece dubii, că voi fi singura cu sarcini. M-a așezat forțat pe scaun, mi-a pus o pernă sub fund, papucei în picioare, m-a obligat să mănânc tot din farfurie. Va veni de acum în fiecare seară să mă învelească de culcare, bietul Ovidiu... o să facă gărzi mai ceva ca la spital... de teamă că mama va veni și-l va găsi dormind învelit și eu dezvelită. Și a aruncat toate scrumierele din casă, da... nu mai avem voie! O să albesc unchiule... Acum îi face o listă lui Ovidiuu. Aaa... e a cincea... și presimt că nu-i ultima, l-a amețit, mă privește năuc și cerșeste îndurare ca un pisoi uitat în ploaie. Dar îl mai las să sufere... măcar așa să simtă ce copilărie am avut eu cu asemenea mamă... excesiv de grijulie. El cu pe mama pe cap... eu cu durerile de naștere. Ce spui? Suntem chit?!

-    Ești leit maică-ta! Ce naște din pisică șoareci mânâncă...încă! Wow... ce să spun?! Mă bucur tare mult pentru voi, pentru bunicii de drept și... pentru mine... bunicul de rezervă. Felicitări, Adelaida! Un copil... e o binecuvântare, e adevărata împlinire a unui cuplu, e... hai că nu-s departe de voi, m-ați molipsit!

-    Noi?! E vorba de aluat, unchiule. Avem aceleași ingrediente...

-    Tu cum ești?! Ești bine?!

-    Oarecum copleșită, de ce să mint. Dar mi-e bine. Sunt tot eu... nu văd nicio schimbare în afară de forfota din jurul meu. Voi avea 7 luni de... constrângeri, de... sfaturi... dar nu-ți face griji, mă scot eu cumva cu poftele. Am deja în cap câteva ”pofte ” ce mă vor lovi așa pe nepusă masă. Să vezi atunci, joc de glezne pe ei, dragii de ei.

-    E numai gura de tine, năzbâtâie mică! Abia aștept să ne vedem!

-    Și eu ”moșule”. Acum te las, să-l salvez pe Ovidiu... am făcut destul pe inabordabila. Pupăm bunicul de rezervă. Pss... pss... n-o includ și pe Nina pe listă. Asta m-ar asasina, înainte să nasc, dac-ar auzi că măcar în glumă aș numi-o bunicuță.

-    N-ai fi tu dacă n-ai încerca! Crezi că nu știu că te-ar unge pe suflet?!

-    Or fi început poftele?!Deja?!

-    Închid... până nu-ți stârnesc și alte pofte, gravida mea pofticioasă. Vă pup și vă îmbrățișez pe toți... pe tine de două ori... sau de trei... c-or fi gemeni.

-    Ei, nu te-ntrece cu gluma, iubitule și dragule... bunicuț de rezervă!

Cât îl bucurase vestea! În ciuda convorbirii vesele, tipic nepoatei sale,  avea ochii umezi. Adelaida devenea mamă, Dada bunică... el tot undeva pe acolo.  Poate, Dumnezeu aranjase așa ca să-i compenseze neîmplinirea de avea proprii  copii.

Auzea deseori pe stradă cuvântul tată și deși nu-i era adresat întorcea capul zâmbind. Se mulțumea cu acel strop de mulțumire de pe chipul celui strigat,  c-o scânteie din sclipirea ochilor ce-și înveleau în iubire pruncul.

Avea o studentă însărcinată. O fată isteață foc dar care din cauza unor probleme ivite pe parcursul sarcinii absenta deseori. Nu obișnuia să facă favoruri studenților săi privind prezența și învățătura dar cu ea simțise nevoia să fie tolerant, protector. Și nu era singurul, se bucurase să descopere solidaritate între studenți și grijă pentru colega lor.

Îi povestea Ninei despre ea, așa cum îi comunicase și vestea că Adelaida era însărcinată. N-o mișca, n-o impresiona.

-    E timp și pentru copii, Grig. Te-am rugat să nu mă presezi. O s-o fac când voi fi pregătită.

-    Mă întreb dacă vei fi vreodată?!

-    Mai am multe de realizat înainte de a-mi închide viața între scutece, biberoane și tot trusoul. Poate, după ce ne mutăm... la Paris?!

-    Ce șantaj ieftin! Nu ține Nina, nu mai ține. Și poate e mai bine s-o lămurim odată pentru totdeauna. Eu nu am de gând să plec din țară. Nu-ți face speranțe deșarte.

-    Dar n-am spus mâine, dragule! Ce te impacientezi așa?! Problemele, ambele... rămân în discuție. Acum avem altele mai importante. Vin sărbătorile...

-    Pe care anul acesta le vom petrece acasă... sau la Dada... că n-am făcut-o de ani de zile.

-    În primăvară avem lansarea noului volum de poezii, continuase Nina ignorându-i replica. Abia aștept să-l văd la gata. Va fi  fantastic. Editură de renume, coperta perfectă, foaie bună, ilustrația celui mai mare nume al momentului și versurile tale de geniu, îl linguși ea.

-    Doar pentru tine poezia are nevoie de ilustrație. Eu o preferam fără, să las imaginația cititorului să zburde nu să-l forțez.

-    Ce cârcotaș ești. Dar va fi bine, presimt. Va fi un produs reușit.

-    Un produs?!

-    Da, o carte ca să fie vandabilă trebuie să fie un produs reușit.

Se ridicase și plecase la plimbare. Fără niciun cuvânt fără nicio explicație, ignorând fâțâiala Ninei, încercarea acesteia de a-l seduce. Îi cunoștea tactica, credea că o partidă de sex putea rezolva multe probleme și deseori se pretase la acest joc. Nu se putea absolvi de păcat, Nina reușea fără prea mult efort să-l aducă unde voia ea. Astă seară nu, preferase s-o ignore. Adunase prea multe partide pierdute, cum ar fi cuantificat aceasta, poate era momentul să se declare învins și să părăsească câmpul de luptă. S-o facă cât încă mai avea demnitatea de-a recunoaște că  Nina era un adeversar prea puternic pentru el.

Rătăcise ore întregi prin albul zăpezii. Abia când zări clădirea facultății, realiză că pașii lui se așternuseră de la sine. Se uită în jurul lui. Nici nu mai știa de când n-o văzuse atât de liniștită. Se trezi zâmbind și se întrebă  de câte ori urcase treptele acelea. 
Marcat de prea multele nedumeriri, aceeași absență îl însoți spre casă nimerind din plin în bătaia bulgărilor de zăpadă. Loviturile erau menite să te trezească, să te facă atent pe unde calci în viață. Poate era și cazul lui...