vineri, 10 februarie 2012

Petale de ... ”Nu-mă-uita” (2)

Tot rătăcind printre amintiri Marga nici nu simți că microbuzul se opri în stație. Doar la deschiderea ușilor, o dâră de aer rece  ce se împleticea printre picioarele-i oarecum amorțite de un scaun, nu prea comod, o făcu să-și revină. Nu cobora nimeni doar urcase cineva. Era cu spatele, aștepta liniștită biletul și probabil restul de la șofer.
”Ce bine ca-i numai o persoană”, gândi Marga, așa ajungem mai repede la destinație.
  Noua pasageră își roti privirea în căutarea unui loc. Erau destule dar  zărindu-l pe tinerelul din spate, frumoasa blondă își îndreptă mersul către ultimele bănci ale microbuzului, care semnalizând  făcea manevre pentru a se reînscrie în circulație. Ajutată  de această bruscă pornire și susținută de un mers mult prea legănat, reuși să se împiedice alunecănd chiar peste scaunul unde dormea micuța vegheată de bunica ei.

- Scuze, scuze, off… și domnul șofer…așa se conduce?! Mă iertați, doamnă.... continuă blonda și renunțând la mersul unduitor se îndreptă hotărâtă către scaunul din spatele Margăi.
Se așeză iute, dar vizibil deranjată de mirosul de tutun și de un sforăit din ce în ce mai enervant, se uită în spate, în căutarea unei alte variante. Oripilată parcă de imaginea domnului, care nu mai moțăia ci dormea de-a binelea și al cărui sforăit devenea pe clipă ce trecea mai puternic se ridică de pe scaunul pe care abia îl atinsese și se îndreptă spre ultimele bănci, chiar alături de frumușelul cu ochi albaștri.
- Permiteți să mă așez domnule, se auzi glasul un pic răgușit al interesantei blonde.
- Bineînteles, poftiți e liber, o să-mi iau  geanta și o s-o așez pe locul din față, îi sări în ajutor tânărul, oferindu-i galant mâna ca  punct de sprijin.
- Mulțumesc frumos, ce bine …. mai circulă și lume manierată în microbuzele astea, continuă conversația blonda aranjându-și cu dezinvoltura bluza care și așa părea un pic cam decoltată pentru o seară de toamnă mai răcoroasă. Și punându-și pardesiul peste geanta tânărului, se așeză picior peste picior lăsând să se vadă un genunchi frumos. Își scosese din poșetă pudriera și se studia de zor tot legănându-și piciorul pentru a-și etala  gamba, ce-i drept frumoasă și finuță. Dresul de bună calitate, dădea un luciu special piciorului iar   pantoful  cu un toc cui de zece centimetri întregea tabloul.
Marga își scoase cărticica parcurse câteva pagini dar renunță neputând fi prea atentă la rândurile perfect aliniate. Își lasă privirea să rătăcească pe geam. Deja lumina zilei se împuțina, amurgul înserării se așternea peste natură ca un adevărat stăpân. Simțea parfumul blondei, avea iz de lăcrămioare ajunsese până la ea. Era bun, de calitate poate un pic cam tare, și zâmbi bănuind că se dăduse din belșug. Avea trăsături frumoase blonda… drept e, că nu ar fi putut trece neobservată… dar extravaganța vestimentară, machiajul strident și purtarea îi confereau o notă de vulgaritate.
Deodată microbuzul se opri, Marga se uită mirată nu ajunseseră în stație și nu înțelegea de ce se opriseră, iarăși. Erau în dreptul unei păduri, cam pe la jumătatea drumului din câte mai ținea ea minte de acum  zece ani de când mai parcursese ultima oară acest traseu.
Până acum zece ani drumul acesta, îl făcea foarte des. Zâmbi unei aduceri aminte, ce ani frumoși, mergea împreună cu prietena ei, în satul bunicilor acesteia, un sat dintr-o zonă de munte, niște locuri cum numai în povești mai puteai găsi. Minunate locuri, minunate amintiri.
”Și totuși de ce se opriseră?” întrebarea chiar o frământa. Privi în jur, toți aceleași priviri întrebătoare.
Se auzi deschizându-se ușa șoferului și acesta coborî să vadă ce se întâmplă. Cum toți stăteau la locurile lor, Marga se hotărî să ațtepte calmă întoarcerea  acestuia. Doar bărbatul ce până de curând sforăise se trezi si văzând microbuzul oprit întrebă:
-Am ajuns la S. ??.... Că eu acolo tre’ să cobor… și repezindu-se la geanta ce-i  zăcuse pierdută pe sub scaun o înfășcă apoi porni ca din pușcă spre  ușa de coborâre și în câteva clipe nici urmă de el.Toți se priveau mirați căci totul se petrecuse atât de brusc, că nimeni nu apucase să-i spună că nu erau în localitatea cu pricina. Reveni singur după alte câteva minute.
- E doar un accident, n-am ajuns la S, la următoarea …concluzionă el cu vădită dezamăgire apoi ca la un semn capul îi pică într-o parte semn că iar se pusese pe dormit.
- Dar, dragă domnule… ce se întâmplă? De ce ne-am oprit? interveni blonda, oarecum intrigată de vorbele bărbatului.
- Aaa, e doar un accident… și fără alte explicații, dădu a lehamite cu mâna.
Nu trecu mult și șoferul își făcu apariția în microbuz. Vizibil afectat, spuse uitându-se către pasageri:
- Oameni buni, din păcate o să facem un popas neprevăzut aici. S-au izbit frontal două autoturisme, vechea poveste cu depășirile neasigurate. Fără morți din fericire, Slavă Domnului! Doar ceva zgârieturi, dar circulația e blocată pe rază de  2-3 km și încă se mai așteaptă sosirea  ambulanței, a echipajului de poliție și a celor de  la dezcarcerare. Pasagerii din mașina vinovată au rămas blocați în autoturism. La un prim bilanț există picioare rupte și câteva contuzii dar toți sunt  în viață  și asta e important! Atât știu, atât vă spun, cert e ca măcar o jumătate de oră nu cred că ne mișcăm de aici. Deci, dacă doriți puteți coborî să vă mai dezmorțiți picioarele. E o pădurice minunată în apropiere sunt și ceva bănci pe margine. Stați liniștiți nu voi pleca fără niciunul dintre dumneavoastră.
Ridicându-se de la locul ei Marga își puse pardesiul, legându-i cordonul care făcea ca frumoasa-i talie să iasă în evidență și coborî. Chiar îi amorțiseră picioarele și câteva minute de plimbare erau binevenite. Bătrânica cu nepoțica coborâră, de asemenea. Se așezaseră  pe o bancă din apropiere și pentru că micuței i se făcuse foame, bunica începu a scoate dintr-o traistă câteva merinde. Și alți  pasageri le urmară exemplul astfel că în microbuz rămăseseră doar ocupanții locurilor din spate și campionul în ale somnului.
- Aș coborî și eu îngăimă parcă singură, blonda, uitându-se către vecinul ei, dar unde să cobor, la ce tocuri am? continuă ridicându-și piciorul în zare parcă pentru a-și întări spusele.
- Păi  puteți merge  pe asfalt, nu e neapărată nevoie să intrați în pădure, încercă o părere tânărul privind cu vădită plăcere piciorul pe care blonda parcă-l uitase aninat într-un colț de  neant.
- Vai, dragule dar ce ăștia-s pantofi de mers pe jos? Nu… că abia i-am încălțat, dacă știam că pățesc așa ceva nici nu-i luam. I-am achiziționat de pe un podium de prezentare de la mare, astă-vară.  N-am făcut decât câțiva pași cu ei, din taxi am sărit aici. Că venea după mine cu mașina, dar a băgat-o în service, iubi și așa am fost nevoită să mă sui în microbuz, continuă cu o mină vădit afectată, blonda, privindu-și iar vestiții pantofi.
- Dacă sunt așa de prețioși atunci mai bine nu  riscați, spuse zâmbind tânărul. Eu o să cobor totuși, pentru câțiva pași, continuă acesta și se îndreptă către ieșire.
- Da, poftiți se auzi într-un târziu vocea răgușită a duduii blonde, dacă n-aveți ceva mai bun de făcut…continuă aceasta căutând cu mâna în poșetă o pilă cu care să-și pilească unghiile atât de frumos ojate.
va urma...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog