Ştia Marga… şi o durea faptul că nu-i putea răspunde sentimentelor Se apropiaseră colaborând pe diferite probleme de serviciu. De câteva ori, când interesele firmei o ceruseră, fuseseră împreună în diverse delegaţii, schimburi de experienţă sau diverse cursuri de specializare. Divorţat, la treizeci şi-un pic se apropiaseră treptat, se legase o amiciţie şi-o camaraderie între ei… aşa cel puţin îl privise, şi-l privea ea, realizând mult prea târziu că el nutrea o altfel de atracţie. Îi plăcea Paul, îl admira pentru eleganţa sa, pentru tactul şi bunul simţ dovedit. Descoperise în timp, era un tip citit, cu vaste cunoştinţe în multe alte domenii, aparent taciturn, şoca prin umorul şi buna dispoziţie în cercul de prieteni între care se simţea cum spunea el „ca acasă” dar mai ales o impresionase cu romantismul său.
Iniţial, Marga, crezuse că are ceva cu ea. I se adresa monosilabic scurt şi la obiect. Uneori se întreba dacă remarcase măcar că ea Marga e femeie. Folosea mereu un ton atât de profesional că devenise impersonal. Recunoştea, îl judecase după aparenţe drept arogant. Destul de discret şi de consecvent în ceea ce o privea, tatonase terenul vreme de multe luni până când îndrăznise să lanseze o invitaţie la film. Marga zâmbi rememorând dialogul:
- La film, Paul? întrebă mirată la auzul invitaţiei lui.
- Da, ce nu-ţi plac filmele? Ştiu un cinema privat unde rulează filme vechi şi foarte vechi de regulă alb-negru, nu ştiu exact ce au în acest week-end dar pot paria că e ceva minunat. Dar dacă nu vrei, putem merge …
- Nu. Vreau, doar că m-ai surprins. De regulă primesc invitaţii la cină, la dans… la film, la cinema… n-am mai fost invitată din primii ani de facultate. Ba nu, mint … am mai fost în Franţa… acolo mergeam des la cinema... dar de cele mai multe ori singură. Ador sălile de cinema iar filmele ca şi fotografiile alb-negru sunt şi vor fi preferatele mele.
- Şi ale mele… îmi place să mă strecor printre picăturile de ploaie şi să mă ascund de răceala lor într-o sală cochetă de cinema. Iar la ieşire să-mi umplu plămânii cu mirosul de reavăn şi verde crud, cu acel miros inconfundabil al naturii de după ploaie. Ai privit vreodată cum mângâie ploaia frunzele plantelor, copacilor. E o prelingere suavă asemenea unei lacrimi pe un obraz îndurerat.
- Indubitabil, descopăr şi mă minunez… tu cel atât de matematic, arhitectul super apreciat… sobru şi tăcut… de la care trebuie să smulgi ceva mai mult de un răspuns monosilabic…. un romantic incurabil cu suflet de poet.
- Mereu am fost aşa… dar nu cu toţi şi nu oriunde, ci doar cu aceia care au ştiut să vadă dincolo de rigiditatea mea și care ştiu la rândul lor să simtă.
Îşi aducea perfect aminte prima imagine… o sală superbă. Uşile de la intrare erau o adevărată operă de artă sfidând aspectul fad al tâmplăriei moderne din ce în ce mai frecventă chiar şi la clădirile restaurate de îmbogăţiţii vremii pentru care nu conta stilul construcţiei, aspectul în sine ci doar să fie în trend şi cât mai poleite. Nu conta că transformau o minune a arhitecturii într-o paiaţă. Aici nu. Marga clipi de plăcere încă de la intrare. Cine se ocupase de refacerea şi redecorarea ei merita numai laude. Refăcuse până şi acea patină dată de trecerea timpului, iar mobilierul era unic.
Ajunşi doar cu câteva minute înainte de stingerea luminii, nu avusese timp să studieze totul, dar toată sala ii dădea un sentiment de căldură, de ceva cunoscut şi plăcut. Pentru o fracţiune de secundă se revăzu în dormitorul bunicilor în baldachinul superb între mobila de nuc primită ca zestre de bunica ei. Era acelaşi sentiment… sentimentul că aparţinea acelei lumi.
- Sala e superbă… totul e unic, m-am topit, şopti ea şi după începerea filmului vizibil impresionată şi de aspectul sălii în timpul proiectării filmului.
- Atunci, deduc că n-o să te plictiseşti dacă nu-ţi va plăcea filmul!
- Ce răutăcios eşti! Dar vorbim după film. Scuze! scurtă Marga discuţia, atenţionată de un şâşâit de undeva din faţă!
Petrecuse aproximativ nouăzeci de minute minunate. La apariţia acelui End pe ecran, privise oarecum disperată în jurul ei, nu-şi dorea să se fi terminat.
Paul o privea contrariat.
- Dac-ar mai fi… am rămâne şi la seria următoare, deşi cred că după ce l-ai sorbit prima oară, nu ţi-ar mai rămâne decât să-l memorezi, dar din păcate e ultima reprezentaţie astă seară. Are doar două de la 18-20 şi cea de acum 20,30 – 22,30 la care am fost noi.
- Păcat chiar puteam să-l mai văd o dată, îi răspunse Marga, zâmbind.
- Atunci nu ne rămâne decât să ne facem abonament.
- Fii convins! Am făcut facultatea aici dar nu mi-aş fi imaginat că la capătul gangului prin care ne-am strecurat se ascunde o aşa bijuterie cu suflet şi pentru suflet.
Şi aşa continuaseră… nu cu abonament dar destul de des, atât cât timpul şi celelalte obligaţii le permiteau. Ieşeau deja de câteva luni împreună şi lumea deja făcea pronosticuri pe seama lor
Tot aşa într-o seară ploioasă apăruse şi primul sărut destul de pătimaş. Luată prin surprindere, Marga, răspunsese sărutului şi îmbrăţişării… dar el… simţindu-i nehotărârea se limită doar la atât, asemeni unor liceeni nepregătiţi să meargă mai departe şi pentru asta Marga îi mulţumi în gând.
Nepregătita se dovedi câteva săptămâni mai târziu chiar ea, Marga. Un fior de tristeţe o cuprinse amintindu-şi acea seară de mai, când c-un simplu refuz spulberase visele unui suflet tare drag… dar doar atât.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu