Marga luă loc docilă, aşteptând cu dosarele în braţe. Nu-i era aşa comod locul indicat, la două scaune de director şi colac peste pupăză cu toţi ochii aţintiţi parcă numai spre ea. O înhibau toate acele priviri. Se bucură totuşi că era lângă Camelia care o privi zâmbind şi făcându-i cu ochiul .
Încercă să-şi ignore emoţiile care simţeau că deja o copleşeau, canalizându-şi întreaga atenţie spre discursul directorului care prezenta noţiuni generale despre activitatea în firmă, accentuând succesul şi reuşita lor în domeniu. Realiză la un moment dat că părea ridicolă cu dosarele în braţe, asemeni unei studente încătuşată de emoţiile primul său curs, aşa că se debarasă de ele plasându-le pe tăblia lustruită din faţa sa.
Deşi asculta concentrată cuvintele directorului Marga nu se putea opri să nu constate că nu găsea nicio legătură cu raportul proiectelor ce-i fusese solicitat.
Un zornăit de pahare, venit dinspre uşa de acces în sală, atrase atenţia astfel că toate capetele se răsuciră instantaneu spre locul cu pricina.
Elena, însoţită de câtva persoane reprezentante ale firmei de catering , colaborator la care apelau în cazul anumitor reuniuni, dirija dispunerea pe masă a unor apetisante platouri cu gustări reci. Din loc în loc fuseseră plasate şi câteva tăvi, suport elegant al unor cupe de şampanie în care încă fremătau delicios bulele de şampanie.
-Da, cum spuneam, reîncepu directorul încercând să recâştige atenţia distrasă de acţiunea noilor veniţi! Cum 8 martie pică luni şi toate doamnele vor fi libere m-am gândit să ne strângem azi cu toţii să închinăm o cupă de şampanie …Pentru dumneavoastră doamnelor! La mulţi ani! O primăvară frumoasă, tuturor! Primiţi vă rog şi acest mic simbol al primăverii, alături de cel consistent care v-a fost virat deja pe card, completă zâmbind în timp ce din coşul mare ce fusese adus începu a împărţi alături de alţi colegi bucheţele cu frezii galbene frumos parfumate.
-Şi cum va veni şi un 9 martie, mereu ignorat, pentru noi domnilor…! continuă directorul ridicând cupa şi îndemnând pe toată lumea să servească. Vreau de asemenea să mulţumesc pentru cei patru ani petrecuţi în firma noastră, domnişoarei Marga. I-am tot tărăgănat plecarea invocând diverse motive în speranţa că se va răzgândi într-un final, dar cum fiecare ştie ce şi cum îşi doreşte… cred că sunt în asentimentul tuturor dorindu-i tot norocul în ceea ce şi-a propus, multe realizări atât în plan profesional cât şi-n cel privat. A şi bineînţeles... aşteptăm invitaţiile la expoziţia dumneaei… căci toamna e aproape! completă directorul zâmbind şi uitându-se spre Marga .
Marga, încă de când îşi auzise numele îşi simţise obrajii arzând. Acum privea în jurul ei buimacă afişând un zâmbet larg menit să inducă o aparentă siguranţă, contrazisă de tremurul imperceptibil la buzei de jos şi al mâinilor. Îi ştia pe toţi cei din jur cu toţi interacţionase, colaborase…dar acum se simţea la centru şi nu-i plăcea. O speriau „luminile rampei”, niciodată nu-i plăcuse centrul atenţiei, de aceea şi proiectele care le condusese de-a lungul celor patru ani în firmă , nu le numise niciodată „ale mele” …ci „ale noastre, ale echipei”!
-Mulţumesc, îngăimă ea într-un târziu şi asta în urma ghiontului dat de Elena care se proptise în spatele ei! Sigur vor veni, invitaţiile… completă ea parcă trezită din reverie de acel ghiont. Referitor la expoziţia din toamnă… despre care v-a şoptit o privighetoare poznaşă, spuse accentuând ultimele cuvinte.… eu sper! Să dea Domnul să se împlinească… atât pentru mine cât mai ales pentru copiii minunaţi de la Fundaţia la care activez şi ale căror lucrări le tot strâng de trei ani! Va fi o colaborare… de aceea va fi specială!
-Atunci cu atât mai mult va fi o reuşită, mai ales cunoscând perseverenţa şi angajamentul dumneavoastră când vă propuneţi ceva! Vreau de asemenea să urăm succes Cameliei, cea care va prelua departamentul! Se pare că visele se împlinesc mai devreme sau mai târziu, probabil…atunci când le vine timpul, adăugă directorul făcând o oarecare aluzie la divergenţele şi scandalul iscat de aceasta în urmă cu patru ani.
- Mulţumesc şi sper să confirm încrederea acordată! adăugă aceasta zâmbind şi totuşi un pic iritată de finul avertisment.
Nu-şi putea permite luxul de a-l urî pe director căci era cel care în final îi semna statul de plată, dar nici nu-l iubea prea tare. Un ghimpe îi rămăsese acolo undeva chiar dacă acum, recunoştea că într-adevăr acum patru ani nu era pregătită pentru aşa răspundere. Intuise încă de atunci, de când se prezentase la interviu că nu va fi acceptată şi dacă ceilalţi din comisia de interviu ar fi înclinat în favoarea ei, directorul spusese sus şi tare că nu e bună de lider. Asta nu uitase ea, niciodată… şi acum era hotărâtă să-i dovedească că e pregătită.
Ştia că părerea şi recomandarea Margăi o propulsaseră pe post, aşa cum ştia că mereu va fi comparată cu aceasta. Dar era decisă să-i confirme aşteptările în primul rând, ei, Margăi pe care deşi o tratase cu vizibilă răutate la început ajunsese acum să o respecte şi profesional şi ca om.
Învăţase că un lider bun trebuie să fie în primul rând un prieten de nădejde şi cu asta câştigase Marga, prietenia şi încrederea tuturor… prin perseverenţă, prin zâmbete, prin profesionalism. Descoperise alături de ea că pentru a primi încredere trebuie întâi s-o acorzi! Şi nu era puţin!
- Acum acestea fiind zise îmi cer scuze că o să mă retrag dar eu am într-adevăr o şedinţă la primărie, completă zâmbind privind cu subînţeles spre dosarele Margăi.
Parcă, intuindu-i intenţia aceasta îi întinse dosarele zâmbind!
Directorul le răsfoi cerând câteva lămuriri şi apoi se retrase grăbit.
Odată plecat, atmosfera se destinse glumele şi bancurile dezlănţuiră hohote de râs până şi pe chipurile destul de rezervate. Directorul era „un tip de gaşcă” dar aparenta sa rigiditate intimida. Era bine cu domnia-sa la petrecerile şi agapele colegiale dar parcă era mai bine, fără!
Marga se îmbrăţişă cu câteva persoane, schimbă nişte zâmbete şi strângeri de mână cu altele până ce discret se retrase într-un colţ, privind de acolo la forfota colegilor.
Pleca pentru că aşa-şi dorise dar nu putea nega sentimentul de părere de rău care o încerca. Era totuşi o despărţire…prin care lăsa în urma-i clipe plăcute care contribuiseră la maturizarea ei umană şi profesională.
Răsucea bucheţelul de frezii în mână privind în jurul ei dar cu gândurile undeva peste cei din faţa ei.
- Pentru tine, Marga !
- Mulţumesc, Paul! spuse tresărind la vederea frumosului buchet de garoafe roşii ca focul! Sunt superbe! continuă ea cu glasul gâtuit de emoţie, bulversată şi de singura garofă însângerătă ce stătea timidă între celelalte atât de roşii.
- Ca şi tine… murmură sărutându-i tandru mâna iar după ce privirile li se intersectară, câteva secunde, dispăru la fel de discret cum apăruse, rătăcindu-se în mulţimea colegilor.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu