Noelia(16)

Se trezi cu gândul la doamna Mioara. Îi lipsea. Se atașase, iarăși. Cu mintea, cu sufletul, cu tot ceea ce era.

Cu ochii țintă în neagra licoare căuta fărâma de alb. Era acolo, trebuia să fie! Dumnezeu nu închide niciodată poarta sufletelor, nici chiar celor care-și mai rătăcesc cărarea.

Noelia (15)

Totul se răsturnase în ea, toate deciziile luate ori pe cale de a fi luate.

-         Am ajuns.

-         Poftim?!

-         Sau voiați să vă duc în altă parte?

-         Nu. E bine aici. Mulțumesc!
Janet deretica fredonând, în lumea ei era liniște.

Noelia (14)

În noaptea scursă nu prea dormise. Absența lui Dinu n-o mai  mirase, era forma lui de protest, chiar de pedeapsă. Se învățase să-l lase să-i treacă. În momentele de nesomn citise, visase cu ochii deschiși, tot aranjându-și, ba așternutul, ba prosopul în care-și împachetase gamba.  Se dezvelise, se învelise, mai toată noaptea un zbucium.

Noelia(13)

Mașina rula lin, de parcă nu se grăbeau niciunde. Un ștergător nu mai funcționa bine și Nick se văzu nevoit să reducă și mai mult viteza. La un moment dat unul dintre faruri se stinse.

-         Tu înțelegi că m-am săturat de figurile tale? Ar fi trebuit să renunț la tot, pe tine să te vând, și să semnez contractul pe vasul de croazieră! își vărsă el năduful pe unul dintre butoane.

-         Era mai bine dacă o luam pe a mea, cum am spus!

Noelia (12)

    Lucrările de renovare, la apartamentul în care urma să se mute Ana erau pe sfârșite. O văzuse desenând, o văzuse proiectând, o auzise argumentându-și cererile și câștigând în disputele cu echipa de lucrători angajată.

   Trebuia să recunoască, Ana se dovedea o minte ageră, pricepută, bine documentată, făcând totul cu o precizie ieșită din comun. Sofisticată, elegantă, până la extravaganță, Ana uimea cu vastitatea cunoştinţelor sale.

Noelia (11)

Se trezi turmentată de durerea de cap, dar fericită. Alese una dintre rochițele ei de vară, o cârpă, cum ar fi zis Dinu, își prinse iute părul și ieși pe terasă.

-         Bună dimineața, doamna Mioara. E gata cafeluța?

-         Gata, Noelia. Urcă!

-         Cât ați clipi.

Noelia (10)

Deschise ușa c-o ușoară strângere de inimă, încercând să-și amintească dacă era vreun eveniment de care uitase.

-         Ai venit! o întâmpină, fericit și binedispus, Dinu.

-         Bună seara, salută ea și femeia aflată în cameră.

-         N-ai idee cât mi-ai lipsit, iubita mea! continuă el, sărutând-o zgomotos.

Jenată, Noelia, i se strecură din brațe și întinse mâna femeii, așteptând ca Dinu să facă prezentările. Dar acesta țopăia prea fericit astfel că Noelia se descurcă singură. Află că femeia se numea Ana. Zăbovi câteva minute schimbând câteva amabilități apoi se retrase.

Noelia (9)

Dar cele câteva zile petrecute în sala de dans nu-i dădeau pace. Voia să danseze, în definitiv ce? Era convinsă că era mult mai bună decât celelalte două. Și-i plăcuse acolo. Se regăsise.

Își amintea și acum intrarea în sala de repetiții. Nick era singur așezat pe dușumeaua care mai scârțâia pe alocuri. Părea abătut. Se apropie de el fără să deschidă gura, o făcu mai mult pe vârfuri, taman acum fiecare pas răscolea bătrânețea lemnului provocându-i câte-un prelung oftat.

Noelia (8)

Întreagă zi acționase mecanic, fără bucuria de-a trăi, fără prea multe zâmbete. În drumul spre casă se opri la o terasă, își comandă un ceai și rămase privind în jurul ei. Avea nevoie să simtă pulsul oamenilor, să respire, să muște, să țipe, să-și tacă în cuvinte clare.

Noelia (7)

O mai doftoricise cândva. După decesul tatălui, Noelia trecuse printr-o noapte asemănătoare. O febra puternică îi împânzise trupul transformându-l într-o torță. Delirase, țipase, strigându-și când tatăl, când pe Buna. Și acum buzele ei murmurau dar sunetele care ajungeau la el erau atât de vagi și imperceptibile.