Noelia (10)

Deschise ușa c-o ușoară strângere de inimă, încercând să-și amintească dacă era vreun eveniment de care uitase.

-         Ai venit! o întâmpină, fericit și binedispus, Dinu.

-         Bună seara, salută ea și femeia aflată în cameră.

-         N-ai idee cât mi-ai lipsit, iubita mea! continuă el, sărutând-o zgomotos.

Jenată, Noelia, i se strecură din brațe și întinse mâna femeii, așteptând ca Dinu să facă prezentările. Dar acesta țopăia prea fericit astfel că Noelia se descurcă singură. Află că femeia se numea Ana. Zăbovi câteva minute schimbând câteva amabilități apoi se retrase.

-         Merg să fac un duș. Și nici nu vreau să vă deranjez, probabil aveți afaceri de discutat.

-         Le-am discutat. Acum sărbătoream. Ana e chiriașa noastră.

Pe chipul Noeliei apăru o cută de uimire.

-         Am finalizat cumpărarea apartamentului de vizavi. Ei, lasă, nu-ți bate capul! continuă el văzând că nedumerirea Noeliei persistă. Mai bine du-te la duș, apoi mergem în oraș să sărbătorim.

-         Nu mă simt foarte bine, cred că am răcit, Dinu! Dar voi puteți merge!

-         Putem rămâne și aici, Dinu! Așa ni se va putea alătura și Noelia după ce face dușul, interveni Ana. Măcar pentru un pahar de șampanie.

Noelia se crispă fără voie. Dar nu stătu să analizeze, voia doar o baie și somn.

-         Dinu, pot să mă retrag?

Dar acesta o ignoră preocupat să toarne șampania în cele două pahare.

-         Noelia, uitam. Ana va dormi  la noi, câteva zile, până ce se va termina igienizarea apartamentului. Am dat instrucțiuni iar Janet a pregătit totul, nu te preocupa!

Zâmbi. Janet era doamna care făcea curățenie în tot imobilul. Era topită după Dinu, sau mai bine spus, după atențiile acestuia. Nu exista plecare din care Dinu să nu-i aducă o atenție, un parfum ori alteori chiar ceva de îmbrăcat. Pentru Janet cuvântului domnului Dinu era lege, iar Noelia știa că, nu neapărat ca  pâră, el era la curent cu tot ceea ce făcea ea în lipsa lui. N-o făcea din răutate ci din devotament. Pentru femeia de peste 50 de ani, Dinu era un sfânt.

-         Ei, domnu Dinu, un domn. Dar și dumneavoastră sunteți un înger. Tare vă mai șade bine împreună.

Nu se opri din drumul ei, Dinu era liber să invite pe cine voia, era casa lui.

Intră în baie alegând să-și umple cada, în locul rapidului duș.Turnă în ea multă sare și dădu drumul la muzică. Iubea Anotimpurile lui Vivaldi, le iubea pe cât de mult nu le suporta Dinu, baia fiind singurul loc unde-i era permis să le asculte.

-         Nu pot să cred! Tot astea? Nu te-ai plictisit de... Am venit să-ți spun că am decis să ieșim în oraș. În cât timp poți fi gata?

-         Ți-aș fi recunoscătoare dacă m-ai scuza în fața Anei, Dinu!

-         N-ai înțeles. Am întrebat în cât timp poți fi gata?

-         Treizeci de minute, răspunse, înțelegând că prezența era obligatorie.

-         Bine. Vreau să fii superbă. Ai hainele pregătite în dormitor.

Nu schiță niciun gest. Ar fi stărnit o criză și nu era deloc pregătită să-i facă față.

Își mai permise câteva minute după plecarea lui. Ieși din cadă, aparent mai relaxată, seara ce se anunța nu-i făcea plăcere deloc.

Privi ceasul prinzându-și o ultimă agrafă. O umbră  de parfum și părăsi dormitorul. Dinu era stresant de punctual și ca să evite o serie de reproșuri, se străduia să se încadreze în timpul stabilit. În hol se privi în oglinda ce îmbrăca un perete. Mascase bine cearcănele, își desenase chiar un surâs timid.

Dinu fuma așezat la măsuța de cafea. Văzând-o se ridică spre a-i veni în întâmpinare. O obligă să facă o piruetă. Admirația lui era sinceră, știa asta, chiar bolnăvicioasă. La început o măgulise, acum o sufoca.

Ce nu reușise ea, reușise el, îndepărtând-o până și de ultima ei prietenă, Vio, fosta colegă de cameră. Se izbise de refuzul lui categoric de a o invita pe la ei.

-         Ești credulă, Noelia, lumea nu e deloc așa cum crezi tu. Ți-e mai bine fără Vio! Ai încredere în mine.

-         E prietena mea, singura mea prietenă.

-         Nu există prietenie, Noelia. Și, în niciun caz, una dezinteresată așa cum pretinzi tu, zâmbise el privind undeva dincolo de ea. Nimeni nu dă fără să se asigure că are de primit. Fără interes nu există nimic. Nici dragoste.

Avea păreri clare iar ea prea puține argumente ca să i le combată de aceea prefera deseori să tacă.

-         Privește-o, Ana! Nu-i așa că e superbă?

-         Dinu! roși ea pentru a doua  oară, deloc ultima în decursul aceleiași seri.

-         Stai!

Și deschizând una dintre genți reveni c-o cutie.Nu-i fu greu să ghicească după aspect că erau bijuterii.

-         Dinu! roși iarăși Noelia. Nu de față cu Ana, nu-i frumos, îi șopti ea.

-         Ba chiar, o voi ruga pe Ana să-ți prindă colierul. Ana, îmi faci plăcerea?

-         Chiar o încântare, Dinu, spuse aceasta abandonându-și țigareta pe marginea scrumierei de cristal.

Se depărtă, câțiva pași, privind cele două femei.

Oare făcuse bine că le adusese laolaltă? Era gândul ce nu-i dădea pace de oarece vreme.

Crisparea resimțită mai devreme reveni. Mâinile Anei întârziind prea mult pe gâtul ei îi creau un disconfort inexplicabil. Ceva nu-i plăcea la Ana, un ceva din privirea ei, din zâmbetul ei, nu știa. Era o femeie frumoasă, o femeie cu stil. Cu siguranță, mult mai matura ca ea, mâinile trădând ceea ce obrazul ascundea.

 O văzu aplecându-se după brățară dar fu mai rapidă.

-         Să-i lăsăm și lui Dinu un rest de plăcere, nu Ana? își motivă ea gestul.

-         Sunt convins, că Ana s-ar fi descurcat mai bine decât mine, Noelia, dar dacă tu vrei...

Seara petrecută în oraș, una dintre cele mai plictisitoare până la momentul în care se îmbătase, nemaipăsându-i de nimic.

-         Noelia, cred că ai băut destul!

-         Păi, ce altceva să fac? N-am umorul vostru, nici la afaceri nu mă pricep. De ce ai insistat să vin? Ana m-ar fi suplinit cu succes, nu-i așa?

-         E delicioasă, zâmbi Ana.

-         Dinule, mi-ai pus ceva în șampanie, de-mi vine să zbor?! Aș dansa... dar tu nu dansezi... mereu uit.

Dar Dinu nu mai auzea. Un telefon important și lipsa semnalului îl făcură să-și ceară scuze, nevoit să  se ridice de la masă, mutându-se mai întâi spre fereastră apoi chiar părăsind incinta localului.

Noelia îi urmă gestul dar se opri în ringul de dans. Zăbovi câteva minute, apoi traversă spre bărbatul care-o privise mai toată seara.

-         Domnule, dansați?

Uimit bărbatul se ridică de la masă, neștiind ce să facă. Privi spre masa de unde se ridicase femeia. Primi un zâmbet aprobator de la cealată femeie și îndrăzni. De la intrarea în restaurant îi captase privirea și prost ar fi fost să rateze șansa de a o ține în brațe.

Noelia avea să constate că nu făcuse o alegere prea bună, domnul se dovedi un dansator la fel de prost ca Dinu. Îl părăsi în mijlocul ringului, lipindu-se imediat de unul dintre chelnerii care căscau ochii pe acolo.

Tânărul de care se lipise se mișca chiar bine și Noelia zbura fericită. Formația scoasă din lâncezeală de mișcările ce animau ringul de dans se întrecu pe sine.

Noelia dansa fericită, pașii curgeau, n-avea vreme să observe că Dinu revenise și doar intervenția Anei îl oprise să nu se avânte-n ring să șteargă pe jos cu bietul tânăr. Dar ce-i scăpa ei, nu-i scăpă tânărului care se scuză politicos că treburi grabnice îi reclamă prezența. Cu toate încercările ei  nu reuși să-l rețină.

-         Mi-ai speriat dansatorul. Acum va trebui să dansezi cu mine!

-         Toată lumea merge acasă. Dansul s-a încheiat.

-         Dinu vorbește serios, Ana, chicoti ca un copil.

Și cine știe câte mai făcuse în seara aceea căci și cele pe care le știa erau din spusele lui Dinu.

-         Noelia, bei cam mult în ultima vreme!

-         Cum altfel să mă ridic la înălțimea așteptărilor tale, Dinu?

-         O să lipsesc astăzi, vorbim când mă întorc. Și atunci vom vorbi și despre prostia cu trupa de dans, Noelia.

-         Nu e o prostie, Dinu. Vreau să dansez.Te rog!

-         Poate... dacă vei fi fetiță ascultătoare...

Dinu! N-ar fi pierdut el o ocazie! Dar, măcar, nu spusese nu...