Femeia în albastru (11)

Oarecum stingheră şi agitată, Angela dădu să închidă telefonul însă vocea veselă a Cristinei o calmă, drămuindu-i neliniştile. Convorbirea debută timid, domol ... şi uşor, uşor se transformă  într-un hohot de râs întrerupt de propoziţii foarte scurte.
Nu ştia dacă, Cristina era  la curent cu perioada de detenţie… dar nici nu consideră potrivit să-i relateze la telefon întreaga poveste. Aşa că punctă doar câteva aspecte legate de viitor. Nici nu-şi terminase ideea că aceasta sări ca arsă când auzi urma să se stabilească în Bucureşti şi că voia să-şi caute o locuinţă cu chirie.

Femeia în albastru (10)

- Aşa e sâmbăta.  Poţi lua loc aici, oricum  nu aştept pe nimeni! auzi o voce de undeva din dreapta ei.
Întoarse capul spre locul cu pricina şi mai cercetând c-o privire sala se aşeză, mulţumind.
- Mai bine aşa, că tot nu-mi place să mănânc singur,  se auzi iar vocea bărbatului.
- Poftă bună, i se adresă și ea.
- Aron, e numele meu. Bună ideea cu îngheţata. Merg să-mi iau şi eu una.
Angela privi în urma lui nedumerită.

Femeia în albastru (9)

De voie, de nevoie petrecu destul timp cu Victor şi cum amândoi păreau a fi singuri prin Bucureşti, invitaţia la film, la cină  fuseseră inevitabile şi chiar plăcute. 

Şi tot aşa până într-o primă seară când, ca de obicei  o conducea spre hotel după ce savuraseră un frumos film de dragoste. Un film vechi… cu actori celebri... o distribuţie cu multe stele.  Se priviseră mai mult pe furiş aproape tot drumul spre hotel discutând banalităţi până ce mâinile li se atinseră, involuntar. 

- Scuze, murmură el. Ai mâinile reci, ţi-e frig?

Femeia în albastru (8)

Ar fi vrut ea, să intre aşa, pe nevăzute, dar vezi de reuși. Un lătrat puternic se auzi de dincolo de portiţa grădiniţei unde vara era un colţ de rai când  flori care  de care mai frumoase şi parfumate, te îmbiau la zâmbet şi visare. 

Se apropie cu teamă căci nu recunoştea lătratul. Semăna dar nu era Bobiţă…

- Pe cine căutaţi?... auzi ea vocea mamei  şi-i zări silueta în dreptul porţilor ce separau restul curţii de oborul animalelor.

- Săru’mâna mama.

- Angelica mamă, tu eşti fata mea?!

Ce bine era la pieptul mamei, ce dor îi fusese de obrazul ei, de atingerea mâinilor. Seri la rândul acolo în mizera celulă îşi imagina cum va fi revederea lor. Se bucurase că amurgise, nu voia ca mama ei să-i zărească ochii şiroind şi nici încrâncenarea sufletului.

Femeia în albastru (7)

- Spune-mi, cum e acasă? Ce fac copiii? se agăţă Angela de primul lucru ce-i veni în minte, vrând să schimbe subiectul deşi cuvintele Adei o urmăreau,   reamintindu-i de laşitatea ei în momentele de răscruce. Clacase din mândrie, din neputinţa de a-şi asuma erorile în timp ce prietena ei simţise pe pielea ei fragilitatea şi unicitatea vieţii.

- Sunt bine. Cresc, continuă ea zâmbind şi scoase din poşetă un album cu poze.

- Sunt superbi, Ada! Si ce mari sunt!

- Da. Ionuţ va merge la toamnă la şcoală, iar Nicola e deja la grădiniţă.

Femeia în albastru (6)

Angela intră în restaurant. Era aproape gol, lucru normal întrucât era trecut de zece. Dormise şi se odihnise spre dimineaţă cât n-o făcuse întreaga noapte.

Cafeaua şi mica gustare sosiră rapid. Îşi luă ceașca şi ieşi pe terasă . Era o zi de primăvară superbă. Ici colo mai zăreai un petic de zăpadă împotrivindu-se soarelui. Se piti într-un colţ, privind prin deşirarea fumului de ţigară  graba trecătorilor. 

Îşi terminase cafeaua şi acum stătea aplecată pe marginea terasei, chiar deasupra intrării în hotel.  Pe alee păşi intrând iute în hotel silueta unui bărbat îmbrăcat sport. Înalt, atletic şi puţin grizonat, nu-i vedea faţa, dar putea să jure că era bărbatul necunoscut de seara. Intuiţia feminină şi taxiul ce-l lăsase aşteptând în faţa hotelului o îndemnau să spună că acesta va pleca.

Femeia în albastru (5)

Ea fuma, el tăcea… privind-o. Păreau doi  călători într-o sală de aşteptare, nimeriţi întâmplător unul lângă altul, care observându-se schimbară  câteva amabilităţi, epuizându-le.

Oare ce îi adusese împreună? 

Privi fugar spre trandafirul de pe masă, termină ţigara şi se ridică decisă să plece la plimbare. Şi da, voia să fie singură. Îşi luă la revedere scurt, mulţumind încă o dată, de astă dată destul de protocolar, pentru trandafir… pentru cele câteva minute petrecute împreună. 

Probabil luat prin surprindere de modul tranşant în care i se adresase, el se mulţumi să-i sărute mâna şi să-i ureze în continuare o seară plăcută.

Femeia în albastru (4)

Acum se plimba agale pe aleile oraşului, admirând castitatea acelei noi primăveri ce bătea la uşă înmugurind totul  până la cel din urmă  ram. 

Soarele nu  avea încă putere dar mângâia tandru, aurind totul.  O adiere firavă de vânt  mai învălătucea paşii tardivi ai gândurilor, dându-le impresia că mai pot zbura. Se opri câteva clipe pe o bancă. Era singură, doar ea cu ea şi mii de paşi ce-şi căutau potecă. Se bucură de mireasma primăverii şi făcându-şi curaj părăsi parcul.

Femeia în albastru (3)

Psihologul închisorii şi cartea deveniseră punctele ei de sprijin, la ele alergase ori de câte ori se simţise dărâmată. Doamna Maia cum ajunsese să-i spună, aproape c-o adoptase. Mai avea un an până la pensie şi spunea că ea care consilia, sfătuia ascultând şi despicând situaţii, unele unice, nu ştia cum va face faţă pensionării. Angela avea numărul ei de telefon gravat în suflet. Datorită ei trăia şi-şi dorea să trăiască.

Şi cartea… mai mereu avea o carte în buzunar, sub pernă şi-era bine ştiind-o acolo. Avea sentimentul că nu e singură.  Socializa, asculta poveşti care mai de care mai neaşteptate, mai nefireşti dar adesea se ascundea între filele cărţilor să-şi domolească tumultul de întrebări ce-o măcina.

Femeia în albastru (2)

Un salt peste timp şi revăzu aceeaşi masă…  el şi ea. O altă ea… rafinată, stilată sorbind elegant din cafea în timp ce între degete îi fumega  una din cele mai fine ţigări. Nimic din eleganţa ei nu mai amintea de codana cu părul strâns cu bilele de câţiva bănuţi şi acelea cu elasticele mult prea slăbite de atâta folosinţă. 

Se emancipase, ajunsese o orăşeancă sadea cum o ironiza în glumă, cea mai bună prietenă a ei. 

Plecaseră împreună din sat traversând pe diagonală ţara pentru a-şi găsi un rost.