Femeia în albastru (10)

- Aşa e sâmbăta.  Poţi lua loc aici, oricum  nu aştept pe nimeni! auzi o voce de undeva din dreapta ei.
Întoarse capul spre locul cu pricina şi mai cercetând c-o privire sala se aşeză, mulţumind.
- Mai bine aşa, că tot nu-mi place să mănânc singur,  se auzi iar vocea bărbatului.
- Poftă bună, i se adresă și ea.
- Aron, e numele meu. Bună ideea cu îngheţata. Merg să-mi iau şi eu una.
Angela privi în urma lui nedumerită.

Nimerise la masa singurului nebun din sală?! S-ar fi ridicat să se mute, dar acesta-şi lăsase până şi telefonul pe masă. Nu putea pleca aşa. Îmbrăcat bine şi curăţel, nu părea să aibă mai mult de 26-27 de ani.
Îşi văzu în continuare de mâncat până ce telefonul respectivului începu să vibreze. Ridică ochii căutându-l din priviri şi-i făcu semn că-i sună telefonul.
- Vin imediat, răspunde tu… te rog! Aştept acel telefon, te rooog... auzi Angela răspunsul acestuia.
Cum aproape toate privirile din sală urmăriseră, schimbul de replici, se aşeză şi mai mult în şoaptă, rosti:
- Alo…
- Nache?!...
- Domnul pe care-l căutaţi tocmai stă la rând să-şi ia o îngheţată şi cum suntem colegi de masă m-a rugat să vă răspund. Uitaţi… deja a ajuns, răspunse ea domniţei cu voce suavă, care-şi exprimase mirarea căutându-l pe Nache.
- Alo, iubita… ce faci? Te sărut şi eu. Da, sunt bine. Tu?! Da… arată bine, ca şi vocea… mai auzi Angela câteva frânturi din discuţie, căci tânărul scuzându-se se depărtă, ieşind din incinta localului.
Cum masa se afla la geam, Angela se trezi cu el ciocănindu-i în fereastră şi rugând-o să nu plece până ce nu revenea. Vorbea, râdea, gesticula. Clar era un bun comunicator, dar şi „un pic sărit de pe fix…sau poate chiar mai mult” gândi iarăşi Angela.
„Din cât e sala asta de mare… numai eu puteam nimeri lângă un asemenea specimen.”
- Mulţumesc frumos. Era un telefon internaţional şi nu puteam risca să-l pierd, apăru el în spatele ei acordându-i explicaţii, de altfel… necerute.
- Mă bucur că ţi-am fost de folos, numai că vocea de la celălalt capăt era cam nedumerită… sper să nu-ţi fi stricat ploile... cu iubita ta, îi răspunse cu un strop de maliţiozitate, tânărului mult prea vorbăreţ.
- La celălalt capăt era Lia, sora mea… pe care, e drept, o iubesc ca pe ochii din cap şi da, era nedumerită. M-a întrebat cum arăţi, a spus că ai o voce foarte senzuală, continuă el, aparent pasiv.
Angela frapată de sinceritatea debordantă a celui din faţa sa se înecă cu îngheţată. Tuşea să-i iasă ochii.
Lăsând totul pe masă se ridică şi făcându-i acestuia semn să n-o urmeze, ieşi la aer. Aerul rece o linişti şi după câteva minute reveni la masă, decisă să renunţe la restul de îngheţată şi să plece.
Tânărul butona de zor un mesaj. Angela îşi luă tava şi dădu să-şi ia la revedere.
- Am terminat şi eu! Facem câţiva paşi împreună, încotro te îndrepţi?! Pot să te conduc?
- Poftim?!
- Te întrebam în ce parte a oraşului mergi, sunt doar de puţină vreme în acest oraş, am venit cu detaşare pentru o perioadă şi nu cunosc pe nimeni, în afară de cei cu care lucrez, repetă docil tânărul  cu cel mai nevinovat zâmbet.
 Angela se opri locului privindu-l. O distra tânărul. Nu reuşise să se decidă dacă era sau nu nebun…dar în mod cert, nu era deloc timid. Fusese agăţată în multe feluri, de tentative nu dusese lipsă… dar ca un scai nu se ţinuse nimeni după ea. Aron stătea în faţă,  zâmbindu-i. Părea a vorbi foarte serios.
- În fine, de ce nu?! aruncă ea intimidată de privirea nevinovată a acestuia.
Nu se grăbea la hotel... pentru ce s-ar fi grâbit?!
- Riscăm un film? Avem timp să prindem intrarea dacă plecăm acum. Rulează o comedie trăsnet, îi spuse apucând-o simplu de mână de parcă erau prieteni vechi.
Luată prin surprindere de familiaritatea tânărului Angelă îşi retrase brusc mâna din palma lui. Fără a spune nimic acesta îşi îndesă mâinile în buzunare.
Păşeau amândoi, două umbre cu mâinile adânc înfipte în buzunare şi cu gândurile pitite în negura unor tăceri.
Drumul către cinema trecea printr-un părculeţ intrat, probabil, de curând în curăţenia de primăvară. Erau şanţuri şi grămezi de pământ lăsate aiurea, un adevărat slalom printre jaloane. Se dezechilibră la un moment dat şi numai sprijinul ferm al lui Aron o opri să nu cadă.
- E mai bine aşa, rosti el simplu, luând-o de mână.
 O mână fină, mult mai puternică decât se aşteptase. Angela acceptă tacit. Era caldă şi vie mâna acestui bărbat  cu porniri involuntare de adolescent.
- Am văzut-o la Bucureşti… probabil şi tu… dar merită revăzută. Comediile sunt medicament…poate reuşesc să te mai înveselesc şi  să scapi şi de crisparea care te macină.
Revoltată, Angela dădu să-şi retragă mâna dar probabil intuindu-i gestul acesta o reţinu. Nimic brutal, ci doar decis ca palma ei să rămână în mâna lui.
- Te hazardezi în afirmaţii dar nici nu ştii cine sunt… şi cum mă cheamă.
- Aici ai dreptate, dar şi tu mă priveşti cu resemnarea cu... care accepţi nebunia cuiva şi vezi eu nu m-am simţit ofensat, continuă acesta râzând. Nu contează cum te cheamă… voi şti… că am fost la film cu o femeie frumoasă, cu vocea senzuală.
- Angela.
- Poftim?!
- Angela, e numele meu…
Intrară în cinema fără a mai spune un cuvânt. Filmul, un deliciu. Erau foarte puţini în sală… nu conta, important era... că era ea. La început stingheră, se trezi apoi râzând cu toată puterea sufletului. Odată aprinsă lumina, Angela regretă că trebuia să părăsească sala. Se simţise bine, atât de bine!
- Ai un nume frumos şi ţi se potriveşte foarte bine, atunci când râzi. Ar trebui s-o faci mai des. Pari prea încrâncenată pe viaţă. Gata… tac, nu vreau să te mai supăr, spuse acesta ridicând mâinile  ca şi cum s-ar fi predat.
- Ai o sinceritate debordantă… aduce a nebunie în ziua de astăzi.
- Păi, de ce crezi că sunt singur? Ştii cum se spune… nu te pune cu nebunul.
- Că pari mai nebun ca el, continuă Angela ideea, izbucnind amândoi în râs.
- Punct ochit… ar trebui să mă dau rănit… da-mi placi, Angela.
În ciuda grimasei de pe chip, Angela simţea că-i iau foc obrajii. Nu voia să-l creadă pe tânărul ce-i zâmbea c-o inocenţă covârşitoare, dar ceva din privirea şi gesturile lui îi sugerau că acesta nu minte.

Pentru o clipă se simţi puştoaică, o puştoaică în faţa primelor declaraţii, în faţa primului sărut şi se întrebă cum ar fi reacţionat dacă prezentul ar fi luat acest curs.
- Mulţumesc pentru film. A fost o gură de oxigen ca şi prezenţa ta, Aron.
- Poate repetăm figura, cât mai stau în oraş.
- Nu cred. Voi pleca din acest oraş în câteva zile şi nu cred că voi reveni prea curând.
- Acest oraş?! Nici tu nu eşti de aici? …şi ce faci aici… tot cu serviciul?
- Curiosule! zâmbi Angela în faţa şirului de întrebări. Să trecem peste amănunte sunt nesemnificative şi  crede-mă, neinteresante.
- Poate că da… poate că nu!
Din vorbă în vorbă paşii îi duceau către hotelul Angelei.
- Deci stai la hotel… Clar, nu eşti din oraş!
- Sunt de nicăieri şi de peste tot… şi da,  stau la hotel! Dar tu unde stai?
- Firma are o locuinţă de serviciu unde suntem cazaţi. Am deschis de curând o sucursală aici iar  celui ce răspunde de această zonă trebuie să-i nască soţia, m-am oferit eu să-l înlocuiesc. Amândoi îmi sunt prieteni dragi şi foşti colegi de facultate şi cum eu încă sunt liber ca pasărea cerului, nu contează unde-mi fac cuib.
- Frumos din partea ta, spuse Angela.
- Nu sunt bunătatea întruchipată! râse el dezinvolt. Recunosc cu vinovăţie că am profitat de oportunitate ca să fug din haosul în care trăiam. Petreceri, chefuri… mi se făcuse dor de linişte deşi, la drept vorbind, după primele două zile petrecute aici, îmi ţiuiau deja urechile.
Cum stăteau de ceva vreme în faţa hotelului, Angela îi întinse mâna prieteneşte pentru a-şi lua la revedere.
- A fost o seară grozavă, iartă-mă pentru ce-am spus… dar mai ales pentru ce-am gândit.
- Să te iert?! Poate… dacă-mi promiţi c-o să faci cinste cândva c-o cafea… să ne spovedim reciproc, deşi pariez că gândurile tale au fost mult mai nevinovate decât ale mele, spuse el acoperindu-şi ochii cu mâna ca-n vechiul joc de-a v-aţi ascunselea.
- Nu-mi  mai  fac promisiuni… decât mie însămi. Dar pot să-ţi confirm că speranţa există şi am reînvăţat s-o las să mă îndrume.
- Mulţumesc, Angela. spuse acesta şi aplecându-se c-o frapantă  naturaleţe, o privi în ochi, câteva secunde  apoi o sărută simplu şi discret pe obraz.
 Pironită locului Angela îşi duse mâna la obraz. Nu visase căci încă îl zărea păşind. În urma lui rămăsese ecoul melodiei ce-o fredona, depărtându-se. Se mai opri o dată şi-i făcuse semn că-i aşteaptă telefonul. Ajuns la o intersecţie Aron se opri iarăşi şi salutând cu două degete la un chipiu imaginar, dispăru ca o umbră în întunericul nopţii. Un străin… care îi luminase clipele acestei seri. Privi în sus spre cer şi sufletul ei rosti un „mulţumesc, Doamne”!
Odată ajunsă în camera de hotel, Angela zburda ca o căprioară. Trecând prin dreptul aceleiaşi oglinzi se miră de cea pe care-o zări. Nici umbra nu amintea de mohoreala celei de mai devreme.
Se aruncă în pat, visând cu ochii deschişi… la ce-ar fi putut fi. Scoase cartea de vizită din buzunarul gecii şi-o privi zâmbind.
„Mulţumesc Aron!”… aveam nevoie să te întâlnesc.
În cele câteva zile cât mai stătu în oraş făcu o vizită Adei. Copiii, adevărate  minuni… cât despre Relu… acelaşi josnic, ce salivase pipăind-o chiar şi numai cu privirea.
Ada rezista eroic… înhămată la această căsnicie şi ducând în spate povara unei asemenea boli.
O privise… în casă între ai ei, era stânjenită, se purta ca un om marcat de-un handicap. Nu prea putuse sta de vorbă numai cu ea… căci Relu se îndesase efectiv în sufletele lor. Şi culmea… la plecare se oferise s-o conducă la hotel. Scârbită de rânjetul afişat pe faţă de acesta îl refuzase scurt.
Se mai văzuse cu Ada preţ de-o cafea, într-o fereastră ce acesta o avea la şcoală, la insistenţa acesteia.
- Trebuie să mergem la bancă. N-am luat bani mulţi pe bijuterii şi pe ceea ce-ai mai avut la mine, dar îţi vor prinde bine până te stabilizezi.
- Vin, să mergem la o cafea şi discutăm acolo.
Se hotărâse de mult cu privire la acei bani… nu-i mai voia!... măcar să fie transformaţi în ceva ce merita.
- Referitor la bani, nu ştiu câţi sunt… nici nu mă interesează. Vreau să iei în calcul o operaţie de reconstrucţie a sânului, Ada. Când s-o putea… ţii legătura cu doctorul, vorbim şi cu Măriuca! Vreau să redevii tu, să te simţi femeie. Te-am simţit în casă… nu-ţi e bine aşa cum eşti! Indiferent câte teorii mi-ai enunţa…
Ada lăsă capul în jos a neputinţă. Prietena ei o cunoştea şi toate negaţiile din lume n-ar fi convins-o de contrariu.
- Da. Şi eu vreau…
Fără urme de regret, Angela părăsea a doua zi oraşul. Totul îi mergea din plin. Printre foile îngălbenite de vreme, dăduse peste numele unei foste colege de facultate, o zăpăcită. Terminase turism şi nu se lăsase până nu-şi  înfiinţase propria agenţie de voiaj. Apelase de multe ori în vremurile de dinainte la serviciile ei şi se revedeau mereu cu drag.
Simţi nevoia s-o sune. Nici nu ştia dacă numărul de telefon mai era actual. Dar îşi aduse aminte că văzuse numele firmei în ziar. Sună la agenţie şi da, numărul era acelaşi şi Cristina era în ţară, acum… căci era mai mult plecată, pe la contractări.