La Mulți Ani, ROMÂNIA!

Iată că mai simt nevoia s-o mai spun, s-o mai scriu deși în ultima vreme nimănui nu-i este ușor să mai fie ROMÂN!

Să m-apuc acum să înșir de ce?

Inutil! Trăim cu toții, știm cu toții indiferent că trăim aici sau în altă parte.

Să dăm vina pe criza mondială, pe guvernările imbecile înșirate una după alta, puse doar pe propria căpătuială? 

Am putea. Dar n-am face decât să întinăm această zi.

Nu vreau nici să uităm, nici să ignorăm ceea ce trăim, Dar sunt convinsă că fiecare putem găsi fie și un singur motiv de bucurie, de mândrie că suntem ROMÂNI!

Eu mă bucur și sunt mândră că Dumnezeu m-a ales să mă nasc aici, în ROMÂNIA! Poate că traiul nu-mi e ca-n rai și poate n-am multe, din cele la care am visat, dar am comori fără de preț: amintirea bunicilor din poveștile cărora am  învățat că există istorii nescrise, respectul pentru părinții mei care n-au avut nici ei o viață ușoară, cuvintele atâtor oameni care  și pentru o singură clipă au însemnat ceva în viața mea și nu în ultimul rând speranța că fiul meu și urmașii lui nu vor uita că sunt ROMÂNI! 

M-ai întrupat prin vrerea Ta, asemeni lutului fărâmicios doar uneori arid dar veșnic în trăire.

Trăiește! Și încrezător ai coborât în mine scânteia de lumină, numită suflet  iar printr-o simplă ploaie m-ai învățat ce-i mângâierea. Stropi din cleștarul izvorului  i-ai slobozit în gânduri iar spre seninul cerului mi-ai arcuit privirea.

Furia apelor și domolirea lor mi-ai picurat-o în vene, să mă fiarbă sau să mă aline… de dorurile pe care mi le-ai pus în piept.

Iubește! ai spus și-ai decretat că acolo, în valea cea alunecoasă să fie locul inimii.

Din semeția munților mi-ai croit îndrăzneala  de a spera mereu. Speranța e Cuvântul Meu spre tine!  mi-ai spus, și-n infinit m-ai pus să o repet.

Razele soarelui, adunate mănunchi, le-ai spălat de tristețea zilelor ce trec cu roua firului de iarbă și podoabă mi le-ai dat, să am mândrețe de cosițe! Și vântului i-ai găsit un rost. L-ai sfătuit să mă îmbrățișeze și gândurile triste să mi le-alunge, când  lumina  se mai agață în spinii unor dimineți.

Din tăceri mi-ai pictat un apus să-nțeleg rostul lui și adevărul  punctelor cardinale.

Pe umărul macilor  mi-ai desenat surâsul, uneori cuminte…  alteori obraznic…  precum o rugă frământată de întrebări.

Și ai știut că o să-mi fie sete! 

Și-ai scris atunci pe șoapta nopților povestea pașilor în doi, sărutului i-ai dat candoare din puritatea florilor de câmp. Cu foșnet verde ai umbrit cărarea poveștilor fără final. Sus, între nori ai decupat  fereastră pentru sprințarul  dor ce mai joacă feste. Din fierberea vulcanului ai tors fir de mătase, Cuvântul dat să prindă glas.

Un lanț muntos mi-ai dat drept umeri, cu ei să sprijin cerul, când peste noi mai cade cu tunete și ploi.  Potecile le-ai presărat anume, cu amintirea unor vise și brațe mi le-ai binecuvântat a-mi fi,  spre Tine palmele să mi le adun în rugă.

În apa clară a unui râu mi-ai arătat istoria acestei lumi, iar nemișcarea pietrelor ai strămutat-o în trăinicia Cuvântului rostit. Asemenea pasului, el ți-e amprentă pe Pământ! ai scris atunci   pe-un colț de stâncă ce n-a mai vrut să stea pe-o margine de râpă și de atunci mi-e punct de sprijin.

Codrului cu frunza verde i-ai cerut să mă-nvețe  doina sacră, românească.   Povești cântate  în fața cărora și pleoapa timpul tresare a uimire. Sunt pagini de suflet, din sufletul nostru și din trecutul celor ce ne-au zămislit, sau  cum îmi place să le spun, trepte între pământ și rai.

Cartea Ta cu rânduri drepte mi-am făcut-o căpătâi. Iar din slova ei tăcută am cules tainic sfat: Trăiește cu ochii deschiși, bucură-te de tot ceea ce vezi. Plângi doar când altfel nu se poate dar mai ales nu uita că frumosul e în tine și în puterea ta! Nu căuta alăturea ceva ce porți cu tine, pe Mine! 

De teama risipei ai adunat scurgerea timpului și-ai preschimbat-o în cerneală. Ai grijă mare de ea, acolo e parfumul viselor și  îndrăzneala gândului. Acolo ești tu, dar în fiecare din voi sunt Eu!

M-ai dat puterea de-a gândi, încrederea de a rosti și curajul de a scrie! și pentru asta trebuie să-ți mulțumesc tot Ție, Doamne.