Femeia in albastru (21)

Reveniţi acasă  stătură la poveşti probând, despachetând şi admirând năzdrăvăniile celor doi. Aron nu mai urcase, urma să revină în cel mult o oră s-o ia.

- De ce-ai cheltuit iar Angela? Trebuie să-mi spui cât îţi datorăm! insistă Ada privind cum umbra lui Relu se profila deja în spatele ei.

- Sunt cadouri. Nu te prosti, Ada! Scuzaţi-mă câteva minute, mă duc să pregătesc camera pentru copii, spuse dispărând în camera Cristinei.

Se mai foi între camere câteva minute apoi reveni în living.

- Am pregătit totul, rosti Angela adresându-i-se lui Relu care se ţinea cu mâna de cap în timp ce privea atent o pastilă. Copiii vor dormi în camera în care ai dormit tu, Ada într-a mea… iar pentru tine, acelea sunt aşternuturile, canapeaua te pricepi s-o tragi.

Femeia in albastru (20)

Nici nu ştia când trecuse timpul. August adusese cu el căldură şi multă zăpuşeală într-un Bucureşti sufocat de poluare şi trotuare încinse. Concediile era în toi... de solicitări, la firmă, nu duceau lipsă şi de multe ori o prinsese noaptea pe acolo.  Şi Cristina o certase că era prea perfecţionistă dorindu-şi să aibă habar de toate.

- Eşti doar un om, tu conduci… supervizează… nu-ţi sufleca tu mânecile ! Off... încăpăţânată mai eşti! O să se sature băiatul ăla… Aron, ziceai, nu?!... de atâta aşteptat seară de seară.

- Şi el munceşte foarte mult.

- Abia aştept să trag o fugă până-n ţară. Mi-e dor de Mark, mi-e dor de tine... vreau să-l cunosc pe Aron şi să stăm la poveşti mult...  tolănite pe covor fumând ca turcii! Mi-e aşa de dor să mai vorbesc româneşte.

Femeia in albastru (19)

Se trezi cu senzaţia că era privită. Cineva se juca cu părul ei ce se desfăcuse  răspândindu-se pe pernă … pe trupul ei, acoperind ce dezvelise ea în timpul somnului. Aşa şi era.

Aron sprijinit într-o mână o privea mângâindu-şi obrazul cu vârful unei şuviţe.

- Nu-i frumos să priveşti o femeie în timp ce doarme, spuse ea îmbujorându-se  că mai bine de jumătate din trupul ei era dezvelit.

- La cât sunt eu de rebel e suficient să-mi spui ca s-o fac şi a doua oară. Nu te acoperi, oricum e tardiv… te cunosc şi cu ochii închişi. Uite de exemplu dacă te sărut aici, spuse el aplecându-se şi sărutându-i aluniţa ce-o avea sub unul din sâni… ştiu c-o să te gâdili.

Femeia in albastru (18)

Aron conducea bine. Angela îi privea mâinile cum manevrau cu abilitate volanul. Erau frumoase şi îngrijite, remarcase şi prima dată.

Locul unde au intrat nu semăna deloc cu ceea ce-şi amintea ea despre circ. Avea în faţă o arenă elegantă, sofisticată totul învăluit în lumini plăcute. Partea spectatorilor era compartimentată în  mici separeuri, marcate cu numeroase plante ornamentale, totul  dispus uşor etajat. Erau mese, scaune şi chelneri impecabili. Totul foarte curat cu bun gust ca şi muzica ce se revărsa discret.

Era un spectacol de gală aşa cum anunţa afişul găsit la intrare. Observase medalii şi  strălucire, nume şi trupe ce păreau a fi celebre. Acrobaţie cu exerciţii premiate, câteva numere de dresaj, iluzionism...

Femeia în albastru(17)

Era sâmbătă spre seara… alta, aceeaşi singurătate. Cris plecase  iar ea privea absentă  un film căruia nu-i reţinuse nici titlul. De regulă Mark nu prea tolera să-i fie atinsă blăniţa dar acum parcă cuprins de aceeaşi letargie zăcea leneș în braţele Angelei.

Era o tristeţe molcomă de parcă timpul îşi număra clipele iar tăcerea îi stătea în prag aşteptându-şi restul.

Se ridică  mai mult târându-şi trupul, înhăţă telefonul strecurându-l în buzunar apoi pachetul de ţigări şi-l urmă pe Mark care-şi manifestase dorinţa de a ieşi pe afară.  Nu era nerăbdător ca altă dată, aştepta docil la uşă o privind-o galeş aproape cerşind ceva freamăt şi-o brumă foşnet.

Femeia în albastru (16)

Îşi cumpără ţigările şi ignorând privirile dezaprobatoare ale unora îşi aprinse una trăgând cu sete, de parcă nu mai fumase de-o veşnicie. Paşii i se înşirau inegali, rostogolindu-se c-un sunet surd pe trotuar ca mărgelele unui şirag agăţat în colţurile vieţii. Farurile maşinilor şi câţiva trecători grăbiţi  mai aminteau de agitaţia de peste zi.

O adiere blajină îi învolbura părul lăsat pe spate, ca-ntr-un tandru alint. Doar rândurile cu scrisul uşor înclinat… rândurile, în care Cristina îşi mărturisea literă cu literă sufletul nu-i dispăreau din faţa ochilor. Ecoul lor abia acum o ajungea.

Femeia în albastu (15)

Era mulţumită, totul mergea cum îşi dorea, viaţa ei îşi redefinea sensul. Ada fusese câteva zile în Bucureşti pentru o serie de investigaţii… Era bine, părul îi crescuse parcă mai frumos. Analizele arătau că nimic nu recidivase, avea acordul medicului pentru reconstrucţia sânului şi stabilise pentru toamnă intervenţia.

Acum ceva vreme şi Măriuca, sora ei, îi dăduse o veste  ce-o făcuse să ţopăie ca un copil prin toată agenţia. Nu-şi îmbrăţişase sora de-un amar de ani şi uneori o durea dorul de ea. Vorbeau, se vedeau pe web… dar avea nevoie s-o simtă… mai ales de când  îi confirmase că va avea un nepoţel. Şi precupeţelor de unde-şi făcea piaţa le spusese că va fi mătuşică… şi… doamnei de unde-şi cumpăra ziarele în fiecare dimineaţă… spusese tuturor, oricui avusese vreme s-o asculte.

Femeia în albastru (14)

Opriră după câtva timp. Angela coborî, urmând-o în tăcere pe Cristina ce urca veselă treptele unei clădiri.

Grăbită observă doar din coada ochiului exteriorul. Era un imobil cu două etaje în renovare.

- Ce-i aici?! întrebă ea discret.

- Aici va fi noul sediu al agenţiei, chiria  devenise supărător de mare aşa că m-am înfuriat şi-am cumpărat  acest spaţiu. Parterul şi demisolul vor fi ale noastre iar pentru partea de la etaj o să dau anunţ de închiriere.

Femeia în albastru (13)

Ştergându-şi lacrimile ce-i curgeau în neştire  întinzându-şi şi mai mult  dramul de mascara aplicat de dimineaţă Angela grăbi pasul ţinând-o tot într-o fugă până în apartamentul Cristinei.

Intră în casă bucuroasă că era singură,  era prea dărâmată şi n-avea chef de consolarea nimănui indiferent câtă bunăvoinţă ar fi pus în cuvinte.

Oftă şi aruncând toate lucrurile după ea se înfăşură în halatul de baie și-şi dădu drumul la apă.

Auzise un scâncet la intrare şi-l simţise pe Mark împleticindu-i-se printre picioare da-l ignorase, trecând ca o locomotivă.

Femeia în albastru (12)

Trecuseră mai bine de două ore când auzi cheia în uşă şi zări capul Cristinei iţindu-se după câteva pachete.
- Ai prins lichidare de stoc?! îi sări acesta în ajutor.
- Râzi tu, dar n-avem de niciunele pe aici. Eu sunt mai musafir ca tine… şi singura hrană care-o am în casă e a lui Mark… şi pot să jur că nu vrea s-o împartă cu noi. Acum nu-i vorbă că avem un restaurant la două străzi mai încolo… dar m-am gândit să fac şi eu impresie. Nu mi-a reuşit, nu?!
- Ba da… cum să nu?!
- Angela…dar ce-ai făcut? O să ne supăram… serios… ce-ţi veni?! Am o femeie care vine o dată pe săptămână şi mai deretică. Să nu mai faci aşa ceva că mă supăr. Eşti prietena mea…