Intrarea în casă îi aduse zâmbetul pe buze. Niciunul dintre ai ei nu era acasă. Pe măsuța din living o aștepta un bilet unde scrisul ordonat al Ameliei, o informa care și-ncotro erau: mama era la biserică și de acolo mergea să se întâlnească cu ei, plecați la patinoar. Urmau s-ajungă acasă pe la ora prânzului.
Profitând de liniștea din jurul ei, Iarina se schimbă de hainele de ieri și se cuibări pe canapea la televizor. Cu o mișcare lentă își scoase telefonul și butonă, aparent liniștită, câteva cuvinte de felicitare pentru toți Ștefanii găsiți în agendă. Doar unul îi mai rămăsese. Trase aer în piept și după alte câteva secunde eterul înhață și acest ultim mesaj, cu nimic mai special ca anterioarele. Mulțumită de gestul ei se concentră pe emisiunea ce se derula. N-apucă să se concentreze că auzi ca la început un freamăt lin, continuat cu acordurile baladei lui Porumbescu vremuind printre tăcerile de care se înconjurase. Numele lui Ștefan licărea cu înverșunare și după o oarecare ezitare alese să răspundă.
- Sărut mâinile, Iarina! Mulțumesc pentru urări. E o surpriză plăcută.
- La mulți ani! de ziua numelui. E o simplă urare, i-am promis-o lui Răzvan rosti acesta după ceva timp de pauză.
- Pentru mine e un gest de noblețe pe care nu-l merit!
- Multă sănătate.
- Ai să mă poți ierta vreodată?
Dar răspunsul ei nu mai veni căci preferă să-nchidă telefonul, după o altă mică pauză, fără vreun alt cuvânt. Acum îl privea întrebându-se de ce naiba răspunsese. O găsise mărinimia.
Pașii grăbiți de pe scările blocului o anunțau că Răducu iar se luase la întrecere cu buni și părinții ce preferau liftul.
Își șterse lacrima ce-i îngreuna una dintre pleoape și ieși în ușă zâmbind, pregătită să-i sărbătorească victoria. Dar surpriză, de data aceasta cei cu liftul deja se pregăteau să iasă. Fără prea multe vorbe le făcu semn să mai urce două etaje.
- Iarina... eu am câștigat, nu-i așa?!îl auzi gâfâind un etaj mai jos.
- Tu iubirea mea. Ești campion.
- Mă mir că n-au ajuns... știi liftul a trecut pe lângă mine. Cred că buni fără ochelari iar a apăsat etajul greșit, râse Răducu.
- Cu siguranță, uite-i... dar degeaba îs pe locul doi.
- Pușlama mică, îi șopti fratelei ei la trecerea pe lângă ea. Ai două bile negre.
- Ignoră-l... e gelos! se aplecă și Amelia.
- Bine, dar de ce două? ripostă Iarina intrând în jocul lor. Am lipsit doar o noapte! completă ea după ce Răducu și Buni dispărură din câmpul vizual.
- Una e anticipat... pentru noaptea asta.
- Asta-i cămătar, Iarină! Ca să vezi cu ce om îmi duc eu zilele.
- Te-ai pripit... noaptea asta dorm aici.
- Cum așa?! o privi uimit Răzvan.
- Vrei explicația în scris?! începu a râde Amelia. Tu nu ești în stare să-l stăpânești pe fiu-tău și faci pe durul cu Iarina... care nu mai e demult copil, iertată fie-mi îndrăzneala. Măi, omule, tu chiar îmbătrânești. Adică mama e mai liberală ca tine?! Fugi, că te strigă Răducu! Iar mătăluță să faci bine să suni, ne-ai cam perpelit, drept este. Abia l-am stăpânit pe Răzvan să nu plece după tine.
- Scuze, Amelia.
- Nu-i nevoie de scuze, dar ne-am făcut probleme. Mai ales mama, am citit-o pe chipul ei deși ea e atât de discretă că nici în șoaptă n-ar protesta. Și cu acestea... consider încheiată problema!
- Da, să trăiți! rosti Iarina salutându-și cumnata și fratele revenit pe finalul ultimei replici. Mă duc să vorbesc și cu mama.
- Fugi, eu pregătesc masa. Hai, domnul antrenor, la treabă!
Chemarea Ameliei urmată de-un ușor ciocănit le găsi pe cele două, mamă și fiică, îmbrățișate. Se sfătuiseră agale așa cum înserarea se așternea peste claritatea unei zile. Fără reproșuri, fără întrebări mama ei îi ceruse doar să-i promită că va fi fericită. Cât curaj și câtă liniște îi aducea mama, cu simpla ei prezență. Dacă i s-ar fi cerut vreodată să ilustreze binecuvântarea mai mult ca sigur ar fi desenat chipul mamei.
- Noi stăm de vorbă și Amelia...
- Da, doar Amelia... și eu muncesc! protestă Răzvan nemulțumit că mai mereu, doar Amelia era lăudată.
- Eii... muncești și tu, dar ea duce tot greul.
- Știu mama, glumeam. Cred c-am luat singura femeie dispusă să mă suporte, accepte. Și mă bucur că i-ai fost aproape. Acum c-a venit și mânza, voi pleca mai liniștit.
- Mânza, pleacă la casa ei... vreau să închiriez ceva chiar după sărbători. Vlad mi-a rezolvat cu locul de muncă și vreau să am casa mea. Crezi că sunt suficient de matură?! Eram decisă să n-o fac, dar până mă pun pe picioare voi apela la contul deschis pe numele meu... deci cred că pot plăti chiria pe un an de zile.
Cum erau cu toții adunați le vorbi și despre plecarea la munte. Nu-i scăpă privirea lui Răzvan dar nici ghiontul discret al cumnatei când acesta dădu să spună ceva.
- Dacă așa-ți dorești, așa să fie. Cât despre închiriat, mai bine nu risipi inutil. Am semnat deja actul de proprietate al casei. Și vreau ca prin toamnă deja să fim mutați. Nu știu dacă voi vinde acest apartament, depinde de valoarea investițiilor necesare pentru atelierul Ameliei. Îmi doresc mama, să te muți definitiv la noi. Acum că și Iarina e aici... și-apoi o să ai și-o grădiniță în care să-ți plantezi florile copilăriei. Probabil voi mai petrece încă un an departe de țară, nu-i simplu... dar nici imposibil. Pe urmă promit să mă liniștesc pe aici.
- Promiți? întrebă Amelia și Iarina simți o durere tânguitoare în vocea acesteia.
- Am făcut-o deja. E un contract bun și nu pot să-i dau cu piciorul, am discutat. Și financiar și pentru recunoașterea mea.
- Iar o să pleci tati?!interveni și Răducu
- Doar până la Crăciunul viitor.
- Și pe urmă gata?!
- Vor mai fi deplasări dar nu așa lungi.
De parcă tot ce trebuia spus fusese epuizat, toți se concentrară asupra bucatelor. Iarina ar fi comentat ea mai multe dar se izbi de semnul mamei de a fi discretă. ”Aveau proiecte frumoase e drept, dar umbrele de pe chipul Ameliei se înmulțiseră”, gândea în vreme ce încerca să prindă privirea fratelui ei, la fel de serioasă.
- Amelia, dacă ne-am ocupa eu și mama de Răducu și tu ai pleca cu Răzvan, îndrăzni Iarina s-o întrebe pe cumnata sa care ștergea absentă un pahar.
- N-ar fi de acord Răzvan. Am amânat chiar și ideea unui al doilea copil ca să poate îndeplini totul așa cum își dorește. Înțeleg... e spre binele nostru, dar și distanța e grea. Dar, în fine, un an nu e o veșnicie. Și-apoi nici eu nu-mi pot lasă mica afacere baltă. Acolo n-aș fi decât soția domnului antrenor. M-a debusolat doar faptul că de doi ani tot amânam o nouă sarcină și uite ce mare s-a făcut Răducu. Eu n-am frați dar o diferență prea mare între... nu-i va face la fel de apropiați cum sunteți voi doi. Și e greu să n-ai frați, sunt, uneori, geloasă pe voi.
- Nu trebuie, știi că pentru mine ești ca o soră.
- Știu, micuța mea, dar simt că ambiția noastră îl privează pe Răducu de-o mare iubire.
Nu îndrăzni s-o contrazică. Cum ar fi putut s-o facă?! Nu-și imagina viața fără fratele ei.
- Știi cum se spune?! Putem face noi planuri câte în lună și-n stele, Dumnezeu are planurile lui și totul e scris așa cum trebuie să se întâmple.
- Să sperăm...
- Tușică Iarina, plouă cu mesaje la tine în telefon! îl auzi e Răducu venind în grabă.
Și era adevărat. Toate mesajele de felicitare trimise îi aduceau acum un semn de mulțumire. Vlad se văita că-i e dor... iar Ștefan... pe acela nu-l deschise.
- Wow... te cheamă și Ștefana?!
- Nu. Am trimis felicitări și firesc, vin mulțumirile.
- Aha, conchise aparent indiferentă, cumnata sa, deși Iarina era convinsă că ochiul ei ager, remarcase și mesajul nedeschis de la Ștefan.
- Prefer așa.
- N-am spus, nimic! surâse Amelia luând tava pe care abureau ceștile cu ciocolată caldă preparate după rețeta soacrei sale.
- Hai, îmbarcarea Răducu! Mergem... la plimbare! O luăm și pe Buni.
- Unde mergem?!
- În lume. Ba nu... la circ, doar ți-am promis.
Răsturnând totul în cale Răducu fu într-adevăr primul gata de plecare și acum tot striga zorindu-le.
- Să fiți cuminți! se-ntoarse Iarina spre cei doi rămași în tocul ușii privind cum alaiul negocia dacă să mai aștepte liftul sau s-o ia pe scări. Câștiga Răducu și acum scările trepidau zgomotos de săriturile acestuia.
- Obraznico! o amenință Răzvan.
Iarina chicoti zgomotos. La nici o secundă auzi ușa trântită și se bucură pentru ideea ei, de a-i lăsa singuri. Cu ele pe cap, cu Răducu care n-avea astâmpăr, Amelia și Răzvan nu prea mai aveau timp doar pentru ei și cum mâine, poimâine acesta pleca iarăși, nu prisosea niciun moment de intimitate. Aveau o căsnicie fericită și păreau a se înțelege în multe privințe, dar din firescul viețuirii mai existau hopuri pe care doar cu multă iubire le puteau trece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu