După plecarea lui Vlad, Iarina încercă să nu se mai gândească la momentele recent trăite, deși-s simțea sângele circulând cu viteza luminii și recunoștea îmbujorată că tare mult îi plăcuse să se lase adorată, iubită, răsfățată. Voia să doarmă, să aștepte dimineața care cu siguranță avea să-i ofere o altă viziune asupra lor.
Cu un gest aproape necontrolat, se îmbrățișă singură. De-o veșnicie dormea singură. Noroc că patul adolescenței sale era mult mai mic decât cel conjugal în a cărui imensitate se refugia pe-o muchie de teamă să nu se prăvale în hău. Acolo în el cunoscuse sentimentul rătăcirii și apăsarea prizonieratului.
Vlad se ținu de cuvânt și n-o sună în următoarele două zile cât avu nevoie pentru a-și definitiva plecarea. Primise doar un mesaj c-un simplu ”te iubesc”. Minute bune privise cele două cuvinte, conștientă că așteptau, probabil, un răspuns dar pentru că nu-l știa, alese să tacă.
Printre alte urgențe petrecu mult timp căutând cadouri. Și luase doar fleacuri, gândea bosumflată, în ciuda strădaniei sale, căci la cumpărături nehotărârea îi era principalul inamic. Și nu numai la cumpărături, întrega ei viață derula cuminte filmul unor alegeri proaste, punctate cu momente de nehotărâre. Mai ales după pierderea doctorului, după trădarea lui Ștefan când se lăsase târâtă de viață, acceptând totul, ca pe un dat cuvenit.
Trecu ca o vijelie și pe la Jana. Pruncul creștea ca din apă; cu greu se-ndură să-l lase din brațe la plecare. Pe fugă îi povesti acesteia câte ceva despre planurile ei, privind mutarea în capitală, lăsând-o în primă fază fără replică. Nu pomeni deloc despre noaptea petrecută cu Vlad. Era vreme și pentru aceste povești dacă avea să fie ceva și nu o pură întâmplare. O tristețe apăsătoare se lăsă între ele la despărțire și Iarina abia se abținu să nu plângă.
- Sunt conștientă că pentru tine-i mai bine dar tot mă doare că te pierd, rosti aceasta încă procesând avalanșa de noutăți.
- Nu mi-am înaintat preavizul. Deci mai durează. Ține-mi pumnii!
- Vlad știe, ceva?
- Știe. Mizez pe ajutorul lui.
- O va face. E un om bun în ciuda ”aurei” sale. Și se va rezolva și repede. Te vrea lângă el. Cred că te va presa el, de teamă să nu te răzgândești.
- Trebuie s-o fac! repetă ca pentru sine, Iarina, evitând să dezvolte discuția cu privire la Vlad.
Simpla rostire a numelui acestuia îi aduse o brumă de bujori în obraji. Jana era fată deșteaptă și mai mult ca sigur s-ar fi dat de gol. Nu se jena și nu-l considera un secret dar nu era pregătită să vorbească despre acest moment. Era poate prea recent, atât de recent că nu avusese vreme să realizeze ce simte.
- Viața mea e ca o tablă pe care timpul a făcut însemnări aproape fără voia mea sau profitând de pasivitatea mea. E vina mea că l-am lăsat. Voi șterge tot... vreau să fiu eu cea care-mi scriu povestea, continuă încercând să-și mascheze emoțiile reamintirii cu cele ale despărțirii.
- Mi-amintesc de o fată frumoasă... scoate-o la lumină, Iarina, las-o să respire, redă-i zborul... indiferent unde te va purta viața, ai încredere că poți răzbate. Știi că nu-s genul periuță. Dar de când ți-am cunoscut povestea, de când m-ai lăsat să privesc în viața ta... uneori pe fereastră alteori poftindu-mă în casă, cu naturalețea omului ce n-are nimic de ascuns și care nu se jenează, nu se cramponează ba mai mult, luptă pentru iubirea lui, de atunci... tot respectul și admirația pentru tine.
- Mulțumesc pentru încurajări. Știi c-o să-mi lipsești?!
- Eii, pentru asta s-au inventat telefoanele cu mii de minute... și-apoi numai bine am motiv de mers mai des la Capitală... mai ales că-s decisă să mai fac un copil.
- Să-ți ajute Dumnezeu!se bucură Iarina de zâmbetul plin de speranță ce-nflorise pe chipul prietenei sale
- Să te audă! Dă-mi de veste cum merge treaba, dacă ai nevoie de sprijin financiar... de oricare, aici suntem și vom fi!
- Știu!
Coborî treptele în grabă. Jana era unul dintre puținii care-i tăcuse în umbră, care-o certase direct, care-o încurajase... dar mai ales, care n-o judecase.
O lacrimă aluneca pe obrazul ei obosit de atâtea renunțări. Întoarse capul zâmbind. La fereastră Jana cu pruncul în brațe făceau voioși din mână. Le răspunse la fel și se depărtă grăbită de alte treburi.
Coborârea în gară îi aduse emoții neșteptate. Poznașul nepoțel o întâmpină c-un buchet mare de flori. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât habar n-avea că va fi așteptată.
- Nu trebuia să fie la cursul de dans?!
- După cum vezi, nu! L-am învoit. De când a aflat că vii...
- Nu trebuia să vă deranjați, Amelia. Și așa...
- Și așa ce?! Să nu aud. Știi, nu m-am putut abține și i-am povestit lui Răzvan ce planuri ai. Nu e încântat... e topit! M-a pus să-i repet de teamă că n-a auzit bine. Acum nu ne mai rămâne decât s-o convingem și pe mama să rămână în București. Am planuri mari. Poate îmi fac curaj și de un al doilea copil. Cu voi aproape o să-mi fie mai ușor.
- Amy... ar fi fantastic! Și colega mea Jana mai vrea un copil... superb! Poate reușesc și eu să botez.
- Cu siguranță, dar acestea sunt planuri de viitor. Mă mine mă roade prezentul. Abia aștept să aflu amănunte despre întâlnirea cu Vlad. E topit după tine. Am fost geloasă să citesc dragoste, disperare în ochi lui. Părea un animal hăituit. M-ai iertat?!
- Ați cumpărat brad? schimbă Iarina subiectul, ignorându-i spusele. Avem un curios cu urechile ciulite, se aplecă ea șoptindu-i într-un moment de neatenție al micuțului.
- Mie-mi spui. Spui că-i bandă magnetică. Înregistrează tot, rumega adânc și-ți trântește niște întrebări...
- De mine vorbiți? interveni Răducu, mustăcind.
- Nu, iubitule. Comentam o știre de la radio.
Din acel moment Iarina deveni proprietatea micuțului. Acesta o puse la curent cu ultimele evenimente din viața lui, cu preocupările lui mami, cu echipa tatălui. Află despre Buni că plângea destul de des.
Astfel că în momentul îmbrățișării mamei sale, Iarina știa destul de multe despre perioada în care nu se văzuseră.
Venirea lui Răzvan, familia reîntregită calmă sufletul mamei. Pe fugă la o cafea doar cu Amy îndrăzni să-i mărturisească acesteia, noaptea petrecută cu Vlad. Îi povesti și despre fiorul de nelinște resimțit la auzul cuvintelor din momentul despărțirii.
- E doar o părere, Iarina. Te-ai sălbăticit în umbra lui Ștefan. Nu căuta motive unde nu-s. Lasă-te iubită și bucură-te de viață.
- Nu știu, Amy. Îmi pasă de Vlad dar nu știu dacă voi putea să-i răspund vreodată cu mai mult.
- Nu-s în măsură să dau sfaturi. Dar știi, cred că iubirea se și câștigă. Acordă-i o șansă. Tu singură vei ști. Așa cum îmi permit să-ți spun franc: doar tu vei ști cât și cum mai contează Ștefan.
- Ți-a povestit mama de scrisori.
- Nu era nevoie. Încordarea ta, crisparea ta... neliniștile tale vin din teama că te-ai putea îndrăgosti de altcineva... care nu e Ștefan. Nu e nevoie de diplomă să vezi umbrele ce-ți tulbură privirea. Tu trebuie să te desprinzi de el. El a făcut-o!
- Nu știu. Simt deseori... că eu nu i-am dat de ales.
- Te vei lămuri, doar tu o poți face. E un labirint pe care trebuie să-l străbați singură. Și-apoi nu trebuie să te măriți cu Vlad. Sunteți un bărbat și o femeie... nimic nu vă împiedică, nimic nu vă oprește... dar mai ales nimic nu vă obligă la... nimic.
- Știi de ce mă tem? Am nevoie de sprijinul lui, în demersurile mele... nu știu mi-ar fi plăcut să reușesc fără să apelez la el.
- Poate nu va fi nevoie. Nu-ți face atâtea probleme.
- E greu cu serviciul. Vreau să ma angajez, vreau să fac o facultate... el are altă putere, influență. Am nevoie de cuvântul lui și aici și acolo.
- Și te temi că vei fi nevoită să-l accepți din recunoștință? Sau că el... Nu cred, Iarina. Vlad te iubește, prea mult ca să...
- Poate dacă nu se întâmpla nimic între noi, gestionam altfel situația.
- Nu gândi așa. Vlad e un gentleman, sunt convinsă. Uite dovada: încă așteaptă telefonul tău, nu te-a sunat. Chiar... când ai de gând să-l suni?
- Pe seară. Trebuie să stau de vorbă și cu Răzvan, știi că-ntre ei n-a fost niciodată...
- Fratele tău pune fericirea ta, mai presus de orice dispută. Crede-mă! Și el recunoaște că Vlad te iubește. De fapt, doar un chior n-ar vedea-o. Lasă-ne pe noi, lasă-i pe cei din jur... e viața ta! Nu datorezi nimic, nimănui! Meriți să fii fericită! Mi-e dor de zvârluga de odinioară. Prea repede te-au maturizat nefericirile din viața ta. E timpul să devii egoistă... să-ți vezi de tine.
Discuția cu Amy era mereu o plăcere. Îl invidia pe fratele său că avea așa un om bun ca tovarăș de viață. Emana atâta energie, atâta optimism și libertate. Asta simțea în preajma ei, libertatea omului fericit.
Întâlnirea cu Vlad îi dădea emoții, minimalizând astfel bucuria confirmărilor primite de la fratele ei. O îmbrățișase cum n-o mai făcuse de-o veșnicie:
- Sunt de acord cu tot ce-ți dorești. De va fi Vlad...Vlad să fie... numai vreau să-mi promiți că vei fi fericită. Te-ai risipit inutil, te-ai dăruit... și... te iubesc mult, mult.
Minute bune stătuse cuibărită în brațele lui. Își aminti de nopțile copilăriei când speriată de vreun vis mai înspăimântător se trezea plângând și de multe ori primul care-o auzea alergând la capătâiul ei, fusese el, frățiorul ei iubit. Nu era nevoie de cuvinte între ei, se recunoșteau după tăceri, după bătăile inimii care, deși pulsau pe continente diferite, se regăseau în același ecou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu