Astăzi era fericită. Habar n-avea prin ce minune, dar scăpase deocamdată de disponibilizare și colinda, numărându-și în gând economiile, după un cadou pentru mama ei.
Nu avea nici vagă ideea despre ceea ce căuta de aceea privirile și mâinile-i răsfoiau rafturile magazinelor, așteptând acel ceva. Cu fiecare pas dezamăgirea i se așternea pe chip. Da, ştia mult prea bine că singurul dar așteptat de mama ei, erau ei... erau îmbrățișările și prezența lor, dar pentru cei 60 de ani ce urma să-i împlinească în câteva zile, voia și altceva.
El era cel care găsea cadourile și erau mereu perfecte. Se trezise indispus și cu o stare de rău aparent inexplicabilă, pentru că mai toate rezultatele analizelor și investigațiilor făcute după ultima intervenție demonstrau îmbunătățiri vizibile. Nu-și explica de ce mai mereu când păreau a fi făcut un pas în față, viața îi arunca doi metri înapoi.
Plecase în oraș pentru că acesta aproape o șantajase, spunându-i că nu va merge la petrecere fără un cadou.
- Mergi și cumpără, ce-aș fi cumpărat eu!
- Glumești, nu?! Știi că niciodată nu m-am priceput să aleg iar când am făcut-o am regretat încă de la ieșirea din magazin.
- Ai răbdare și privește sunt convinsă că te va găsi el pe tine. Totul e să ai răbdare și încredere. Hai du-te, continuase el aproape izgonind-o.
Intuia că avea dureri dorindu-și să fie singur pentru a nu mai fi nevoit să se prefacă și plecase căci și de-ar fi rămas tot nu i-ar fi permis să-l ajute.
Intuia că avea dureri dorindu-și să fie singur pentru a nu mai fi nevoit să se prefacă și plecase căci și de-ar fi rămas tot nu i-ar fi permis să-l ajute.
De multe ori se închidea în camera lui, înăbușindu-și vaietele în câte-o pernă. Stătuse minute în șir, dincolo de ușă ascultându-l și sperând c-o va striga. Apela la ea doar în ultimă instanță și atunci nu de omul Iarina avea nevoie, nu de sprijinul femeii care-i era soție ci de mâna pricepută a asistentei.
Nu-l învinuia deși își dorea sincer să-l ajute căci nici chiar ea nu mai știa să definească relația dintre ei. Îi unea numele de familie înscris într-un certificat de căsătorie.
Ea se mutase acasă cu profesie cu tot, devenind o simplă asistentă la domiciliu.
El se înstrăinase închizându-se în scaunul lui cu rotile ca un melc, pe care doar un anumit curcubeu îl mai putea face să zâmbească, iar ea nu mai putea fi acel curcubeu. Încercase, dar nu mai putea... și oricât s-ar fi străduit, ochii o trădau. Putea minți în cuvinte dar nu știa a minți cu privirea iar Ștefan o citea atât de ușor.
Mult timp după tragicul accident în cele câteva luni petrecute între facultate și căpătâiul lui își pusese mii de întrebări. La multe din ele nu căpătase răspuns, renunțând în final a le mai căuta unul, acceptându-și soarta. Îl urâse pe el, se urâse pe ea dar singura certitudine erau el, Ștefan, rămas paralizat de la mijloc în jos în urma acelui accident de circulație și ea cu sufletul fărâmițat în mii de cioburi. Ce o speria în ultima vreme erau durerile cunplite din zona cervicală. Doctorii ridicau neputincioși din umeri, iar corpul lui Ștefan renunțase să mai lupte amăgindu-se cu pumni de calmante.
Nu-l învinuia deși își dorea sincer să-l ajute căci nici chiar ea nu mai știa să definească relația dintre ei. Îi unea numele de familie înscris într-un certificat de căsătorie.
Ea se mutase acasă cu profesie cu tot, devenind o simplă asistentă la domiciliu.
El se înstrăinase închizându-se în scaunul lui cu rotile ca un melc, pe care doar un anumit curcubeu îl mai putea face să zâmbească, iar ea nu mai putea fi acel curcubeu. Încercase, dar nu mai putea... și oricât s-ar fi străduit, ochii o trădau. Putea minți în cuvinte dar nu știa a minți cu privirea iar Ștefan o citea atât de ușor.
Mult timp după tragicul accident în cele câteva luni petrecute între facultate și căpătâiul lui își pusese mii de întrebări. La multe din ele nu căpătase răspuns, renunțând în final a le mai căuta unul, acceptându-și soarta. Îl urâse pe el, se urâse pe ea dar singura certitudine erau el, Ștefan, rămas paralizat de la mijloc în jos în urma acelui accident de circulație și ea cu sufletul fărâmițat în mii de cioburi. Ce o speria în ultima vreme erau durerile cunplite din zona cervicală. Doctorii ridicau neputincioși din umeri, iar corpul lui Ștefan renunțase să mai lupte amăgindu-se cu pumni de calmante.
Obosise de atâta plimbat, de atâtea căutări. Nu, nu era în stare să cumpere un cadou. Oftă privind în jur și porni către singura ușa pe care nu intrase în acest mare complex comercial. Era o librărie.
Intra mereu cu drag și habar n-avea când trecea timpul. Petrecea minute bune printre rafturile ei și-i erau dragi vânzătoarele pentru că n-o agasau permițându-i să frunzărească în voie. Doar foarte rar mai cumpăra câte ceva, căci până și cărțile deveneau un lux iar ei trăiau atât de drămuit că orice cheltuială nefundamentată i-ar fi dezechilibrat serios bugetul.
Intra mereu cu drag și habar n-avea când trecea timpul. Petrecea minute bune printre rafturile ei și-i erau dragi vânzătoarele pentru că n-o agasau permițându-i să frunzărească în voie. Doar foarte rar mai cumpăra câte ceva, căci până și cărțile deveneau un lux iar ei trăiau atât de drămuit că orice cheltuială nefundamentată i-ar fi dezechilibrat serios bugetul.
Făcu doi pași spre librărie când privirea i se opri în vitrina altui magazin, considerat de lux datorită prețurilor ce speriau la o simplă pronunțare. Dar acum nu-și putea dezlipi ochii de pe o pereche de cizme superbe. Cum una din ele era înclinată reuși să observe că erau exact numărul ei. Ceva mai la dreapta tronau răsturnaţi obraznic, o pereche de bocanci bărbătești. Recunoscu modelul. Ceva asemănător purta Ștefan în aventurile lor pe munte. Pentru o clipă se imagină de mână cu el, intrând în acel magazin. Se trezi întinzând mâna spre vitrină ca-ntr-un semn de tandră mângăiere. Iarna era pe-aproape și tare i-ar fi mai prins bine, căci cele vechi erau mult prea roase, iar lui Ștefan nu-i mai cumpărase de atâta timp, ceva de încălțat. Unde să le mai poarte și-apoi cu ce să le mai cumpere când majoritatea banilor lor mergeau pe tratamente? O învățase viața să se mulțumească cu ce avea și să se descurce singură. Prea repede şi prea grea povara pe umerii ei la cei 28 abia împliniţi.
Nici astăzi, hainele de pe ea nu erau ultimul strigăt şi da, zărise câteva lucruri care-i încântaseră privirea şi care nu i-ar fi displăcut în garderobă, dar renunţă resemnată.
Mama ei era pricepută în arta lucrului de mână şi avea multe lucruri făcute de aceasta. Meritul ei era în a le accesoriza într-un stil mai personal, deloc extravagant, dar mereu special, după cum remarca în privirile celor pe lângă care trecea. Împrumutase de una din colegele o maşină de cusut pe care aceasta n-o folosea şi cu răbdare și tenacitate își descoperise priceperea în a face și desface, modificând, combinând și îmbunătățind.
Nici astăzi, hainele de pe ea nu erau ultimul strigăt şi da, zărise câteva lucruri care-i încântaseră privirea şi care nu i-ar fi displăcut în garderobă, dar renunţă resemnată.
Mama ei era pricepută în arta lucrului de mână şi avea multe lucruri făcute de aceasta. Meritul ei era în a le accesoriza într-un stil mai personal, deloc extravagant, dar mereu special, după cum remarca în privirile celor pe lângă care trecea. Împrumutase de una din colegele o maşină de cusut pe care aceasta n-o folosea şi cu răbdare și tenacitate își descoperise priceperea în a face și desface, modificând, combinând și îmbunătățind.
Dincolo de sticlă pe una din banchete o doamnă proba chiar acel model. Se uită cu jind la pașii pe care aceasta îi făcea și-o invidie pentru cât de bine îi veneau. Oftă în sinea ei și schiță un zâmbet căci se simți, la rându-i, studiată. Mai mult ca sigur privirea ei holbată, strecurată insistent printre articolele din vitrină suscitase interesul doamnei în cauză.
Dar zâmbetul îi îngheță pe față într-un rictus când dădu cu ochii de purtătoarea cizmelor. De dincolo o privea c-un zâmbet zeflemitor... Nina.
Ce penibilă păruse, probabil, căci recunoscuse în zâmbetul ei aroganța oamenilor înstăriți, obișnuiți să-și satisfacă orice pofte.
Dar zâmbetul îi îngheță pe față într-un rictus când dădu cu ochii de purtătoarea cizmelor. De dincolo o privea c-un zâmbet zeflemitor... Nina.
Ce penibilă păruse, probabil, căci recunoscuse în zâmbetul ei aroganța oamenilor înstăriți, obișnuiți să-și satisfacă orice pofte.
Făcu câțiva pași înapoi încercând să-nțeleagă de ce... tocmai Nina?! De ce iarăși ea? Unde era dreptatea divină? Ștefan zăcea într-un scaun cu rotile iar doamna se înnoia liniștită. De ce doar el și implicit ea plăteau pentru că femeia de dincolo de sticlă consimțise la o aventură cu soţul ei. De ce, în vreme ce ea îl știa la Timișoara pregătind un amplu turneu, un grabnic telefon o anunța că soțul ei avusese un accident în celălalt capăt al Bucureștiului?! Renunțase să mai întrebe...
Destul de bulversată se îndreptă spre librărie. În graba ei lovi un domn, care luat prin surprindere de impact se dezechilibră scăpând, printr-o minune, doar cele trei cărți achiziționate. Se aplecă cerându-și scuze, în vreme ce domnul o privea uimit, mulțumind probabil în gând că nu se prăvălise el însuși. E drept și el ieșise citind, mai puțin atent la cei din jur dar ar fi fost penibil să fie nevoit se se adune de pe jos, la cât era de înalt.
Destul de bulversată se îndreptă spre librărie. În graba ei lovi un domn, care luat prin surprindere de impact se dezechilibră scăpând, printr-o minune, doar cele trei cărți achiziționate. Se aplecă cerându-și scuze, în vreme ce domnul o privea uimit, mulțumind probabil în gând că nu se prăvălise el însuși. E drept și el ieșise citind, mai puțin atent la cei din jur dar ar fi fost penibil să fie nevoit se se adune de pe jos, la cât era de înalt.
Uimirea îi devenea cu atât mai mare cu cât vocea celei care se tot scuza, părea cunoscută.
Revenit din zdruncin, domnul se aplecă să-și recupereze ultima carte, apucând-o în același timp cu Iarina. Mâinile li se atinseră și abia atunci Iarina privi spre domnul căruia îi cauzase un asemenea disconfort. Se ridicară privindu-se, ea înlemnită el mimând un surâs. În fața ei stătea Grig sau cel puțin așa îl strigase Nina, atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu