Iarina urca încet încercând să-și stăpânească bătăile inimii ce aproape îi sărea din piept. Nu se putuse eschiva în fața replicii acestuia.
- Nu fi copil, Iarina! Te aștept. Notează-ți adresa, continuase el nelăsându-i posibilitatea de a mai spune ceva.
Se conformă, asigurându-l că va nimeri, deși nu era convinsă că face bine că acceptase să-l viziteze acasă. S-ar fi putut întâlni în oraș, la un film.
Pufni nemulțumită de slăbiciunea ei și c-o mutriță bosumflată se adresase Ameliei.
- Îndrumă-mă să ajung.
- Mi-e mai simplu să te duc, răspunse aceasta citind adresa scrisă pe bilet.
- Nuuu, nu vreau să te mai deranjez. E de ajuns că ți-am picat cu toții pe cap.
- Iarina, nu fi copil!
- Și tu?!
- Și eu, ce?!
- La fel mi-a spus și Vlad când am încercat să refuz să ne vedem la el... acasă.
- Și n-are dreptate?!
- O să văd.
Așa se derulase dialogul care-o adusese acum în fața unei uși extrem de elegante, care se deschise brusc în fața ei, fără să apuce să facă vreun gest.
- M-a anunțat portarul că urci.
- Drăguț din partea lui, surâse Iarina întinzându-i sticla de vin împachetată de Amelia.
- Face parte din atribuțiile lui. Mulțumesc, Iarina. Nu era nevoie, între noi.
- Nu e meritul meu, Amelia e cea atentă la detalii. A spus că vin într-o casă nouă... dar nu știa și cât e de superbă. Felicitări! Sunt impresionată.
- Nu-i a mea. E încă a băncii, dar pentru că sunt bun platnic... mă lasă să locuiesc în ea, glumi acesta apucând-o pe după umeri. Hai să-ți fac turul de onoare.
- Nu, Vlad. Nu te deranja. Sunt convinsă că e superbă.
- Îndrăznește, Iarina. Promit să nu te mușc, deși... mi-a fost un dor nebun de tine, continuă el după o scurtă pauză, înfundându-și capul în părul ei.
Înfiorată de respirația lui, Iarina întoarse capul. Se trezi astfel la câțiva centimetri de gura lui flămândă. Nici nu era nevoie s-o privească ca să-i simtă dorința. O simțea și ea, o recunoșteau și buzele ei, devenite, fără veste, la fel de doritoare. I se părea firească dorința lui, doar îi spusese c-o iubește, dar n-o înțelegea pe a ei. De ce-și dorea ca el s-o sărute, de ce tresărea așa la atingerea lui?! Unde-i era bruma de creier capabilă să stăpânească furia instinctelor?!
Dar contrar a tot și toate, Vlad o luă de mână ca pe un copil plimbând-o prin minunatul apartament. Vederea terasei o încântă, amintindu-și de chioșcul de lemn îmbrăcat în verde și aromat cu parfumul fiecărui anotimp, locul unde-i plăcea atât de mult să citească sau să lase timpul să treacă pur și simplu pe lângă ea.
Luni de zile evitase orice trecere pe strada pe care locuise cu Ștefan. Auzise că noii proprietari imediat după cumpărare demaraseră lucrări de renovare și se bucura, bătrâna casă chiar avea nevoie de-o fațadă nouă, de alte ferestre... ei doar o cârpiseră încercând s-o țină la linia de plutire. Își propusese să treacă înainte de plecare să vadă, dar nu găsise și puterea de a o face. Doar se ruga ca bătrânul chioșc să nu fie dărâmat. Ar fi fost păcat, lemnul fusese sculptat manual și după o meritată restaurare era convinsă că ar fi strălucit ca la început.
Odată așezată, Iarina reuși să se mai liniștească. Se temea că picioarele i-ar fi trădat starea și n-ar fi suportat încă o situație penibilă.
Vlad fuma, iar ea-și atinți privirea în ochii doctorului. Îl remarcase în treacăt dar luată pe sus de Vlad nu apucase să mai spună ceva. Tresări descoperind că bărbatul din fotografie era mai bătrân decât și-l amintea. În ținută de spital, făcea din mână cuiva. Întinse mâna după poză dar cum distanța era mult prea mare iar ea încă nesigură pe picioare se trezi cu mâna întinsă prin aer.
- Ți-o dau eu. E făcută cu două săptămâni înainte de-a muri.
- E prima oară când o văd, murmură ea mângâind trăsăturile bărbatului grizonat din fotografie. Râde frumos, dar acum constat: doctorul îmbătrânise. Da, așa arăta, dar vezi mintea mea l-a păstrat la o altă vârstă. Nu m-așteptam să găsesc o poză cu tatăl meu, lângă pozele de familie.
- De ce?! Pentru mine a fost... mai mult decât un tată.
- E drept. Tu ai fost cel care i-a împlinit visul, i-ai călcat pe urme... și nu noi, copiii lui. Noi l-am dezamăgit. Uneori mă bucur că s-a dus. N-aș fi mai suportat și reproșurile lui.
- Iarina, doctorul, tatăl tău... te diviniza. În puținul timp liber, tu erai subiectul preferat. Inițial am fost gelos că un copil poate fi iubit atât de mult... și pe Răzvan îl iubea... dar pe tine de diviniza. Nu știi cum vorbea despre tine!
- Te înșeli, doctorul... tata... niciodată nu m-a iertat că nu m-am putut ridica la înălțimea așteptărilor lui. Și ce-i mai rău e că mereu a învinuit-o pe mama pentru acest eșec al meu. Doctorul... a fost mereu doar doctor. Și totuși l-am iubit și-l iubesc, o dragoste aproape dureroasă. Mi-e ciudă pe el, mi-e ciudă pe mine că-l iubesc atât de mult deși n-a știut să-mi fie tată.
- Un tată ai căutat în Ștefan?
Iarina ridică ochii iritată. Întrebarea îi aduse o umbră de crispare.
- E foarte frumos apartamentul. Îți merge bine! reveni ea la subiectul de început ignorându-i ultima replică.
- Da! răspunse el înțelegând că Iarina îl ignorase voit.
Nu-i scăpase tresărirea ei la auzul numelui acestuia și Vlad intui că dincolo de blândețea privirii, de surâsul afișat... în sufletul acesteia bătălia nu încetase încă.
- Și, zi-mi cum sunt ai tăi? Care le-a fost reacția la aflarea veștilor?
- Sunt încântați cu toții.
Și ca doi prieteni vechi trecură cu bine peste fâstâcelile inerente, Iarina mărturisindu-și visul ce-i aducea o strălucire aparte în priviri.
- Psihologia?! De ce nu medicina? întrebă acesta uimit. Nu medicina era visul tău?
- Să mai fac chirurgie, nu-i vreme. Am 30 de ani.
- Și?!
- E prea târziu.
- Nu e Iarina. Și-apoi de ce numai chirurgie?! Lucrezi în pediatrie... copiii te iubesc!
- Nu, Vlad. Am înțeles de la abandon că facultatea de medicină, chirurgia... vor rămâne doar un vis. Poate dacă nu mă încăpățânam spre medicină. Nici nu știu dacă visul era al meu sau mi l-am dorit ca să contez în fața doctorului. Iubesc copiii și da, îmi place în secția de pediatrie... dar vreau să-mi dovedesc că pot. O să fac facultatea urmând cursurile cu frecvență redusă, vreau să mă întrețin singură, vreau să simt, vreau să trăiesc și pentru asta am nevoie doar de un loc de muncă.
Înțelegând că Iarina își făcuse deja planul, Vlad se văzu să renunțe.
- E nedrept să obligi fluturii să se târască pe caldarâm când rostul lor e să zboare. Există riscul de a fi călcați de orice trecător.
Iarina îl privi uimită. Descoperea în Vlad o profunzime aparte. Era oare vina ei că niciodată nu-și făcuse timp spre a-l privi?!
- Fără să fii stâpân pe pasul tău, zborul va fi iarăși doar o amăgire. E nevoie să-mi fac numărul de pași ca să pot îndrăzni la mai mult. De aceea am venit la tine, ca la prietenul meu... în speranța că-mi vei netezi fie și c-un pas cărarea.
- Prieten?! murmură Vlad zâmbind trist. Îmi permiți să te invit la masă... prietenește?!
- Îți permit! răspunse Iarina ignorând sarcasmul resimțit în tonul acestuia.
Un restaurant chinezesc, cu o atmosferă calmă mai destinse cu câteva semitonuri, încărcătura ce se crease între ei.
- Ai altă mașină. Chiar îți merge bine Vlad. O meriți, deși rămân la părerea mea, locul tău era în spital.
- S-au schimbat vremurile, Iarina. Și cine nu ține pasul cu ele e un om mort, indiferent cât de bun profesionist ar fi.
- Medicina a devenit și ea o profesie?!
- A devenit, din păcate. Și să știi că lucrând serios la vârf poți face ca treaba să mergă bine și jos.
- Mă îndoiesc, Vlad. Sistemul sanitar e în picaj de mult. Nu poți nega, tu n-o poți face... știi mai bine ca mine cu ce probleme se confruntă micile spitale, știi că e un haos iar singurii care plătesc sunt pacienții.
- Știu... dar nu poți repara totul peste noapte și nici noi acum.
- Știu... făceam doar conversație.
- Să facem... vorbind despre noi doi. Sunt sătul de restul, dar în viață nu poți trăi fără compromis. Nu-l vrei? Te silește viața să-l faci.... cât de mic tot compromis se cheamă.
- Poate... pentru că-ți dorești prea multe.
- Poate, Iarina. Și tu-ți dorești mai mult. Ce compromisuri ești dispusă să faci?
Iarina îl privi surâzând. Da, Vlad avea dreptate. Se găsise ea, să facă pe lupul moralist deși cu doar câteva minute înainte, îi solicitase ajutorul într-o problemă personală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu