Impermeabil

Disperare. Ieși din casă trântind toate ușile în urma ei. Nu întoarse capul nici la auzul cioburilor risipite. Erau doar alte cioburi, la fel de neimportante.

Abandon. Unul dintre pantofi îi căzu. Ce zâmbet hâd!

Straniu. Nu se opri nici măcar să respire. Prea mult consum de aer pentru nimic.

Resemnare. S-ar fi întors, să adune cioburile chiar și cu palmele goale. Toate cioburile, până la ultimul, rememorându-le ca pe clipe.O răscolea docilitatea ei.

Perechi. Tocul celuilalt pantof se înșurubă în pământul reavăn. Auzi vaietul frunzelor strivite și se urî. Se aplecă și-l scoase. Îl curăță cu grijă apoi îl aruncă în spate.

Defilare. Nu privi în urmă. Nici înainte nu căută. Își acoperi urechile, și-și continuă pașii. Tălpi cuminți, una în fața celeilalte.

Indiferență. Lăsă în urmă pădurea. Începu să alerge. Nu, nu era suficient de departe. Capătul lumii...

Fragilitate. Tălpile-i sângerau, străpunse de ascuțișul pietrelor. Întinse mâna să adune câțiva stropi de ploaie pentru arșița sufletului dar se împiedică și...

Îmbrățișare. Zăcu acolo minute bune, amorțită de durere. Pietrele-i zdreliră chipul, brațele. Le simțea intrate în ea și totuși nu se mișcă.

Provocare. O chinuia setea. Cumplit. Se întrebă în cât timp se moare de sete. Se certă în gând.

Ironie. Un rest de ieri se zbate într-un mâine, mai mereu. E atâta risipă în vreme de secetă.