Vitraliu stingher 16

Erau simpatici colegii, prietenii lui Victor, dar cel mai mult îi plăceau sărbătoritul, Radu, şi soţia acestuia. Erau veseli şi puşi pe glume iar Marga îi simţi foarte deschişi. Realiză că şi Victor manifesta aceeaşi deschidere faţă de ei. Păreau că se ştiu de-o viaţă.

Victor ieşise asaltat de un coleg care-i ceruse foarte curtenitor voie să-i răpească logodnicul câteva minute. Marga intră în jocul colegului incitată de farmecul cererii, lăsându-se cu greu convinsă. Remarcase că nici lui Victor nu-i picase tocmai bine intervenţia colegului dar cum acesta insistase şoptindu-i că e o problemă care chiar nu suferea amânare se resemnase, însoţindu-l.

Privea tăcută în jurul ei. Câţiva dansau, în celălalt capăt al mesei discuţia era monopolizată de Violeta care susţinută de privirile tâmpe ale soţului, fostul soţ al Anemonei, Virgil, debita de zor tot felul de păreri despre situaţia politică actuală.

Virgil era un bărbat frumos şi Marga îl surprinsese de vreo două ori cum o studia pe furiş. Mereu îşi propusese să aibă o discuţie cu el referitor la Luciana, dar niciodată nu se întâlniseră doar ei doi. Evitase s-o facă în faţa Violetei pentru ştia că aceasta n-o voia pe Luciana prin preajmă.

Ceea ce ştia sigur era că reuşiseră să adopte un copil deoarece ea nu putea avea. Aflase de la părinţii lui Virgil, socrii ei, dar pe care niciodată aceasta nu-i înghiţise pentru faptul că aceştia o iubiseră atât de mult pe Anemona.

„E geloasă şi acum pe Anemona, pe sufletul ei, maică. Nici nu ştiu cum o mai rabdă pământul la câte i-a făcut bietei mele fete. Si vezi tu, Marga, toată această ură a transferat-o asupra copilei… cum să pot iubi răutatea unui om!? Mi-e milă de feciorul meu, s-a schimbat atât de mult. Nu-l mai interesează decât starea lui materială, socială şi tace ca un bou, maică. Mă doare sufletul pentru el şi văd în privirea lui o undă de tristeţe, văd maică cum tremură la vederea Lucianei, carne din carnea lui şi i-o repet şi eu când pot dar nu-i orb, ar putea să vadă şi singur ce a făcut femeia aia din el!” rememora Marga cuvintele pline de durere ale unei mame care-şi vedea feciorul greşind amarnic.

Marga putea să jure că aceeaşi gelozie o resimţea Violeta şi faţă de ea. Şi la venire salutase şi se pupase cu toţi doar la ea şi la blondă fusese doar o înclinare tacită din cap. Când Virgil galant îşi exprimă surpriza revederii şi voise să-i sărute mâna îl luase rapid de braţ trăgându-l după ea. Victor aflat în acel moment în spatele altor prieteni venise imediat lângă ea şoptindu-i la ureche:”N-ai pierdut nimic, îţi garantez… ignoră-i, ei oricum ne vor ignora.”

Blonda revenise de pe terasă. O intrare furtunoasă soldată cu uşi trântite, cu un „mai vedem noi” aruncat cuiva în urma-i şi acum dansa cu un tip venit probabil tot singur. Remarcase că nu erau numai cupluri la masă. Nu ştia ce şi cum dar se pare că cei doi în ciuda zâmbetului lor aveau ceva de împărţit. Tăcută şi c-un aer marcant de superioritate, Angela… cum reţinuse Marga de când se salutaseră, părea acum în vervă. Observase de fapt că mai toată seara paharul îi fusese tot timpul în preajmă.

Nu ştia de ce dar din privirile ce i le tot arunca blonda, Marga avea senzaţia că e cumva legat de prezenţa ei alături de Victor, dar zâmbi nepăsătoare. O distra imaturitatea gestului acesteia şi gândul că-i încurcase ploile.

Dansul se terminase partenerul Angelei revenise la masă lăsând-o singură pe ringul de dans, după ce insistase s-o conducă dar blonda îl refuzase întorcându-i efectiv spatele. Acum stătea rezemată de unul din stâlpii sălii, cu ochii întredeschişi savurând blues-ul care tocmai începuse.

Marga remarcă revenirea lui Victor, care tot discutând cu amicul său se apropia zâmbindu-i. La trecerea prin dreptul blondei fu apucat de mână de aceasta şi tras brusc pe ringul de dans. Încercase să se eschiveze dar Angela deja i se topise în braţe încolăcindu-l fără scăpare. Victor privi pentru o clipă spre Marga, cerând parcă iertare dar se lăsă pradă Angelei poate doar din dorinţa de a evita un incident care ar fi ruinat seara.

Era confirmarea că blonda avea ceva aşteptări de la Victor că sosirea acestuia însoţit îi dejucase planurile. Mai mult ca sigur faptul că acesta o prezentase drept logodnică iritase declanşând această luptă surdă. Sorbind din pahar Marga ignoră momentul sesizat şi de alţii căci resimţi asupra ei câţiva zeci de ochi. Trecu repede peste moment căci Radu sărbătoritul se apropiase spunând:

-              Eu sunt sărbătoritul serii, un pic mai bătrân dar deloc mai serios cum spune nevastă-mea, draga de ea. Iar unul din cadourile ce mi le fac astă seară e dreptul de a dansa cu toate femeile… şi-n special cu cele frumoase. Aşadar îmi faceţi plăcerea de a fi primul meu cadou, pardon… de a-mi dărui acest dans?Măcar atât că tort cu iepuraşi n-a vrut nevastă-mea… e geloasă foc, dar ei să nu-i spunem că tot nu recunoaşte nici moartă, adăugase râzând.

-              Cu plăcere domnule sărbătorit, dar să mă uit în carnetul de dans, intră şi Marga în jocul lui.

-              Aştept frumoasă domniţă dar mai repede te rog că se termină frumuseţe de melodie.

-              Atunci, cavalere să-i dăm drumul cât mai e încă ritmul de blues.

Simţi săgeţile blondei şi aerul de superioritate cu care le învăluia aşa cum observă şi modul familiar în care mângâia spatele lui Victor. Marga percepu bine mesajul dar trecu cu privirea peste el asemenea unei frunze aşternute la picioarele unei toamne. Realiză că Victor o privea cu disperarea aninată de colţul ochiului dar îl ignoră şi pe el, concentrându-şi întreaga atenţie pe partenerul ei, care se dovedi un foarte bun dansator.

Cum melodia se termină mult prea repede acesta dezamăgit o rugă să-i fie parteneră şi la următorul dans numai că orchestra stârnită de cheful dansatorilor schimbă registrul atacând o horă românească. Marga se descurca binişor, avusese un profesor bun în bunicul ei şi astfel alături de încă câţiva din oaspeţii serii încropiseră o mică horă. Nici nu realiză când se trezi cu Victor alături. Ajutat de soţia sărbătoritului scăpase de insistenţele languroasei blonde şi revenise pe ring lângă ea.

Marga îşi văzu liniştită de dans, ignorându-i privirile. Văzându-se ignorat, la terminare dansului Victor o rugă să-l însoţească până la bar.

-              Putem servi o cafea sau o ciocolată, Marga şi putem sta de vorbă liniştiţi.

-              Victor, nu e nimic ce trebuie discutat sau ca să fiu mai explicită nimic ce nu poate fi discutat mai târziu. Te rog să ne vedem liniştiţi de seara noastră, suntem aici pentru Radu prietenul tău şi soţia lui, îi replică Marga zâmbind de parcă ar fi comentat o întâmplare haioasă

-              Mulţumesc, se auzi ca un ecou şoapta lui Victor, în timp ce se îndreptau spre masa unde se aştepta sosirea tortului.

Restul serii decurse fără incidente căci blonda susţinută de unul din colegii lui Victor fu condusă la un taxi. Şi Violeta secondată de soţul ei, cel atât de aprobator se retrăseseră de multişor, dând ochii peste cap în timp ce cu emfază explica urgenţele copilului mic ce-i aştepta acasă. Marga resimţi în privirile tuturor o destindere semn că cele persoanele plecate nu erau printre preferatele nimănui.

Se trecuse de la politică la bancuri, se dansase pe rupte. Marga se integrase bine, recunoştea că nu mai râsese aşa cu poftă de mult timp. Radu şi soţia lui era superbi ca şi restul adunării. Pe la două dimineaţă deja erau finii multora şi postura de naşi fu scoasă la licitaţie cu glumele aferente. Încet, încet gaşca se sparse, care mai obosiţi, care mai adormiţi, dar cu toţii cu urme de zâmbet pe buze.

Pe drumul de întoarcere fu doar tăcere, până ce Victor trase oarecum brusc maşina pe dreapta.

Marga îl privi intrigată, gândind că s-a întâmplat ceva la maşină.

-              E vreo problemă?

-              Da. Una capital, Marga. Și cum mereu fugi, vreau zece minute să discutăm.

-              Victor, fii rezonabil, nu e nici locul nici ora să discutăm. Şi apoi ce? A fost o seară superbă, ai prieteni minunaţi, totul a fost excelent, chiar m-am simţit bine.

-              Marga, ştii foarte bine. Te rog, hai să nu ne mai ascundem după degete. Mereu faci aşa dar astă-seară, bine… noapte vreau să discutăm. Mereu rămân lucruri nespuse între noi care nu fac nimic altceva decât să adâncească hăul ce ne desparte.

-              Putem vorbi şi mâine. Suntem destul de obosiţi amândoi şi poate un pic influenţaţi de antrenul acestei seri. Să lăsăm lucrurile să se aşeze, să le dăm voie să se decanteze şi vom vorbi. Dar uite pentru că tot ai oprit hai să facem câţiva paşi e un martie superb şi puţin aer mai rece mirosind a primăvara ne-ar revigora plămânii, completă Marga sărind din maşină.

Victor coborî imediat în urma ei, strângându-şi reverele paltonului şi scoţându-şi fularul pe care-l înfăşură în jurul gâtului Margăi a cărei haină era cam decoltată.

Se opri în faţa ei privind-o în timp ce aceasta îi mulţumi zâmbind pentru fular. Victor îi aşeză tăcut fularul roşu îmbrobodind-o ca pe un copil mic. Marga îi înfruntă seninătatea ochilor albaştri, Victor îi susţinu privirea căutând în ea răspunsuri sau măcar o chemare.

Marga zâmbea impasibilă nu-şi dorea astă seară nimic de la el nici să primească nici să ofere voia doar să se bucure de plimbarea în doi.

Porniră aşadar sprijiniţi ca doi prieteni vechi. Paşii lenţi parcă alunecau pe liniştea nopţii. Ici acolo câte-o lumină aprinsă, sau farurile unei maşini brăzdând întunericul le mai reaminteau că nu erau singuri. De undeva în surdină se auzeau frânturile unei frumoase melodii. Se opriră ciulind urechile şi parcă în acelaşi gând începură a dansa. Realizară la un moment dat, erau doi adulţi cu porniri adolescentine şi pe amândoi îi buşi râsul. Se speriară de scârţăitul unei ferestre deschisă probabil de cineva curios de râsul a doi nebuni în miez de noapte şi se opriră. Cum melodia nu contenise se treziră îmbrăţişaţi dansând.

-              Victor, cred c-ar trebui să ne întoarcem… e dimineaţa de acum! spuse Marga oprindu-se sub lumina slabă a unuia din puţinele becuri aprinse.

-              Unde, Marga? Mi-e aşa de bine acum… de ce te joci cu mine?Am obosit să sper, să aştept un semn de la tine, şopti el în timp ce buzele-i flămânde deja le găsise pe ale ei.

Reacţia Margăi nu fu cea aşteptată căci doar se lăsase sărutată. Parcă paralizase. Realizând ce face Victor se opri.

-              Iartă-mă, rosti el şi apucând-o de mână porniră spre maşină.

Marga nu rosti nici un sunet doar îl privi tăcută în timp ce-şi încheia centura de siguranţă. Mintea ca şi inima îi erau împărţite. Întreaga seară adunase zeci de întrebări dar una singură îi răsuna cu claritate „ce drept am să pun întrebări?”

Încă de la intrarea în sală joaca cu logodna îi lăsase un gust amar. Nu aşa era Victor cel pe care-l iubea ea. Nu aşa era Victor din scrierile Anemonei… sau poate că în iubirea ei îl idealizase atât de mult că acum omul Victor nu se suprapunea cu modelul creat de ea. Nu ştia ce să mai creadă, voia doar să ajungă acasă să facă o baie fierbinte şi să gândească în voie la ce se petrecuse.

Nu voia să judece pripit poate Victor n-avea nicio vină, voia întâi să vadă cât şi dacă Victor mai conta pentru ea şi cum niciodată nu reproşase nu avea de gând s-o facă nici acum. Un soi de acceptare pusese stăpânire pe mintea şi sufletul ei deşi privindu-l vedea lângă ea un bărbat pentru care ar fi meritat să lupte.

Ajunşi în faţa casei Victor o conduse până la uşă. Simţea în toate gesturile lui un sentiment de vinovăţie, dar nu ştia dacă era urmarea ultimului sărut sau ascundea mult mai multe.

-              Noapte bună, Marga.

-              Noapte bună, Victore! Odihnă plăcută…

-              Crezi c-am să pot Marga? Aştept seara asta de prea mult timp… dar probabil aşa e când îţi doreşti atât de mult un lucru… îţi ia mult mai puţin să-l strici. Şi cel mai tare mă doare nepăsarea ta.

-              Nepăsarea mea? Victor sunt multe întrebări la care aş vrea răspuns… dar nu vreau să ne pripim. Suntem amândoi un pic cam irascibili şi s-ar putea să nu putem fi obiectivi.

-              Şi atunci fugim, Marga? Ne ascundem întrebările în tăceri… le luăm bine mersi semnul de întrebare, punem banalul punct şi trecem peste ele.

Marga îl privi iritată. Avea şi nu avea dreptate Victor. E drept aşa făcea, fugea adesea lăsând în urma ei lucruri nespuse, neclarificate… se învăţase să accepte. Dar pe de altă parte el ce făcuse? O aruncase în groapa cu lei. Nu era cu nimic mai breaz ca ea.

-              Bine, Victore. Intră! spuse pe cât de calm putea deschizând uşa casei.

-              Nu, Marga… o să intru când ai să ţi-o doreşti cu adevărat. Să mă ia naiba, s-o ia naiba pe idioata de Angela că ne-a stricat seara. Aş fi dat cu ea de pământ acolo… dar n-am putut, nu sunt genul. Nici nu ştiam că va fi acolo… dar vezi cum să-ţi explic dacă tu deja ai tras concluziile.

-              Tocmai că n-am tras, nu vreau să trag concluzii pripite, Victor. Nu vreau şi nu pot să mă cert cu tine… nici n-aş avea acest drept. Şi doar te-am rugat să amânăm, pentru că vezi amândoi suntem obosiţi, iritaţi.

-              Încă vreo patru ani? Să le amânăm încă vreo patru ani?

-              Eşti rău, Victore! De ce-mi faci asta?

-              Pentru că simt că iar vei fugi… te vei închide în carapacea ta. Marga, sunt doar un om, deloc perfect… doar un om… îndrăgostit. Somn uşor, adăugă el în timp ce din câţiva paşi deja trecuse de poartă.

Marga privi după umbra lui ce se pierdea în noapte. Ascultă motorul maşinii şi după demaraj realiză că Victor se mai calmase.

Apa fierbinte, mirosul revigorant al sării de baie şi stratul de spumă acoperiră trupul obosit al Margăi înghiţind şi lacrimile ce i se prelingeau tăcute.

(va urma)