luni, 30 septembrie 2013

Micuța balerină



Urcă primele trei trepte după care se opri strângând cu putere balustrada, singurul sprijin posibil în acea clipă. Roti privirea de parcă ar fi căutat ceva sau pe cineva dar un privitor atent ar fi observat că încerca doar să scape de lacrima ce i se zbătea pe-o margine de  pleoapă. Închisese în ea abisul. Fericire, nefericire și alegeri.
Știuse din prima clipă ce avea de făcut, simțise. Dar își dorise să gândească. Toți anii ei de sacrificiu și de muncă meritau o clipă de rațiune. Și chiar dacă-i era cunoscut răspunsul își acordase acea clipă.
Un alt pas și trupul se reconfigură, reînălțându-și umerii și ridicând privirea. Mâna dădu drumul balustradei simțind perfect treptele ce-o duceau către scenă. Surâse celei ce-o muștruluia pentru mica întârziere.

Îi era tare dragă bucățica aceasta de om care mereu își făcea griji pentru cei din jur. Dincolo de rama groasă și mult prea neagră a ochelarilor cu lentile extrem de groase jucau două puncte negre. Atât permitea mărimea dioptriilor să se zărească. Știa că fără ei era  în ceață de aceea îi și luă de pe nas, îmbrățișând-o cu putere.
- Adelina, suntem pe ultima sută în mare, mare întârziere și ție-ți arde de...
Îi cunoștea bombănelile și le ignoră. Simțise tot ce era nevoie în fărâma aceea de îmbrățișare. Poate acea ultimă confirmare.
- Dacă n-ai fi așa o răsfățată, aș spune că ai pățit ceva.
- Mai bine taci și mai îmbrățișează-mă o dată. Avem atâta nevoie de îmbrățișarea asta.
Femeia scutură din cap și puse pe seama alintului cuvintele micuței balerine. Era seara premierei,  ultima repetiție de dinainte și mai erau atâtea de pus la punct. Întoarse capul privind încă o dată scena. Era perfectă și era născută pentru asta.
[i]Om sau lebădă?[/i] se întrebă a mia oară.
Ar fi stat ore în șir s-o privească. O și făcea, încă de pe vremea, când micuța balerina era rățușca cea urâtă, o simplă studentă dintr-un grup mare și gălăgios.  De la prima lor întâlnire știuse că dăduse peste un bulgăr de lumină, bine înfofolit în foi de ceapă. Mii de ore  de studiu, ambiție nemăsurată și dorința unei aproape imposibile perfecțiuni. Asta avea acum în fața ochilor. Pentru o clipă i se păru că aceasta zbura, piciorul Adelinei abia atingând pământul.
- Vai mie, m-am molipsit de la nebunatica asta. Treci, Ioană, la treabă că acum sună gongul! își trase o palmă pe frunte, parcă pentru a se dezmetici.
Trăia zilnic târându-și sacul de amintiri, ropotele de aplauze din anii când o altă micuță balerina smulgea lacrimi de admirație. Astăzi era rândul Adelinei să strălucească.
Se depărtă zâmbind, timpul trecea și mai erau atâtea de făcut iar ea din cauza protezei se mișca tot mai greu.

3 comentarii:

  1. Chiar dacă mă repet tot zic că nici o proteză din lume nu poate opri dorinţa de zbor, cu atât mai mult cu cât vreodată, plutind de fericire, cel ce a gustat din aerul ropotele de aplauze ştie sigur că prin curenţii aceia de aer se zboară spre fericire, spre împlinire.

    RăspundețiȘtergere

  2. VINTI TRANS va ofera servicii de: transport marfa, transport marfa bucuresti, Transport adr, transport marfa periculoasa
    la cele mai avantajoase preturi. Nu ezita si viziteaza site-ul nostru www.transportmarfarutier.ro

    Firma Servicii SEO si Web design, va ofera servicii de
    Optimizare SEO si creare Site de prezentare s-au
    Magazin online, SEO. Pentru cei interesati facem link/banner exchange.

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog