Femeia in albastru (27)

Îi înfruntă privirea deşi şi-ar fi dorit ca... pământul să se deschidă şi să-l înghită. Aceeaşi strălucire verde săgetând-o până în adâncul fiinţei. Soţia îi şoptea ceva dar el nici nu clipea şi probabil nici n-o auzea căci nu-şi dezlipea ochii de Angela. Se citea pe faţa lui că era tulburat în timp ce Angelei îi pierise şi ultima nuanţă de roz, era lividă toată.

- Ţi-e rău, iubito? auzi ca prin vis vocea lui Aron.

- O uşoară ameţeală, probabil de la emoţii. Dar îmi revin. Hai să-i felicităm pe ai tăi.

- Nu e prima ameţeală a serii, interveni şi Lia. Cred că te-a deocheat careva cum spune bunica. Dacă era aici, avea leac imediat.

- Termină cu prostiile astea băbeşti, Lia, se auzi şi replica mamei. Sigur e de la fum, de la  mirosul artificiilor, al lumânărilor… mi se întâmplă şi mie când sunt mai obosită. Puţin aer şi-şi va reveni.

Cedă insistenţelor lui Aron şi acceptă să-l însoţească afară. Acum privea în gol, aşezată cuminte pe-un scaun în vreme ce-l aştepta pe acesta să iasă de la garderobă cu pelerina ei.

- Nu-mi revin… auzi ea vocea lui Camil atât de aproape de urechea ei, că tresări scoţând un strigăt de spaimă. Dacă nu te-aş cunoaşte atât de bine aş spune că nu eşti tu, Angela. Arăţi fantastic. Mi-ai trezit sute de amintiri. Sunt şocat!

- Pentru că am ieşit din închisoare… sau pentru că… mai trăiesc?! veni şi replica ei ridicându-se iute de pe scaun pentru a pune distanţă între ei

Deşi şi-ar fi dorit să audă răspunsul acestuia, apropierea mamei lui Aron schimbă tonul discuţiei.

Și așa cum cerea eticheta de gazdă mama lui Aron se simţi datoare să facă prezentările atât Angelei  cât şi fiului ei, revenit. O prezentare destul de familiară ceea ce sugera că se cunoşteau cu acesta. Camil îşi atinsese scopul ajungând în acea lume… pentru care călcase pe prieteni, pe dragostea şi sufletul ei.

Când mâinile li se atinseră mii de amintiri parcă scăpate din cufărul în care le-nchisese, o năvăliră. Buzele lui pe mâna ei, resimţi atingerea ca pe sărutul Iudei. Tăcu, înghiţindu-şi durerea deşi i-ar fi aruncat acestuia în faţă tot noianul de frământări ce le crezuse uitate şi care iată acum reveneau împresurând-o.

Nu avu puterea să spună nimic şi-i mulţumi în gând lui Aron care cerându-şi scuze o luase de mână, continuându-şi drumul.

Aruncă o privire în urma ei. Da, Camil privea după ei în vreme ce asculta aprobator cuvintele mamei lui Aron.

- Un alt nesuferit din cercul de linguşitori ai mamei. Asta-i din generaţia nouă și totuși parcă l-am zărit şi la petrecerea de anul trecut. Te privea cam lung… vă cunoaşteţi?!

Angela amuţi. Întrebarea de care se temuse cel mai mult picase ca o ghilotină sfârtecându-i şi ultimul dram de linişte. Fără voie începu să tremure.

- Ţi-e frig… hai să intrăm, Angela. Să nu răceşti.

- E doar un frison… îmi revin, imediat.

Îşi potriviră pasul şi vreme de câteva minute parcurseră în tăcere aleea mărginită de superbe flori. Era prea frumos totul ca să mai fie nevoie de cuvinte. Angela se gândea că viaţa e în aşa fel croită că-ţi aduce în faţă toate problemele nerezolvate. Nu mai departe de săptămâna trecută o pusese faţă-n faţă cu Victor şi iată astă seară... Camil. Îl privi pe Aron, chipul senin al acestuia nu trăda nici un gest de îngrijorare, în vreme ce-n ea se dădeau lupte crunte.

Trebuia să-i povestească totul. Cu riscul de a-l pierde trebuia s-o facă! Dar asta de  mâine încolo. Astă seară era decisă să-şi înfrunte toate temerile şi să se distreze alături de bărbatul minunat ce-l avea alături.

Reveniţi în sală nici nu se aşezară bine că Lia îi trase, ridicându-i la un dans.

- Chiulangiilor! E singura petrecere din câte–mi amintesc eu din serie, cu aşa antren şi voi vă furişaţi sau vegetaţi.

Se lăsă învârtită de braţele pricepute ale lui Aron şi se pierdu în dans la pieptul lui. Cum cei de pe margine aplaudau strigând schimbarea partenerilor paşii o aduseră-n faţa unui domn la aproape 70 de ani dar care dansa minunat. În trecere îl zări pe Aron care ajunsese prin colţul opus… dar n-apucă să clipească că se trezi înşfăcată de  Camil.

- Trebuie să vorbim, Angela.

- Nu mai avem subiecte comune! şi-ncercă să se desprindă din strânsoarea acestuia.

- Dar ne putem face. Arăţi minunat şi nu cred că m-ai uitat… aşa cum nici eu n-am făcut-o!

- Nu şi nici nu cred c-ar fi posibil. Ai avut tu grijă, să nu te pot uita. Dă-mi drumul dacă nu vrei să fac un scandal aici. Eu chiar nu am nimic, nu mai am nimic de pierdut… pe când tu… îi rosti printre dinţi în timp ce ochii ei aruncau flăcări.

- Nu vreau să-ţi fac rău, crezi sau nu… eşti singura femeie pe care-am iubit-o cu adevărat. Deseori am simţit un impuls să te caut… am atâtea să-ţi spun. Te rog, Angela.

- Tu nu ştii să iubeşti… n-ai ştiut niciodată, eşti mult prea egoist şi meschin. Doar tu ai contat şi observ că nu te-ai schimbat, continuă ea făcând referire la discuţia auzită mai devreme. E mult prea târziu, Camil… atât de târziu că nu-mi doresc decât să nu te fi cunoscut vreodată, rosti pe un ton scăzut dar accetuând intenţionat cuvintele, în vreme ce cu privirea căuta silueta lui Aron. Oftă uşurată observându-l prins într-o discuţie cu părinţii săi.

- Nu vorbi aşa, am trăit atâtea împreună. Niciodată n-am vrut să-ţi fac rău, aşa a fost conjunctura. Uite te rog, numărul meu… sună-mă!

- Nu fi penibil… mai mult decât eşti, rosti ea furioasă aruncându-i cartea de vizită în faţă.

- Angela eşti bine? auzi în dreapta ei vocea Liei şi întâlni privirea acesteia mirată.

- Sunt bine, Lia şi surâzându-i se îndreptă spre masă.

Aceasta o urmă tăcută şi fără a spune nimic se aşeză lângă ea.

- E un afemeiat notoriu, o scursură ce respiră doar prin ceea ce are-n pantaloni. Nici nu mă mir că a încercat şi cu tine. Dar mai bine schimbăm subiectul, vine Aron… şi nu cred c-ar reacţiona prea bine. E destul de impulsiv... o altă trăsătură de familie.

- Ne cunoaştem, Lia. Eu şi Camil ne cunoaştem, rosti ea cu o urmă de disperare-n glas, eliberându-se de-o fărâmă din tensiunea iscată de această nouă reîntâlnire.

- Da?! Vorbim altă dată… mă duc să-mi recuperez partenerul că la cât e de timid îl va face mama şniţel.… şi el chiar e nevinovat, bietul de el. S-a ţinut toată seara ca un căţeluş după mine, măcar atât îi datorez.

- Aron, aş vrea să plecăm. Te superi?!

- Cum aş putea? Când şi eu gândesc acelaşi lucru. De când te-am văzut îmbrăcată în această superbă rochie, îmi doresc să te dezbrac, şopti el aplecându-se şi sărutând-o pe gât.

Lia care se apropiase surprinse gestul şi le zâmbi şmechereşte:

- Nu vă jenaţi… să vă iubiţi. Ignoraţi muritorii şi vedeţi-vă de voi…

- Taci, pramatie mică… şi visează, rosti Aron încolăcind mândru talia Angelei. O să ne evaporăm…ne scoţi tu cumva, se adresă surorii sale.

- Aron, nu…hai să ne luăm la revedere de la părinţii tăi.

- Ca de obicei eu scot castanele. Fugiţi… Angela… îmi voi face numărul, ascultă-l pe Aron… are pielea tăbăcită şi ştie ce spune! Părăsiţi-mă! continuă cu accente melodramatice, o biată salcie în vântul aprig şi ucigător al privirilor mamei îmi voi înfrunta soarta plângând pe umărul tatei, inconştientă de preţul costumului purtat, ceea ce-i va comuta rapid atenţia isprăvnicesei şefe .

- Poate e mai bine… să nu dispărem aşa… totuşi. Mi-e jenă de părinţii tăi.

- Jena… e un sentiment pe care mama nu-l cunoaşte dar de care ar profita din plin. Crede-mă… le va trece, oricum sunt mai mult decât mândri de felul cum ne-am prezentat.

Îşi luară la revedere discret de la ceilalţi comeseni, se îmbrăţişară cu Lia căreia Aron îi şopti „Mulţumesc, puştoaico!” şi–n câteva minute maşina demară din parcarea restaurantului.

Era aproape de trei dimineaţa când intrau în Bucureşti. Aron conducea privind-o cu coada ochiului în vreme ce ea-şi privea rochia iar gândurile îi zburau spre Camil, spre sarcina soţiei acestuia. Fără să vrea o duruse,  copilului lor acesta îi refuzase dreptul la viaţă.

O lacrimă înfiripată în colţul ochiului  tremura gata se pice, dar o şterse cu o mişcare sigură. Straniu sau nu n-o invidia pe soţia lui Camil… luase parte, fără să vrea, la un eşantion din ceea ce însemna mariajul lor şi era convinsă că biata femeie suferea ca şi ea sufocată de egoismul şi egocentrismul lui Camil

- Ai fost superbă astă seară.

- La înălţimea partenerului meu, veni şi replica ei privindu-l cu drag.

- La mine ? Sau la tine? Doamne, cât urăsc întrebarea asta…

- Ştiu, dar trebuie să trecem pe la mine…să mă schimb…

- Nu-mi lua plăcerea de a te dezbrăca eu de minunea asta albastră… toată seara am salivat.

- Ce obraznic eşti!

- Ştiu. Deci?!

- Tot la mine să-mi iau ceva schimburi… nu pot apărea mâine, în miezul zilei, aşa …

- Ai planuri să ieşi mâine din casă… adică azi?! Eu nu.

- Aron…

- Bine… urcăm, luăm schimburi… oprim într-o benzinărie... am poftă de nişte îngheţată şi pe urmă tragem oblonul.

Coborî doar Aron după îngheţată, Angela rămase în maşină folosind drept scuză ţinuta. Îşi simţea sufletul mai încarcerat decât fusese în cei trei ani de detenţie. Îl iubea pe Aron şi voia să-l facă părtaş ei împărtăşindu-i temerile, da-n ultima vreme tot adunase semne de gelozie. Se temea că-l va pierde. Iubea omul, iubea bărbatul ce-o făcea să se simtă femeie. Voia aceasta nouă noapte cu el…voia să-şi simtă trupul vibrând la atingerile lui.

Poate că da, poate că iubirea lor nu era decât un castel clădit din cărţi de joc… 

Când Aron reveni în maşină se agăţă de gâtul lui sărutându-l c-o sete sălbatică.

- N-am mai făcut de multişor sex în maşină…dar m-ar tenta.

- Aron…

- Tu mă stârneşti, tu mă cerţi. Femeile astea, tot indecise sunt. Nu aprinde un foc dacă nu eşti convinsă că ştii a mânui instinctorul, glumi acesta făcându-i cu ochiul.

- Aron…tu, chiar te-ai obrăznicit!

- Rău de tot… şi e  numai din vina ta că nu te muţi odată la mine, să mă adun şi eu la casa mea.

Nici nu închiseră bine uşa, aruncând cât acolo cutia cu îngheţată, că Aron o luă pe sus oprindu-se cu ea doar în dormitor. O puse uşor pe pat contemplând-o câteva secunde.

- Ştii că nu-mi place să mă priveşti aşa… mă intimidezi… şi uit ce aveam de gând, rosti Angela răsucindu-se pe aşternuturile de mătase şi coborând din pat.

Se pironi apoi în faţa lui Aron înfruntându-i privirea.

- Trebuie să vorbim!

- Vorbim cât vrei… dar nu acum, spuse acesta sărutând-o cu sete, în timp ce mâinile se plimbau aţâţător peste trupul acesteia încă acoperit de mătasea albastră.

- Chiar trebuie să vorbim… abia reuşi să rostească, ameţită de pasiunea cu care acesta o muşcase de buze, de lobul urechii… dar Aron dispăruse.

I se strecurase din braţe şi-n câteva clipe de dincolo năvăliră suave acorduri...

Angela dădu să plece după el dar se întâlniră în prag şi se pierdură într-un nou sărut.

- Aron…se rugă ea, oprindu-i mâna ce se strecura spre fermoarul rochiei.

- Nu fi rea, în clipa asta  nu mă interesează nici dacă-mi spui că mâine mor… Acum, aici… mi-e dor de tine… un dor nebun…lasă-mă să te iubesc. Arată-mi că mă iubeşti… avem o viaţă să vorbim… numai tu să vrei... să fii în viaţa mea!

Dezarmată de cuvintele şi privirea lui Aron, Angela renunţă.

- Spune-mi numai că ai să mă iubeşti şi mâine…

- Vrei să folosesc cuvinte sau…

Şi sărutând fiece umăr buzele lui coborâră pe partea superioară a sânilor ce tresăltau pe măsură ce buzele lui Aron deveneau tot mai fierbinţi şi grăbite. Căderea rochiei odată cu juponul dezvălui trupul femeii frumos modelat într-un corset dintr-o dantelă fină, uşor elastică. Dibui mecanismul de prindere şi după cea de-a treia capsă deja se simţea ca un cuceritor. Sfârcurile eliberate din strânsoarea albastră rezistau cu greu asediului unei guri dornice să le simtă. Era un du-te vino pe trupul ei în timp ce mâinile ei deja descheiau ultimul nasture al cămăşii.

Din câteva mişcări, aceasta-şi desfăcu părul eliberându-l din strânsoare. Stătea aproape goală în faţa lui Aron. Părul se revărsase lacom acoperindu-i sănii în timp ce Aron privea la ultimul cu jind spre ultimul petec de dantelă ce-i mai acoperea trupul.

Se cuibăriră în aşternuturile de mătase ce parcă vibrau şi ele geloase pe mângâierile lor.

Aron o săruta alternând atingerile blajine care trezeau plăcere cu atingeri sălbatice născătoare de valuri de căldură prin tot corpul. Mişcările lui când încete, când agitate o uluiau… îl simţea seducând-o iar ea se abandona jocului lui. În trupul ei se năştea şi creştea acea senzaţie de plăcere, acea nevoie surdă de a primi pe măsură dăruirii. Îl simţise excitat, îi simţise fierberea şi se aşteptase ca el să se grăbească… dar el era generos şi de ce nu şmecher, se dăruia aşteptând ca ea să-i cerşească pătrunderea.

- Vreau să te privesc… nu mă satur privindu-te, dorindu-te… şi aplecându-se o muşcă uşor de umăr retrăgându-se apoi preocupat de coapsele ei… peste care rula cu mâini pricepute dantela fină a ultimului articol vestimentar.

- Aron… abia şopti aproape curentată de acest nou stimul  căci trupul o durea de dorinţă.

Se ridică spre el căutându-i gura, cambrată de senzaţia de plăcere trezită de apariţia bruscă a unui orgasm. Un zbucium catifelat ce-i inundase trupul şi care-i aduse un zâmbet ştrengăresc pe chip…secunde unice în care trupul femei descoperă  adevărul  înfloririi în mângăierile unui bărbat.

Simţindu-i freamătul Aron îi veni în întâmpinare prelungind plăcuta senzaţie legând-o de următoarea ce-o simţea întrupându-se.

Pielea ei ardea… se netezise într-atât, încât resimţea înzecit şi atingerea întâmplătoare a respiraţiei lui, devenită şi ea din ce în ce mai fierbinte şi agitată.

Nu putea suporta mai mult… îl dorea! Bărbatul îşi atinsese scopul.

- Te rog…

- Spune-mi… vreau s-o aud… rosti şi el înnebunit de freamătul ce-i cuprinsese pe amândoi simţind că şi dorinţa lui devenise la fel de nestăpânit.

- Te vreau… rosti în timp  ce-l trăgea spre ea cu degetele adânc înfipte în şoldurile lui.

După câteva mişcări atât cât să simtă că amândoi erau pregătiţi se rostogoli deasupra lui, arcuindu-şi trupul pentru a-l primi în ea. Un nou orgasm, mult mai cutremurător se răspândi în trupul ei simultan cu eliberarea lui, ce-i uni într-un strigăt aproape demenţial.

Mâinile şi gura lui Aron o căutau frenetic. Le veni în întâmpinare continuând ritmicitatea mişcării până ce se trezi că era sub el, iar trupul lui parcă renăscut şi mai flămând se afunda într-al ei. Trupurile le deveniseră lipicioase de transpiraţie dar parcă tocmai mirosul îi înnebunea căci limba ei apăsând uşor pe gâtul lui acolo unde se simţea explodând pulsul şi plimbându-se cu inocenţă pe trupul lui ca mai apoi să-i invadeze gura, îl excita teribil.

- Ce dulce eşti… mai auzi ea, în vreme ce se sărutau aproape sălbatic.

Îl simţise din nou întărindu-se înlăuntrul ei şi-i veni în întâmpinare încolăcindu-şi picioarele în jurul lui. Ochii le străluceau …plăcerea îi invadă iarăşi şi aproape leşină  când trupul i se cutremură.

Niciodată nu se iubiseră aşa… simţise disperare şi teamă în mişcările amândurora. Îl dorise, şi-o dorise cum nu crezuse că erau capabili. Ea-şi ştia motivele şi teama ce-o mânase să ardă aşa şi deşi o nedumereau motivele lui… şi dramul de disperare resimţit din partea lui se bucură pentru ce trăise cuibărindu-se în braţele lui.

Îi erau atât de dragi… el, respiraţia lui… firele de păr de pe piept. Încet, încet devenise bărbatul ei, bărbatul ce-l iubea… singurul capabil s-o facă fericită. Aici în braţele lui uita de toţi şi de toate. Şi-ar fi dorit să plece cu el la capătul lumii departe de tot ce le-ar fi putut tulbura fericirea. Adormiră îmbrăţişaţi.

Adevărat trăseseră oblonul pentru că nu coborâră din casă decât duminică după prânz forţaţi de o situaţie neprevăzută marca Lia. Sunaseră de la vlădică până la opincă dar mai toţi fără succes. Îi răspunseseră doar lui Cris care-şi anunţase revenirea şi  Liei care fusese mai mult decât insistentă… ca-n cele din urmă să se autoinvite cu mândrul june de la petrecere, la un pahar de vorbă pe seară.

- Fată… dormi… n-ai somn?! Plimbă-te! încercă Aron să contracareze planul Liei.

- Doarme omul, dar mai şi mănâncă… iar voi îmi sunteţi datori… deci la şapte trecute fix sunt la voi în prag. Uitam… nu vin singură, vin cu Ovidiu care s-a dovedit a nu fi un simplu premiant, medaliat… sărută dumnezeieşte. Aduc eu desertul.

- E nebună fata asta!

- Mie, mi-e dragă tare.

- Păi cred c-a simţit. E o invadatoare ca şi mama.

- Ce rău eşti. Pleacă peste câteva zile şi vrea să mai petreacă ceva timp cu tine, cu noi.

- Cum să câştig eu între două femei… mă predau.

- Bine faci! Hai să ieşim, luăm o gură de aer, cumpărăm ceva în drumul nostru şi împăcăm pe toată lumea. Oricum îmi doream să ies.

- Te-ai plictisit cu mine?! N-aş fi spus, vrăjitoare mică.

Angela doar clipi, zâmbind din colţul gurii. Rochiţa albastră zăcea nemişcată de ore bune pe jos. O ridică privind-o. Fusese femeia lui în albastru şi se dăruise lui iubindu-l cu sete.

Atât de mult şi de intens că nu găsi nicio crăpătură de timp în care să-şi strecoare temerile şi povestea care-o apăsa. Nu putea începe din senin. Nu-şi explica cum lui David îi relatase totul cu atâta lejeritate… lui, unui străin… şi omului care-o iubea nu reuşea să-i îndruge două sunete.

Seara în compania Liei şi a lui Ovidiu se dovedi a fi un regal de râs şi voie bună. Timidul Ovidiu, nu era deloc timid. Avea un talent nebun la spusul bancurilor şi  imitatul personalităţilor.  Jucaseră câteva reprize de mima şi iarăşi se tăvăliră pe jos de râs. Din toată mâncarea abia ciuguliseră, cu toţii repezindu-se la cupele de îngheţată şi prăjiturile aduse.

Era aproape de miezul nopţii când aceştia dădură semne că s-ar retrage iar Angela profită de plecarea lor ca să-i roage s-o conducă şi pe ea.

- Te aşteptăm jos! spuse Lia, observând privirea descumpănită a fratelui său şi luându-l de mână pe Ovidiu îi lăsă pe aceştia singuri.

- Nu face mutriţa asta. Mâine lucrez şi …

- Şi nu ai schimburi. Ştiu, veni scurt replica lui Aron.

- Da.

- Mi-ai promis că te muţi aici.

- O s-o fac.

- Când?!

- Aron… de ce trebuie să impui, lasă lucrurile să curgă. Mă sperii când devii aşa autoritar.

Se mai priviră câteva secunde. Angela se aplecă şi-l sărută uşor pe buze, urându-i noapte bună. El nici nu clipi. Dar se învăţase. Se purta deseori ca un copil capricios care nu suporta să-i fie ignorată voinţa. Făcea exact ceea ce-l deranja cel mai mult la mama lui, dar nu erau nici locul, nici momentul de despicat firu’n patru. Coborî câteva trepte, se opri şi se întoarse. Sună la uşă şi când îi deschise se aruncă în gâtul lui sărutându-l. Surprins răspunse şi el cu aceeaşi dăruire.

- Acum pot pleca! zâmbi Angela mulţumită de reacţia lui. Zilele acestea… o să mă mut la tine… dar trebuie să mă primeşti cu tot cu Mark, îl ameninţă ea în joacă. Bucură-te de ultimele seri… de burlac.

Nemaiputându-se abţine, Aron, izbucni în râs, clătinând din cap şi privind cu drag în urma ei.