marți, 17 iulie 2012

Vreau...



Vreau să ne fie firească visarea
cu ochii închiși sau larg deschiși,
cu gândul hai-hui sau idiot de cuminte.
Să simțim până dincolo de tăcere
cascadele dorului tropotind sălbatic
alintul șoptit înmugurit pe la gene.

Vreau să dorim cu  setea pâmântului
uitând de etichetele absurd aninate
și-ncătușările unor surâsuri scorojite.
Să atingem cu palmele goale prezentul
amanetând suspinul pe-un sărut
și îmbrățișări ireal de fierbinți.

Vreau să ne fim zămislitoare şoapte
să  doară  fiecare clipă de așteptare
când lumina ne desparte cărările.
Primeşte-mă în braţele dimineților tale
sunt privirea cu lacrimi de rouă
Eu te cunosc... tu, mă mai recunoști?

- 8 iulie 2012-

5 comentarii:

  1. "A vrea", un verb ce uneori suplineşte pe "a dori" care e mult mai personal, mai pătrunzător în cele ale sufletului. E minunat să ştii ce vrei atunci când îţi doreşti să ştii ce trebuie. Şi toate vin de la a simţi, de la a visa, de la a cunoaşte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Oare de cate ori nu suntem nevoiti sa vrem in tacere? E mare si minunat lucru sa poti rosti vrerea si dorinta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și totuși doar rostirea nu va însemna doar o jumătate de zbor?!

      Ștergere
    2. Sigur, dar nu te opri doar la rostire. Trăieşte! :)

      Ștergere

Faceți căutări pe acest blog