Vitraliu stingher (4)

     Firma Margăi avea multe colaborări pe plan naţional şi internaţional aşa că destul de des primeau invitaţii de la diverşii parteneri la diferite reuniuni, congrese şi mai ales la târguri. Cum acolo se iveau cele mai multe oportunităţi, directorul accepta participarea, la cele pe care le considera foarte importante. În funcţie de cum îi permitea programul pe unele le onora personal, de cele mai multe ori, însoţit de unul sau doi şefi de departament din firmă, în funcţie de specificul reuniunii şi tematică.

  De asemenea ţinea foarte mult ca personalul firmei să fie la curent cu noutăţile şi o făcea prin abonamente la publicaţiile de specialitate prin cursuri de specializare. Aşa se ivise şi acel târg ce se deschidea cu o prelegere susţinută de o somitate din domeniu la care directorul hotărâse să meargă patru persoane din firmă printre care Marga şi Paul.

  Astfel într-o zi de mai, o lună superbă când florile deveneau reginele planetei, Marga însoţită de cei trei colegi îşi luă zborul spre Londra. Era prima oară când păşea în Anglia şi îşi făcuse multe planuri… stabilindu-şi câteva obiective ce nu puteau fi ratate. 

  Era conştientă că nu era o călătorie de agrement că timpul îi va fi limitat, dar îşi promisese să încerce să îmbine utilul cu plăcutul, pe cât posibil. Se bucurase că va fi şi Paul, că va avea cu cine să colinde deoarece ştia că acesta apreciază arta, că mai fusese la Londra şi se baza pe el să-i fie ghid. Avea ca de obicei suveniruri de adus, fleacuri ,cum le numea ea, cu specificul zonei pe care Marga le dăruia cu drag celor apropiaţi... şi bineînţeles nelipsitul cadou pentru Luciana.

   Marga închisese ochii de mai multe ori la aventurile dintre colegi deoarece, ştiută fiind ca o persoană discretă, mulţi nu se mai fereau de ea. Aşa şi acum, despre cei doi care-i însoţeau se zvonea că trăiau o aventură, o poveste de iubire şi că de fapt trăseseră nişte sfori ca să ajungă amândoi în aceeaşi delegaţie. 

  Marga nu aproba nimic din cele ce se petreceau, doar ignora  cele auzite spunându-şi  că multe pot fi doar zvonuri răutăcioase. Când zvonurile deveneau însă realitate Marga evita prea multă apropiere,   tolerând cele ce  i se perindau prin faţa ochilor spunându-şi că nu era treaba ei să judece dar în sufletul ei se dădeau bătălii cumplite gândindu-se la suferinţa celui sau celei de acasă, când aceştia  erau căsătoriţi cu acte sau implicaţi în relaţii serioase cu ani în spate. 

  Îşi aducea şi acum aminte de un astfel de scandal ivit în familia unui unchi de-al ei, Ilie cel de-al doilea născut al bunicii sale. Era mică, poate opt-nouă anişori când în miez de noapte la uşa apartamentului lor sunase mătuşa ei, Cornelia, disperată să ceară ajutor alor ei. Părinţii credeau că ea doarme dar  trezită de sunetul soneriei aşteptase până ce aceştia se refugiaseră în bucătărie pentru a discuta, pentru a-i face un ceai Corneliei, să se mai liniştească şi se strecurase într-un colţ de hol unde se ghemuise ascultând plânsul şi oftatul ce-ţi rupea inima. 

  Auzise, atunci, cuvântul divorţ şi multe alte expresii unora descifrându-le sensul mult mai târziu, căci deşi nu pricepuse exact ce şi cum, nu îndrăznise a sufla o vorbă părinţilor sau bunicilor săi despre incident. Singura căreia îi împărtăşise totul fusese ca de obicei, Anemona, dar copii fiind trecuseră destul de repede peste moment. 

  Abia peste ani rememorând şi privind dintr-o altă perspectivă întreaga situaţie realizase implicaţiile faptelor unchiului său, altminteri un bărbat vesel şi glumeţ. 

  Dar din acea noapte  îi rămăseseră într-un colţ de suflet suferinţa şi vocea tremurată a mătuşii, înecată în plâns… mai ales jena acesteia că-i deranjase în miez de noapte când în urma unei discuţii mai urâte, în care acesta îndrăznise să-i reproşeze, soţului, aventura şi indiscreţia sa… acesta dovedindu-se „un bărbat în casa lui” o dăduse afară pe uşă, doar în halat în ciuda lacrimilor celor doi copii ai lor. 

  Mătuşa sa ştia că soţul ei e un crai  dar mizase pe discreţia lui, pe respectul şi dragostea nebună ce-i unise, de aceea credea că totul rămânea de cele mai multe ori la faza de tentativă, sau cel puţin aşa sperase biata ea până ce-i ajunsese la urechi un zvon despre divorţ. 

Soţul ei, mare director printr-un minister, ochise sau mai bine spus fusese ochit o domnişorică toată siliconată şi avidă de înavuţire dar mai ales dornică de stabilitate. Drept pentru care aceasta lansase tot felul de bârfe lăudându-se-n stânga şi-n dreapta cu norocul ei şi promisiunile lui. 

  Şi cum se găseşte mereu cineva aşa se găsise şi atunci  cineva, bine intenţionat care-o informase discret pe biata soţie. Aceasta ignorase la început pentru că nu erau primele zvonuri ce-i fuseseră „şoptite” dar când treaba devenise destul de serioasă punând în pericol căsnicia şi stabilitatea familiei sale, afectându-i implicit şi pe cei doi băieţi, luase atitudine, fapt ce deranjase teribil născând acea altercaţie cu urmări în noapte.

  Îl intrigase că ea, o biată vânzătoare,  îl judeca pe el, intelectualul şi întreţinătorul familiei, dovedind prin purtarea sa grosolană că a fi intelectual diferă de a fi om, lucru susţinut de cuvintele jignitoare ce i le adresase  soţiei sale, ecou al unui orgoliu prostesc de mascul deranjat că fusese pus în faţa unor dovezi incontestabile

  Bunica şi bunicul nu aflase nimic despre incident şi mai bine căci mare supărare le-ar fi provocat dar  fraţii, toţi, se reuniseră într-un consiliu de familie unde luaseră atitudine faţă de cele petrecute. Fusese primul şi ultimul scandal din familie de acest gen care-i ajunsese la urechi. 

  Unchiul ei se debarasase de lipitoarea care-l tot căuta, trăgând nişte sfori pentru a fi mutată din acel minister. Niciodată nu se mai discutase subiectul. Erau şi acum împreună crescându-şi cu drag nepoţeii, dar Marga nu uitase niciodată lacrimile şi suspinele mătuşii sale sau vocea gravă a tatălui său care-şi liniştea cumnata, de acea o încerca adesea acea strângere de inimă când bârfele i se confirmau.

  Toate bune şi frumoase când odată ajunşi la hotel unde era prevăzută cazarea constată că erau rezervate două camere şi culmea cu pat matrimonial în loc de patru. Se uită întrebătoare spre colega sa, dar aceasta fără prea multe explicaţii o lămuri scurt:

- Adică eu cu Robert şi tu cu Paul… ce-i aşa de greu de priceput!?

   Apoi îşi termină senină actele de cazare  şi luându-şi cartela urcă însoţită de Robert spre camera repartizată.

  Iritată şi agasată de faptul că nu fusese consultată, simţindu-se trădată chiar şi de Paul deşi la rându-i acesta  privise  la fel de buimac explicaţia Adrianei, Marga se revoltă teribil. Cu eforturi supraomeneşti, reuşi să se stăpânească şi fără a catadicsi să-i arunce măcar o privire lui Paul, Marga rugă recepţionera să-i facă formele de cazare  într-o altă cameră, pe care urma s-o achite din banii ei. Nici nu conta, atât era de supărată pentru cum fusese tratată. 

   Pricepând în mare despre ce  era vorba, recepţionera îi rugă să ia loc pentru câteva minute cât să-i permită ei să discute cu şeful ei pentru a anula rezervarea făcută şi schimbarea cu două camere.

Odată trecută prima furie, Marga privi plină de reproş, spre Paul, aşezat pe fotoliul de vizavi. Acesta deşi bulversat de grotescul situaţiei în care se trezise fără cea  mai mică cunoştinţă îi susţinu temerar privirea acuzatoare.

- Acum e prea la cald, începu acesta timid… o să discutăm şi-o să lămurim datele problemei. O să spun doar... că n-am ştiut, n-am bănuit, Adriana s-a ocupat de formalităţi… acum să aşteptăm să se rezolve cu schimbul.

   Marga aprobă tacit cuvintele lui Paul în timp ce prin minte-i alerga doar întrebarea”Chiar aşa de mult să se fi înşelat în privinţa lui Paul?!” 

   Temeritatea şi încrâncenarea privirii lui  o făceau, acum că se mai calmase, să se îndoiască că ar fi putu fi complice la aşa manipulare. Nu mai ştia ce să creadă. Era conştientă că în faţa ei se afla un bărbat care-şi făcuse oarecare speranţe legate de ei doi şi care de ceva timp tot aştepta un prim pas din partea ei…

   Fuseseră momente când îşi dorise să meargă mai departe… şi recunoştea în sinea ei, doar pentru a-şi verifica sentimentele. Dar nu putea fi aşa de egoistă, Paul nu merita aşa ceva. 

   Îi  era teamă că odată făcut pasul, el şi-ar fi făcut alte şi alte speranţe iar ea nu ştia ce vrea, nu ştia dacă el era… dar ştia că nu vrea să rănească pe nimeni… nici pe  Paul, nici pe Gerard, nici pe un altul. În momentele ei de adevăr… acelea în care se asculta pe sine… numele lui  Victor apărea constant. Era ca o nălucă a  vieţii ei.

Dar cum mereu soarta le fusese potrivnică, renunţase la a mai spera. Uneori râdea de ironia destinului, era iubită de cei doi… iar Victor cel  care-o fascinase încă din adolescenţă abia o salutase discret în cele câteva revederi avute de-a lungul ultimilor patru ani. 

  Himeră, dragoste sau doar o obsesie a sufletului ei, neînţeles de înrădăcinată în ea, el… Victor  era bariera peste care nu putuse trece nici în relaţia frumoasă ce-o avusese cu Gerard, francezul boem şi galant care s-ar fi suit în avion la primul ei semn. Acum gândind la Paul simţea acelaşi lucru.  

Revenirea recepţionerei care le zâmbea, îi făcură să se apropie.

- Din păcate, nu mai avem nicio cameră single disponibilă şi cu părere de rău vă anunţ că singura variantă posibilă ar fi să optaţi pentru un apartament cu două camere. Una din camere are pat matrimonial iar cealaltă o canapea extensibilă. E tot ce vă putem oferi… iar pentru aceasta ar trebui să achitaţi o diferenţă valorică.

- E ultima soluţie?! Dar… la un alt hotel…?! Poate ne găsiţi ceva la un alt hotel, interveni Marga.

- Nu cred… cu toată bunăvoinţă…acum, cu acest târg... toate sunt ocupate, toate cu rezervări făcute din timp!

    Marga se întoarse privind spre Paul.

- Tu decizi Marga, nu-ţi face probleme de diferenţa bănească… o voi achita eu, nicio problemă. Vreau ca ţie să-ţi convină aranjamentul.

- Păi, cred că n-avem ce face… să-mi fie învăţătură de minte ca de azi înainte să mă ocup personal de cazarea mea, rosti Marga .

  În câteva minute toate documentele de cazare  fură perfectate şi-şi primiră cartelele de acces. Urcară tăcuţi în lift. Şi tăcuţi rămăseseră toate cele  câteva zilele cât durase evenimentul. Se evitau reciproc, comunicarea devenise strict profesională. Ceea ce ar fi putut fi un minisejur de neuitat, pe malurile Tamisei se transformase într-o corvoadă. La un moment dat Adriana încercase să deschidă discuţia cu intenţia de a-l absolvi pe Paul, de vină. „Situaţia s-a rezolvat iar alte discuţii colaterale nu-s decât inutile!” rostise Marga scurt şi la obiect  tăind orice încercare de abordare a problemei.

(va uma)