Se îmbrăcase de aproape o oră și acum răsfoia un curs întrebându-se dacă nu era mai bine să-l sune. Muzica o învăluia în surdină, adora saxofonul, însă vioara rămânea instrumentul preferat.
Pentru o clipă închise ochii. Imaginea lui Ștefan cântând. Era pe terasă, citea. Se strecurase ca o hoață la fereastra lui și-l privise nemișcată, aproape o oră. Cânta greu, era încă în scaunul cu rotile, nu-i zărea chipul dar îi vedea mâinile. Atunci realizase că până și Dumnezeu se-ndurase de harul lui. Mâinile lui nu suferiră nimic ca urmare a accidentului.
Vlad întârzia și ea înțepenise. Se ridică și începu să se legene prin casă în ritmul muzicii. Își aminti de zilele petrecute la mare cu Vlad. Magia mării sau nevoia de iubire dar își simțise sufletul asemeni unui val. Aceeași senzație o încerca și acum.
- Iarina, ia te rog un taxi. Mi-ar lua prea mult să mai ajung și e deja destul de târziu. Hai, te rog, informând-o despre locul unde urmau să meargă.
- Vlad, sună și scuză-te! Sunt convinsă că nu-i un capăt de țară.
- Nu pot, Iarina. Organizatoarea evenimentului... ministrul... e complicat, e o obligație... profesională, să spunem. Trebuie să fiu acolo. Și sunt convins că-ți va plăcea, tu adori poezia.
- Bine, Vlad. Dar fără tine nu intru, așa că fă bine și fii acolo.
- Acum plec, iubita mea. Zbor. Pariem c-ajung înaintea ta?!
O ultimă privire, un ultim retuș și se urcă în taxi. Fără să știe de ce, pe măsură ce se apropia de locul stabilit, locul unde urma să aibă loc evenimentul, straniul sentiment resimțit mai devreme se accentua. Era bucurie, era teamă... un amalgam de nedeslușit. Se privi. Își cântărise mult ținuta. Nu era cazul să fie foarte elegantă, dar nici nu voia să treacă neobservată. Îi era bine, se simțea bine și totuși...
Alungă orice nedumerire când îl zări pe Vlad. Acesta observând-o, se apropie deschizându-i portiera, achită cursa și aplecându-se îi șopti:
- Ești superbă!
- Doar atât? La cât m-am străduit?! glumi ea.
- Ispită... va trebui să-i leg pe toți la ochi.
Iarina preferă o ușoară strângere de braț, ca semn de mulțumire pentru compliment. Pășea calmă la brațul bărbatului ce se înalțase parcă mai țantoș lângă ea.
Evenimentul începuse de multișor și surprinzător, sala era plină. Alese să rămână mai în spate. La un moment dat Vlad se aplecă spre ea.
- Să ne facem loc, să salutăm. Trebuie!
- Mergi tu, voi saluta și eu la final. E prea aglomerat, și-i nedrept să tulburăm, rosti ea prinsă de discursul unui domn, făcându-i semn să-și vadă de treabă.
Atât mai zări, o mână pe după gâtul lui Vlad și acesta dispăru din câmpul ei vizual, tras de brațul respectiv.
Atentă, la cuvântarea distinsului domn, pricepu repede că autorul nu era la prima lansare. Zărea capetele audienței întorcându-se spre silueta unui bărbat și bănui că era cel atât de elogiat. Mascat de-un stâlp din locul de unde era îi vedea doar mâinile frământând emoționate proaspătul volum. Întinse și ea mâna luând de pe raft același volum: ”Îngerii n-au nevoie de nume”. Îl răsfoi încercând să-și amintească unde-i mai văzuse numele: Gheorghe Tarasov. Mai mult ca sigur nefiind la prima publicare era posibil să-l mai fi frunzărit prin librării, își spuse continuând poezia începută.
Ridică ochii atrasă de aplauzele care anunțau câteva cuvinte rostite de autor.
Zări silueta bărbatului îndreptându-se spre microfonul din mijlocul scenei improvizate. Neliniștea de mai devreme se transformă în zbucium, și-și simți picioarele tremurând de-a binelea când lângă acesta apăru din senin, aplaudând de mama focului, Nina.
Era străinul de la bibliotecă, nimeni altul decât... acum știa.
Iarina își căută cu disperare un punct de sprijin și mulțumi Domnului când simți mâna lui Vlad pe braț.
- Te rog, vreau să plecăm! apucă să mai murmure înainte de a se prăbuși leșinată în brațele acestuia.
Își reveni câteva minute mai târziu. Era întinsă pe o canapea. O doamnă îi tampona fruntea cu o batistă udă iar străinul cu ploapele de ceară o privea surprins... dar mai ales îngrijorat.
- Vlad? întrebă ea. Sunt bine. Unde e Vlad?!
- S-a dus la farmacie să vă ia un calciu, ceva. Vine repede. Liniștiți-vă!
- Nu e nevoie. Sunt bine, dădu Iarina să se ridice dar fără succes căci picioarele încă-i tremurau îngrozitor.
- De ce vă încăpățânați? Nici nu vă puteți ține pe picioare, o admonestă blajin doamna.
- Dar nu vreau să... V-am stricat lansarea! Oare mă veți putea ierta? se adresă ea bărbatului ce se aplecase lângă ea și tăcea privind-o dincolo de privire, dincolo de timp... de parcă ea-i era singurul punct de sprijin.
Un val de căldură, același sentiment de sufocare... privirea străinului cu pleoape de ceară o ardea, dar nu-și putea desprinde ochii de el. Mirajul fu întrerupt brusc de-o voce. Iarina strânse din pleoape, încleștându-și gura și chircindu-se ca un copil. O luase frigul, tremura îngrozitor. Îl văzu dezbrăcându-se de haină și punându-i-o pe umeri. Nici nu ridică privirea pentru a-i mulțumi. Vocea se apropia. Aceeași voce, coșmarul vieții ei.
- Dadă, rămâi tu să ai grijă, apucă să spună ridicându-se pentru a răspunde chemării ce se apropia.
- Și-a revenit? Ce spectacol ieftin! Grig... te rog, nu-i cazul să te preocupe. E lansarea ta, și-i lipsă de respect față de cei care te-au onorat cu prezența. Lumea te așteaptă. Ai sesiunea de autografe. Lasă, s-o găsi careva să-i dea cu apă pe ochi.
Grig îi mai aruncă o ultimă privire. Era tandrețe, era disperarea de-a nu putea fi cu ea și-n cele din urmă se depărtă aproape împins de la spate. Iarina se bucură că pleca. Tremura destul de tare dar tot s-ar fi ridicat s-o pocnească, să tacă, să n-o mai audă.
Ecoul unor tocuri alergând și Iarina se trezi în fața ei cu Nina.
- Am muncit atât la evenimentul ăsta și l-ai distrus cu ochii tăi dați peste cap? Ce naiba cauți aici?! La orice m-aș fi așteptat...
- Nina! o admonestă, doamna ce lipsise câteva secunde pentru a-i aduce un pahar de apă. Mereu am spus că ești rea. Dar să te legi așa de o tânără doar pentru că a leșinat?! Ești culmea! Mă bucur că Grig a scăpat de tine.
Deși încă amețită Iarina remarcă grimasa făcută de Nina la auzul spuselor acesteia.
- Scuzați-mă, domnișoară! Femeia asta e o scorpie. Mereu a fost... chiar dacă s-a străduit să umble în blană de miel, vorba fiicei mele. Îmi cer scuze că mi-am ieșit din fire, în fața dumneavoastră. Nu e deloc onorabil pentru mine... dar...
- Trebuie să-i dau dreptate. Am reușit să stric această lansare, să vă tulbur bucuria. Și n-aveam dreptul. Mergeți doamnă, am înțeles că poetul... e fratele dumneavoastră. Trebuie să-i fiți alături, deja mă simt mai bine! Nu mă faceți să mă simt mai vinovată decât sunt! Vă rog!
- Nu insistați! Singură nu vă las.
- Vă promit că voi fi bine. Din suflet, vă rog! insistă Iarina. Vă rog, frumos!
Doborâtă de insistențele acesteia, Dada se ridică și aruncându-i o ultimă privire se depărtă.
- Promiteți-mi că nu plecați. Fratele meu nu m-ar ierta, dacă ați face-o. Sigur s-ar bucura să vă ofere volumul cu autograf.
Iarina îi zâmbi și rămase nemișcată câteva clipe, așteptând să-i audă pașii depărtându-se, apoi se ridică decisă să plece. Își luă haina de pe umeri, așezând-o frumos pe canapea.
- Ai divorțat de Ștefan? Sau el te-a lăsat? auzi în spatele ei timbrul dur al Ninei. Probabil... am stat mereu ca o umbră între voi. N-ai idee cât mă bucur... că dacă n-a fost al meu... .
- Nu mă interesează nimic din ce ai de spus! o privi sfidător Iarina, regăsindu-și echilibrul.
- Nu te interesează să știi că în ultimul lui an de facultate, în vreme ce-ți scria ție povești de iubire... eu eram cea pe care-o ridica la stele, în nopți fierbinți de amor? Mi-e suficient să-nchid ochii să-i simt tandrețea, mângăierile... erau ca adierea unui vânt de primavară. O fragilitate aparentă căci mâinele-i știau a întărâta, a răscoli; și fără corzi în palmele lui deveneam vioară. Aici în suflet simt încă ecoul acelor nopți când diminețile ne găseau storși de vlagă tremurând de plăcere. Tu îi ofereai cuvinte, eu îi răspundeam cu fapte, cu mângâieri și freamăt adevărat. Înainte de-a fi bărbatul tău a fost al meu... și cred că nu m-a putut uita niciodată. Ai fost mereu o provincială pudică... Ștefan era un artist, tu l-ai îngrădit, tu l-ai prostit... putea deveni un nume... dar ce așteptări să fi avut de la tine?! Eu am fost marea lui iubire.
- Dacă crezi ceea ce spui... de ce nu te-a căutat de când e divorțat... ?! Dacă susții că te-a iubit, de ce n-a alergat la tine... e un bărbat liber, nu?! Ai fost doar o altă femeie în viața lui... poate că te-a dorit.. e firesc, nu ești o femeie de lepădat, poate nu te-a uitat... sau poate da, dar nici nu te-a iubit cu sufletul în palmă, așa cum a fost dragostea noastră. O să plec din respect, pentru omul care și-a pus sufletul în acel volum de poezii. Aaa, notează: e în Elveția, și-i divorțat. Ești liberă să-l cauți! completă ea ieșind în întâmpinarea lui Vlad, pe care-l zărise oprindu-se mirat.
- De ce te-ai ridicat?! o admonestă Vlad, privind-o surprins și bulversat de dialogul care-l țintuise locului. Vă cunoașteți?
- E o poveste mai lungă, Vlad! Să mergem, te rog eu.
Simțindu-se oarecum prins la mijloc, Vlad o însoți retrăgându-se cât mai discret. Nu pricepea ura de pe chipul Ninei, așa cum nu-i era cunoscut motivul pentru care Iarina îi dăduse acesteia adresa lui Ștefan.
- Vlad, vreau să merg acasă.
- Imediat dar acum ia loc. Aduc apă, iei acest calciu și apoi mergem.
- Nu vreau, Vlad. Trebuie să ies de aici. Mă sufoc.
- Uite, ți-a adus Nina apă. Ia te rog pastila și să mergem, îi intinse acesta paharul de apă adus de aceasta.
Iarina ridică capul privind-o. Nu zâmbea, rânjea... satisfăcută de gestul ei.
- Nu vreau nimic de la femeia asta! Care cuvânt nu-l înțelegi?
- Nu te prosti, e un pahar de apă.
- Bea-l tu. Observ că te place. Pentru mine nu s-ar fi obosit să meargă.
Îi era lehamite. O enerva Vlad, o irita prezența Ninei care-o privea sfidător. Se ridică și din mers îi aruncă lui Vlad:
- O să dorm acasă astă seară, rosti ea. Iau un taxi, nu te deranja!
- Cum se poate, Iarina?! Nu te las singură! Nici nu te simți bine.
- Astă seară îmi va fi mai bine singură.
- Singură sau cu Ștefan? aruncă Nina zeflemitoare.
Iarina întoarse capul spre locul de unde venise vocea, dar nu se sinchisi să-i răspundă.
- Mereu Ștefan, Iarina! Stă ca o umbră între noi...
- Nu el, Vlad! Tu îl aduci mereu, cu neîncrederea ta! rosti ea fără să-l privească închizând ușa taxiului.
Rămas singur în stradă, își îndesă mîinile în buzunar ca un adolescent rebel, lovind cu sete o piatră rătăcită pe asfaltul acelei luni de noiembrie.
Privi prin vitrină foiala dinăuntru și abia într-un târziu observă că Nina plecase. Pentru o clipă simți nevoia să intre, s-o caute. Poate n-avea toate răspunsurile, dar nu era străină de poveste însă renunță.
Se urcase în mașină când un ciocănit în geam îl obligă să deschidă fereastra. Fără niciun cuvânt, femeia despre care, până de curând știa doar că numea Nina, că era organizatoarea evenimentului și protejata ministrului său, îi întinse o carte de vizită. O privi mirat.
- Ai rămas singur. Într-o oră termin, poate ieșim să bem ceva. Până la urmă lansarea a fost un un succes și trebuie sărbătorit. Ca și întâlnirea noastră. Mi-a confirmat Temi participarea prin tine, dar a uitat să precizeze... multe.
Vlad o privi, surâzând. Aruncase pe ea o blană de calitate și acum aplecată ostentativ, risipea un parfum fin ce se înalța din decolteul destul de decoltat.
- Sună-mă când termini! îi returnă acesta cartea de vizită, după ce-și notă numărul de telefon pe verso.
- Să fii convins, Vlad! Scrie și adresa... și garantat nimeresc singură.
- E mai bine să suni. Nu mă omor după surprize decât când le fac eu.
- Îmi placi!
Aruncându-i o ultimă privire, fără a rosti nimic cu privire la ultima ei afirmație, Vlad se depărtă. Deși nu era în drumul lui, făcu un ocol și opri mașina în fața scării unde locuia Iarina. Nu era nicio fereastră luminată și primul gest fu să pună mâna pe telefon s-o sune. Dar se răzgândi și rămase să aștepte. Nu trecu mult și o văzu apropiindu-se. Venea agale, cu mîinile în buzunare, cu privirea țintuită de vârful ghetuței, părea că-și cântărește fiecare pas înainte de a-l pune. Nu-i era străin chipul, o îngrijorare cunoscută, readusese cuta de încruntare pe fruntea acesteia.
”Blestemată iubire!”, gândi renunțând să-i mai iasă în întâmpinare. Așteptă ca Iarina să urce scările, așteptă chiar și-o dâră de lumină în fereastră ca să fie sigur că acesta a ajuns în casă și plecă.
Era de ceva vreme în casă când auzi semnalul telefonului. Răspunse, intuind că Nina se ținea de cuvânt deși ora se transformase în mai mult de două.
- Bună seara, bună noapte... Vlad! S-a prelungit evenimentul... Mai e valabilă invitația?
- Mai e, dar va trebui s-o lăsăm pe altă dată... nu mai sunt singur!
- Eram convinsă că un bărbat frumos ca tine, nu poate fi singur... dar mi-am spus să-mi încerc norocul.
- Îmi plac femeile cu inițiativă.
- E bine de știut, Vlad. Mai am o calitate, sunt perseverentă! O noapte bună.
- O noapte bună și ție! încheie acesta convorbirea, deși pentru o clipă îi surâse ideea de a se desfăta cu protejata ministrului.
Femeia părea o iapă nărăvașă destul de greu de stăpânit de acel papă lapte care ajunsese ministru doar pentru că era fiul lui tăticu, un sponsor de seamă al partidului. Ca o străfulgerare resimți mirosul parfumului fin amestecat cu freamătul sânilor etalați cu perversitate. O simțise obraznică în comportament... clară în exprimare, se simțise dorit... dar îi intuise și pofta de răzbunare, de aceea nu marșă la jocul acesteia... deși îi plăcea gustul dulce al răzbunării.
Pentru o clipă o urî pe Iarina, că-l excludea din viața ei, că era de ajuns simpla rostire a numelui lui Ștefan ca să se retragă în ea, să dărâme cu nonșalanță edificiul iubirii lui. Se abținu cu greu să n-o sune, să nu reverse această mânie care-l măcina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu