luni, 30 aprilie 2012

Un petec de cer (42)


Iarina tremura din toate încheieturile. Se miră că nu scăpase telefonul din mână. Îl puse pe masă și se așeză pe scaun pentru câteva minute. Mai avea câte ceva de făcut și pe urmă părăsea cabinetul, dar trebuia să se liniștească mai întâi și-n principal  să poată sta în picioare, căci își simțea genunchii topiți de atâta emoție.

Inima bătea să-i sară din piept și-n mintea ei era o învălmășeală dramatică, de parcă un uragan trecuse pe acolo, destabilizând totul. Nu reținea  nimic coerent din replicile ei... își amintea doar că,  la auzul numelui,  o luase un tremur teribil,  răsfrânt și-n vocea sa ezitantă  iar  cuvintele, ca niște  prietene adevărate, o trădaseră mișelește. Alergase ca o bezmetică după sunetele ce i se destrămau în cap ca să poată lega câteva propoziții.

duminică, 29 aprilie 2012

Secunda unui zbor



Un gard de mărăcini
e timpul
secunde ce se zbat nedumerite,
în aparență ora 
e întreagă,
 neîndoielnic,
tot așa se scurge.

Mult prea perfect,
nimic nu-i tulbură trăirea
cadranului cu brațe inegale;
din loc în loc
o floare mai apare
are parfum de-nțelepciune,
dar poartă-n ea atâta renunțare.

La tâmple venele pulsează
dorințele ucise-n fașă,
trăind cuminți, 
cu teamă de risipă,
ne mistuim în jumătăți de zbor
și-n fiecare zi murim câte-o secundă.
- 29 aprilie 2012-




sâmbătă, 28 aprilie 2012

Vitraliu stingher (3)


     Ştia Marga… şi o durea faptul că nu-i putea răspunde sentimentelor  Se apropiaseră colaborând pe diferite probleme de serviciu. De câteva ori, când interesele firmei o ceruseră, fuseseră împreună  în diverse delegaţii, schimburi de experienţă sau diverse cursuri de specializare. Divorţat, la treizeci şi-un pic se apropiaseră treptat, se legase o amiciţie şi-o camaraderie între ei… aşa cel puţin îl privise, şi-l privea ea, realizând mult prea târziu că el nutrea o altfel de atracţie.  Îi plăcea Paul, îl admira pentru eleganţa sa, pentru tactul şi bunul simţ dovedit.  Descoperise în timp, era un tip citit, cu vaste cunoştinţe în multe alte domenii,  aparent taciturn, şoca prin umorul şi buna dispoziţie în cercul de prieteni între care se simţea cum spunea el „ca acasă” dar mai ales o impresionase cu romantismul său.

joi, 26 aprilie 2012

Vitraliu stingher (2)


       Marga luă loc docilă, aşteptând cu dosarele în braţe. Nu-i era aşa comod locul indicat, la două scaune de director şi colac peste pupăză cu toţi ochii aţintiţi parcă numai spre  ea. O înhibau toate acele priviri. Se bucură totuşi că era lângă Camelia care o privi zâmbind şi făcându-i cu ochiul . 
       Încercă să-şi ignore emoţiile care simţeau că deja o  copleşeau, canalizându-şi întreaga atenţie spre discursul directorului care prezenta noţiuni generale despre activitatea în firmă, accentuând succesul şi reuşita lor în domeniu. Realiză la un moment dat că părea ridicolă cu dosarele în braţe, asemeni unei studente încătuşată de  emoţiile primul său curs, aşa că  se debarasă de ele plasându-le pe tăblia lustruită din faţa sa.

marți, 24 aprilie 2012

Un petec de cer (41)


 

Grig părăsi biblioteca, cu aceeași dezamăgire în priviri. Nici astăzi Iarina nu trecuse pe acolo. Purta volumul ei în servietă de luni bune. Trecuse iarna peste ei, și-o altă tandră primăvară dădea semne că surioara sa bate la ușă.

Se jenase să insiste la Tania deși era convins că Iarina avea  lăsate datele de contact. Își lăsase,  în schimb, cartea de vizită spre a-i fi înmânată. Notase pe ea rugămintea de a fi sunat și acum aștepta, iar între câteva așteptări mai trecea pe la bibliotecă sperând într-o minune.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Vitraliu stingher (1)

           Raze timide, gingaşe se strecurau printre lamelele întredeschise  a jaluzelelor  descriind pe lemnul rece al biroului linii curbe, jucăuşe… frânturi de lumină aurie ca nişte petale pe apa unor gânduri.
Una, mai rebelă, mai şmecheră ca toate,  se desprinse  de grup şi zâmbind şăgalnic se  postă ca o matroană subjugând sticla monitorului, reflectându-se discret şi pe chipul Margăi. Preocupată de ceea ce făcea, aceasta aruncă fugitiv o privire spre fereastra, locul pe unde luminoasa gaşcă se strecurase dar  grăbită să termine ce mai avea, decise să răsucească monitorul. Parcă anticipându-i gestul raza îşi schimbă rapid unghiul.

joi, 19 aprilie 2012

Un petec de cer (40)


Soneria telefonului părea că-i sparge timpanele. Adormise spre dimineața. Citise, recitise, refuzând  altor gânduri s-o cuprindă până ce în sfârșit oboseala o răpuse. C-un singur ochi desluși că nerăbdătorul era Vlad.

-         Bună dimineața, iubire. Gata cafeaua?! Sau te-am trezit?

-         Bună dimineața, Vlad. Pun acum de cafea. Hai, te aștept!

-         Să-ți spun că sunt în fața blocului?!

-         Nu-mi mai spune. Urcă!

miercuri, 18 aprilie 2012

Un petec de cer (39)


Odată intrată în casă, Iarina se opri studiindu-se în imensa oglinda din holul apartamentului. Chipul mult prea alb trăda încă slăbiciunea suferită. Revăzu sevențele recent trăite. Intră în baie și se spălă pe față. Se frecă îndelung cu prosopul vrând să-și șteargă de pe chip fiecare cuvânt aruncat în față. Și totuși încă, se simțea murdară.

Cu mișcări mecanice  intră în cabina de duș lăsând apa să curgă cu presiune. Își simțea trupul biciuit de stropii ce deveneau tot mai fierbinți. Lacrimile  se amestecau cu apa. O frigea apa, o ardeau țepii pe care Nina reușise să-i semene iar pe cărarea ei. Bravase încercând să se închidă în fața răutăților aruncate cu atâta patimă.  De ce-o ura femeia aia? Era nefiresc. Ea, Nina, atentase la fericirea ei... atunci, de ce atâta ură?

luni, 16 aprilie 2012

Un petec de cer (38)


Grig zâmbea deși mintea îi rămăsese agățată în privirea nedumerită a Iarinei,  acum că știa cum o cheamă pe fata misterioasă ce roșea atât de frumos.

Din când în când privirea sa se răsucea spre ușa ce-i despărțea. Se bucura că rămăsese Dada cu ea. Își dorea ca toată lumea să plece, își dorea ca el să găsească puterea să se ridice și să alerge la ea. Voia un zâmbet, un surâs... un cuvânt. Auzea lumea felicitându-l dar mintea lui era încă dincolo.

Semna autograf după autograf, întrebându-se câți vor mai deschie cartea, odată pusă în bibliotecă. Îl durea de pe acum nepăsarea ce-o aveau de înfruntat aceste file născute și așternute cu sufletul.

marți, 10 aprilie 2012

Tribut




De departe tăcere
de aproape o vrere
cuvinte înșirate pe o ață
ce fără milă le-arunci în zare.

Unele cad răsturnate,
altele de caldarâm se sfărâmă
un alt măcel
aceeași soartă
doar cioburi amare
cerșind tribut
o talpă sângerând.

Ce simplu ar fi putut să fie
dacă n-ai fi uitat...
cuvântul,
nu poartă vina întâmplării
de a ne fi cunoscut.

-10 aprilie 2012-

duminică, 8 aprilie 2012

Un petec de cer (37)



Se îmbrăcase de aproape o oră și acum răsfoia un curs întrebându-se dacă nu era mai bine să-l sune. Muzica o învăluia în surdină, adora saxofonul, însă vioara rămânea instrumentul preferat. 
Pentru o clipă închise ochii. Imaginea lui Ștefan cântând. Era pe terasă, citea. Se strecurase ca o hoață la fereastra lui și-l privise nemișcată, aproape o oră. Cânta greu, era încă în scaunul cu rotile, nu-i zărea chipul dar îi vedea mâinile. Atunci realizase că până și Dumnezeu se-ndurase de harul lui. Mâinile lui nu suferiră nimic ca urmare a accidentului. 

miercuri, 4 aprilie 2012

Petale de ... ”Nu-mă-uita” (ultima parte)


Marga porni către casa Anemonei. Văzută din afară, la lumina zilei într-adevăr  semăna cu o fortăreață.
Odată ajunsă înăuntru, dădu a  urca la Anemona când se auzi strigată de mătușa acesteia.
-Marga în zece minute te aștept să luăm masa.
-Mulțumesc frumos, îi răspunse cu simplitate. Ar fi refuzat-o dar n-ar fi fost politicos și-apoi chiar îi era  foame.
-Bine, am pregătit totul pe terasă. Te aștept.
-Imediat. Merg să mă spăl și să văd ce face Anemona, răspunse ea urcând cele câteva trepte spre etajul Anemonei.

luni, 2 aprilie 2012

Un petec de cer (36)




Iarina turnă cafeau în cești. Aveau acum și cafea și-un frigider bine garnisit. Habar n-avea cum, dar rămânea din ce în ce în mai des la Vlad și totuși nu se putea decide să se mute definitiv aici. De aceea nu renunțase la apartamentul Ameliei și se încăpățâna să nu-și care lucrurile, spunând că pentru moment îi era bine așa. Se lăsa alintată, adorată, iubită... și-i plăcea să se descopere femeie, să se simtă frumoasă, dorită. Dar avea și momente de remușcare când... cântărind descoperea că primea fără să dăruiască. Trecutul o făcuse egoistă și nedreaptă?! Își dorea tot ceea ce-i lipsise sau ce-și refuzase atâta amar de vreme, dar era drept oare să profite de Vlad?!

duminică, 1 aprilie 2012

Dor



Eu m-am retras de mult,
din calea  valurilor tale
și-nerostiri mi-am înălțat privirea
ca, nici măcar c-un fâlfăit de pleoapă
să nu mai tulbur vremea dintre noi.

Mă vei uita,
precum își uită cerul
un nor ce-a poposit o clipă
pe-o ramură’nemărginire;
precum în codru,
vântului nu-i pasă
de frunza ce-a doinit o vară. 
Mă vei uita,
a nimănui nu-i vina
c-am numele gravat pe-o întâmplare.

Tu ai venit cu înserarea,
eu dimineața mi-am dorit-o;
tu îi cânți serenade Lunii,
eu Soarele l-aș lua în brațe.
A fost secunda noastră de cuvinte
și ceasul ticăind a nerostiri;
ci du-te acum, înalță-te și zboară
un val e vremea și ca valul trece.

- 1 aprilie 2012-

Faceți căutări pe acest blog