Pentru Grig și Nina perioada sărbătorilor acestui an nu avea strălucirea de altă dată, dar se contura destul de liniștită. Ciudat sau nu, comunicau mai bine ca-n ultimele luni. De comun acord inițiaseră divorțul iar Grig își informă sora și nepoata de hotărârea luată.
- Am intuit eu că nu va merge. Ei îi place să domine, nu să trăiască în umbra unui bărbat. Ce mă doare e că ți-ai risipit aiurea șase ani din viață.
- Au fost și momente frumoase, Dadă.
- E drept, Dadă. Dar poate așa a fost să fie. În felul ei, Nina, m-a iubit.
- Nu mai mult ca pe ea... și de aici... dar s-o lăsăm în plata Domnului. Mi-e teamă să-ntreb de partaj.
- Atunci n-o face, glumi el. Mint. Nu vrea nimic din ce este al meu.
- Da?!
- Da.
- Mă mir. Dar dacă așa zici tu...
- Mă primești la tine de Crăciun?
- Mai întrebi?! Dar ea?
- Va pleca la Paris până după anul nou.
- Și cu proiectul cu noua carte?
- Se va ocup tot Nina, Dadă.
- Așa benevol? Nina face acte caritabile, nu mă înnebuni!
- Nu. Am încheiat un contract de imagine, de...
- Aha. Măcar la asta, recunosc, e bună! Și când va fi lansarea?
- Inițial am sperat aprilie, acum sper să nu trecem de iunie... e complicat și nu m-am implicat Nina e cea care va decide, ea are toate legăturile, datele.
Reacția Adelaidei fu de pomină. Nici starea de rău ce-o mai încerca, nici maternitatea n-o făcură mai indulgentă cu aprecierile la adresa acesteia.
- Am simțit eu, cu mult timp în urmă, că nu ești în regulă. Dar am tăcut. Asta a fost să fie! conchise aceasta după ce se eliberă boscorodind-o pe cea care-i supărase unchiul preferat.
Sărbători parfumate cu aromă de scorțisoară, colinde dragi și momente de poveste. Un Crăciun cu bucate pregătite cu dragoste, un revelion petrecut braț la braț cu liniștea. Adelaida plecase la munte și-n ciuda insistențelor refuză să-i însoțească.
- Hai, unchiule. Suntem o gașcă de prieteni și crede-mă stațiunea geme de fete frumose. Te cuplez mintenaș să ai cu cine ciocni, la trecerea dintre ani.
- În primul rând până la pronunțarea divorțului sunt un bărbat căsătorit...
- Eii,... asta-i banc, nu?! Doar tu poți să fii fidel până în vârful unghiilor, că Nina mă-ndoiesc că va sta singurică și neconsolată.
- Și-n al doilea rând... ce să fac eu printre atâta tinerețe, să-mi rod unghiile de ciudă?!
- Mama mia, modestie. Știi câte salivează când te văd?!Hmm.... îmi număr colegele după fiecare trecere a ta... Mereu mă tem că mi le vei fura.
- Și-n al treilea rând...dar nu în cele din urmă...vreau cu Dada. Anul acesta voi face trecerea dintre ani ciocnind cu Dada și cu taică-tu. Asta dacă nu-l bat la șah și mai vorbește cu mine.
- E singurul argument cu care nu pot lupta. Ba mai mult, cu tine aici... plec liniștită.
- Mă fac că nu te-am auzit, răzgâiato! o taxă maică-sa.
Dar sărbătorile trecură ca un gând. Nina reveni mai veselă decât plecase, surprinzându-l cu atâta bunăvoință.
Își vânduse moștenirea, își închiriase o locuință, dar îl rugase s-o mai tolereze până ce termina renovarea apartamentului. El acceptase, mutându-și calabalâcul din dormitorul comun în camera de oaspeți, transformată ad-hoc în dormitor de campanie.
Pocesul era în derulare și se desfășura neașteptat de bine. Cu lansarea lucrurile mergeau mai greu. Și Nina era destul de prinsă, cu lucrările de renovare care-i solicitau timp și nervi, cu contractele peste hotare. Schimbase de două ori echipă de lucrători pentru că nu respectaseră proiectul, termenele. Grig știa că perfecționismul ei o făcea dură și de neclintit în asemenea momente.
- Mi-e milă de meseriași!
- Dar de banii mei, nu?! Nu fac acte de caritate. Au semnat un contract prin care se oblifgă să respecte întocmai proiectul și ei mă aburesc cu merge și așa...
- Poate nu s-a putut, altfel!
- Nu accept, e doar incompetență prelungită cu rea voință.
- Ești prea perfecționistă și tu!
- Pentru asta plătesc!
Știa că nu va avea succes într-un asemenea dialog cu Nina și renunță, revenind la problema lansării. Nina îl informă despre problemele cu artistul grafic, despre micile divergențe cu editura... despre toate acele aspecte care lui îi erau practic străine.
- Grig, nu vreau să fac rabat la calitate! Nu vreau... și nu pot. În primul rând pentru tine, meriți un volum minunat. Poate-ți par fleacuri dar un întreg, devine cu adevărat întreg doar prin perfecțiunea amănuntelor.
- Nu pot să mă pronunț eu. Tu ești cea care decizi.
- Exact. Și o fac și pentru mine. Avem un contract de imagine și orice disfuncționalitate ivită va fi exclusiv vina mea și sincer nu vreau să-mi compromit alte viitoare contracte pentru o grabă de neiertat. Lucrez de prea mult timp la cariera mea, ca să-mi mai permit greșelile unui începător.
- Nina, toate celelalte lansări... tot ție ți se datorează, mergem pe mâna ta. Am încredere în tine ca profesionist.
- Știu, Grig. De aceea mă doare uneori, că te-am dezamăgit ca femeie.
- Nuuu... e mult spus dezamăgire. Nu ne-am completat niciodată pentru că nu am fi avut cum, suntem prea diferiți. Hai, să-i spunem încăpățânarea de a face apa și focul să se combine.
- Eu fiind focul, nu?!
- Cu siguranță, Nina. A fost bine cât a fost... nu mai are rost, discuția.
- Mi-aș dori să-mi poți păstra o amintire plăcută.
- Așa va fi Nina. Doar au fost și momente plăcute!
- Mă bucur, că putem comunica omenește. Oare de ce acum, se poate?
- E semn de maturitate?! Sau poate pentru că nu mai avem așteptări unul de la celălălat.
- Din punctul meu de vedere, sigur. Mi-a fost bine alături de tine , am învățat multe... și vreau să cred că n-am risipit acești ani. Am priceput că punctul e un punct.
Discuția mai trenă câteva minute bune asupra temei. Un dialog calm ca între prieteni vechi.
- Luna februarie voi fi plecată aproape toată. Acum că nimeni și nimic, nu-mi mai solicită prezența mă pot afunda în munca mea. Dar din martie promit că toată atenția mea va fi direcționată în primul rând către lansarea de carte. O vreau specială... am ceva planuri secrete dar cum știi că-s superstițioasă nu-mi cere să dezvălui ceva.
- Sunt tot al tău, adică...
- Nu mă tenta cu promisiuni pe care nu ți le mai poți ține, Grig... deși încă suntem casătoriți și ar fi totul legal, mustăci aceasta retrăgându-se în dormitorul devenit doar al ei.
Grig râse în urma lui, distrat de gândul unui asemenea moment. În ultimele luni existaseră atâtea neînțelegeri între ei, frecușuri mărunte dar solicitante care-i depărtaseră sistematic.
De ce oare că acum puteau comunica lejer, reapăruse chiar și spiritul de glumă între ei?! Nina era o femeie frumoasă, o femeie de carieră, ambițioasă, motivată, departe de normalitatea pe care și-o dorea. Era un miraj pe care te temeai că n-o să-l poți atinge și te trezeai subjugat de ea.
Era conștient că nu iubirea îl împinsese către ea ci fascinația.
Grig zâmbi privindu-și mâna. El încă o purta, Nina înlocuise verigheta cu un inel c-o piatră mare... un safir primit, sau proaspăt achiziționat. Mai mult ca sigur nu l-ar fi remarcat, în ciuda masivității sale, dacă aceasta nu s-ar fi jucat intenționat cu el. Poate că într-adevăr Nina își găsise consolare neașteptat de repede, poate că Dada și Adelaida aveau dreptate în privința ei... el, îi dorea tot binele din urmă și se bucura ca pasul ei trecuse și prin geografia clipelor lui. Îi datora lansarea lui, îi datora încrederea pe care aceasta i-o insuflase și mândria de a-și vedea numele înscris și pe altceva, decât pe simpla cruce pe care o datora orice muritor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu