Un petec de cer (9)

La ora stabilită Grig, se înființă la biroul Adelaidei. O cafea mare trona pe biroul acesteia.

-         Intrați, luați loc. E pentru dumneavoastră. E plecată până la tribunal ne-a anunțat că veniți, e deja pe drum.

-         Mulțumesc frumos.

Știa că se fumează și nepoata lui fuma, așa că-și scoase liniștit o țigară și-și trase cafeaua mai aproape. Zâmbi. Masa de lucru a nepoatei semăna izbitor de bine cu a lui. Erau la fel de împrăștiați. Și cât se chinuise Medeea cu amândoi, să-i învețe ordonați.

-         Scuze, scuze... intră aceasta ca un taifun, pupându-l în grabă pe un obraz după care dispăru.

Se mai foi câteva minute, intrând, ieșind... mai dădu câteva indicații și reveni după câteva minute cu o ceașcă aidoma, pachetul de țigări și ocupă celălat colț al  canapelei zâmbindu-i.

-         Tot bine arăți unchiule. Mereu elegant, iar mi-ai vrăjit colegele.

-         Ce dulce ești. Dacă n-aș fi venit eu c-o problemă la tine, te-aș fi întrebat, ce dorești?

-         Adică așa de interesată mă crezi?puse acesta un botic de copil.

-         Doar ești femeie, o femeie superbă și inteligentă. Teribilă combinație, da-s mândru că ești nepoata mea.

-         Sunt toată numai a ta... vreo jumătate de oră, că apoi aștept un client barosan. Avem timp?!

-         Avem, spuse acesta fluturându-i o brichetă pe sub nas în vreme ce ea se tot străduia să găsească una, prin papornița de-o folosea pe post de poșetă.

-         Niciodată n-o găsesc când îmi trebuie.

-         În sacul  ăla n-aș găsi-o nici eu. Dacă ne-ar vedea mamă-ta acum ne-ar da foc la tălpi, în special mie...

-         Și bine ar face, maman. Așa exemplu îmi dai? rosti aceasta clipind ca o domnișoară  abia ieșită de la pension.

-         Nu spun eu?! Hai să revenim la lucruri serioase, că-mi expiră timpul.

-         Lucruri serioase, noi doi?! începu aceasta să râdă cu o poftă nebună. Dar cu timpul sunt de acord așa că te ascult.

Grig relată pe scurt problema care-l mânase către ea. Deși părea o nebunatică știa că nepoata sa era o bună profesionistă.

-         Bun am priceput. Dar vin și te întreb ce ți-a cășunat, taman la dracu-n praznic când îți poți lua una aici, mai în apropierea Bucureștiului și mai mult ca sigur la un preț mai bun. Sau undeva la munte... Și cel mai important: cum naiba să te retragi acolo, fiind căsătorit cu bau-bau, scuze Nina. Sau e ceva ce eu nu știu?!

-         Nu e nimic, deocamdată...

-         Deocamdată, Grig?! Ți-a făcut ceva scorpia aia?Divorțați?!

-         Adel... te porți copilărește. Nu, nu divorțăm. Ce-ți veni?! Mi s-a lipit de suflet căscioara aia și uite sunt convins că peste ani va regreta că a vândut-o, acolo sunt o parte din rădăcinile ei.

-         Nina?! Nu te supăra unchiule, dar nevasta ta e prea bucureșteancă ca s-o văd și peste 100 de ani îngropată într-un orășel de provincie. Doar un idealist ca tine poate să spere la asemenea minuni. Te asigur eu, că dacă o faci ca să-i protejezi ”rădăcinile”, e un efort inutil.  Dar în fine, o să mă consult și cu colegele mele și o să vedem ce soluție putem găsi, deși bine ar fi dacă te-ai răzgândi căci și  economic vorbind, o proprietate și la mama naibii și veche de 60 de ani, nu știu ce investiție rentabilă poate fi și unde mai pui nelocuită, deci neîntreținută. Îți dai seama la ce costuri s-ar ridica, renovare, întreținere... mi se pare un moft prea scump.

-         Dar nu va fi nelocuită. O voi închiria, unei familii care în schimbul chiriei va executa toate aceste lucrări de întreținere.

-         Și atunci la ce-ți trebuie? Când ai chef de-un week-end acolo, le dai liber ăstora? E vreun palat? Ziceai de trei cămăruțe, parcă... E ca și cum ai cumpăra-o și o dai cuiva, de pomană.

-         Vorbești ca Nina, zâmbi acesta oarecum descurajat.

-         Nu sunt fan Nina și tu o știi. Dar îi recunosc priceperea în domeniul afacerilor. A răzbit singură într-o lume în care mâncătoria e cuvântul de ordine și observ că nu numai că rezistă, dar se și descurcă. Ca afaceristă are cap de neamț.

Ieșit din biroul nepoatei, Grig pășea măcinat de gânduri. Logica Adelaidei era imbatabilă. De ce naiba se entuziazmase el așa? Nina n-ar fi acceptat niciodată să se mute acolo, i-o spusese clar. Avea dreptate Adel, Nina ura casa, ura provincia, visul ei era să se mute în străinătate. Și atunci la ce-i folosea casa?! Întâlnirea cu nepoata sa îl bulversase. Dar amână totul pe seară întrucât îl așteptau studenții săi.

Într-una din pauze Nina îl anunță că iese în oraș cu o prietenă vor cina apoi vor bântui prin câtreva magazine. Nu-l mai deranjau asemenea ieșiri, ba chiar se bucură că va avea o seară liniștită.

Ajuns acasă, își încropi o cină din cele găsite prin frigider și după ce o savură cu ochii în televizor, o adevărată destrăbălare, pe care Nina devenită acum o doamnă cu principii sănătoase,  n-o mai permitea.  Se retrase apoi în bibliotecă unde umplu câteva pagini bune.

Fu întrerupt pe-aproape de miezul nopții când intrată ca un taifun aceasta năvăli peste el.

-         Sunt frântă, dar încântată de seara petrecută. Am făcut și câteva cumpărături.

-         La mine liniște de pensionar, glumi acesta.

După zece minute, se îndrepta către  dormitor. Prin ușa întredeschisă o zări pe Nina încă îmbrăcată cum venise din oraș vorbea la telefon cu una din prietenele ei. Ascultă câteva secunde și făcu stânga-mprejur. Trecu prin living, unde-și turnă un pahar de vin și se întoarse în bibliotecă. Nu-i era somn. Prefera să fie singur decât să asculte interminabilele discuții ale nevestei sale.