luni, 21 noiembrie 2011

Un petec de cer (8)

Privirea Iarinei coborî spre  titlul cărților ce se odihneau cuminți pe rafturi. Era agitată și avea nevoie de-un punct de sprijin. Viața îi rezervase iarăși o surpriză ingrată și se temuse pentru recția ei. Intrase valvârtej în librărie, salutând în grabă cele două vânzătoare. Le cunoștea. Una dintre ele lucra de multișor aici iar cealaltă, mămica unei frumuseți de aproape 3 anișori, trecuse de curând prin secția lor acuzând o stare febrilă fără cauze prea clare. Totul se terminase cu bine și-n cazul celei mici, și-n întâlnirea surpriză de mai devreme.
Se scutură de gânduri, amânând orice încercare de a pricepe cele ce tocmai întâmplate. Erau simple coincidențe și nu merita să le acorde prea multă atenție. Da, o deranjau! Dar...  acum, aici... ea trebuia să caute un cadou nu să lupte cu întrebări ce i-ar fi răscolit vechi dureri. Era o femeie puternică, conștientă că doar în ea putea găsi resurse pentru a ignora, încă o dată, capcanele pe care viața le mai presăra, uneori.
Mâna i se opri asupra câtorva cărți încercând să se concentreze la cele citite. Adora mirosul de tipar și-i era bine în liniștea dintre cuvinte.
-         Bună ziua, doamna Iarina. Ne bucurăm să vă  mai vedem pe la noi, auzi în spatele ei glasul, Corneliei , vânzătoarea  mai veche. Vă pot ajuta cu ceva?
Iarina îi zâmbi și făcându-i din ochi continuă:
-         Da, să mă anunțați prima, când va fi sezonul reducerilor în librărie. Glumesc. Nu mă băgați în seamă. De două ore caut un cadou pentru mama mea și după cum vedeți, fără prea mult succes.
-         Dar ce-ați dori?
-         Uf,  aici e adevărată problemă. Nu știu ce-aș dori. Ștefan, soțul meu,  e inspiratul familiei, dar s-a simțit cam rău în ultimele zile și iată-mă și singură și nepricepută.
-         Văd că v-ați oprit la sectorul beletristrică. Căutați o carte anume?!
-         Mi-am clătit privirea. Sincer, nu știu ce vreau. Probabil mă voi orienta la un album de pictură, continuă Iarina îndreptându-se spre zona respectivă.
-         Ar putea fi un cadou superb, aprobă și Cornelia. Luați loc în fotoliu și vă aduc eu câteva să vă alegeți.
Iarina se conformă cuminte. În câteva minute vânzătoarea  plasă pe măsuța din fața ei un teanc măricel.
-         La ce oră închideți?! zâmbi acesta descurajată.
-         Nu-i problemă! Stăm până vă decideți, intră aceasta în gluma ei.
-         Sunt magnifice. O să-mi fie tare greu să mă decid între atâtea.
-         Știți ceva? În câteva minute se eliberează Larisa și o voi trimite la dumneavoastră. Nu știu dacă v-a spus dar ea pictează în puținul timpul liber. Și o face foarte bine.
-         Nu știam!  Dar nu mă mir, e o persoană foarte sensibilă.
Cu fiecare filă răsfoită, ochii Iarinei căpătau o altă lumină. Era o încântare să poposești fie și numai printre aceste fotocopii. Pentru o clipă se imagină purtându-și mama de braț pe sălile Luvrului și rămase cu privirea ațintită în seninul unui cer atât de bine surprins. Acesta da, ar fi fost poate un cadou unic, de neuitat și pentru ea, nu numai pentru mama ei. Văzuse în copilărie Ermitajul, dar spre nenorocul ei multe dintre amintiri erau parcă învăluite în ceață.  Noroc de relatările mamei care povestea, încă, de parcă l-ar fi văzut ieri.
-         V-ați decis, deja?!  Bună ziua, doamnă. Ce mai faceți?
-         Da’ de unde?!  Vă necăjesc cu problemele mele. Bună ziua. Ce vă face prințesa?
-       E bine. Și tot îndrăgostită de dumneavoastră. Mereu mă întreabă când mai mergem la doamna care pune fluturași la mânuțe. Sunteți singura la care stă cuminte așteptând nerăbdătoare ora la care fluturașul trebuie să bea iar apă. Am dezvoltat o întreagă poveste pornind de la mica branulă și deja și-a câștigat locul ei printre poveștile de seară.
-         Mă bucur. Zâmbetul unui copil e medicament.
-         Adevărat. Acum nu pot concepe viața fără Mara, deși a sosit pe neașteptate și am avut câteva temeri.
-         E firesc, dar toate au o rezolvare. Numai cadoul meu pentru mama pare o fata morgană, reveni Iarina la durerea ei.
-         Cum spuneați, toate se rezolvă. Ce v-ați dori? Ceva muzică?
-         Doar dacă mai aveți discuri de vinil. Mama nu agreează progresele tehnice. Are încă  un pick-up de când veacul la care se rotesc agale vechile discuri, multe dintre ele mult mai bătrâne ca mine. Unele-s uzate și acul mai sare, dar ea le ascultă cu aceeași plăcere . N-am reușit nicicum s-o conving să treacă la noile dispozitive audio. Și nu numai în domeniul muzical, ce să mai spun?!
-         Știți cred că am o idee despre cadoul pentru mama dumneavoastră. V-ar interesa o cutie muzicală? Revin în câteva minute. Și dispăru ca o săgeată după ce-i făcu un semn colegei sale.
Iarina privi nedumerită după ea. Era o zvârlugă de fată, mai nimeni nu-i dădea mai mult de 17-18 ani. Știa frânturi din povestea ei. Avea puțin peste 21 de ani și-n  ultimul an de liceu rămăsese însărcinată cu Mara. Copiii erau o binecuvântare dar destul de greu de crescut de alți copii care treziți la realitate de iminenta venire a micuței se văzură siliți să renunțe la visurile lor. Se căsătorise cu tatăl copilului și încercaseră să rămână împreună, dar cum locurile de muncă erau o problemă în micul lor orășel și mai toate erau atât de prost plătite, plecase de câteva luni la muncă în străinătate. Nu le era ușor și Iarina spera ca distanța să nu altereze cu nimic dragostea ce-i unea. Îi povestise ultima oară când s-au văzut că  s-a înscris la o facultate cu studiu la distanță, alta decât cea la care visase dar era bine. Afirma că iubirea pentru Mara era mult mai mare decât regretul unui vis neîmplinit, însă Iarina simțea tot mai acut, pe propria-i piele, că și acele vise contau.
Reveni după câteva minute cu un laptop pe care-l deschise și după ce butonă câteva minute îl răsuci spre Iarina. Aceasta o privi nedumerită.
-         Părinții cumetrilor mei au aniversat de curând 40 de ani de căsnicie. Mi-a plăcut la nebunie cadoul ales de nanul Marei, un împătimit al cumpăraturilor online. Țin minte că fire mai pragmatică, nănița, a insistat pentru nu știu ce robot de bucătărie, sau tigaie minune dar cumătrul nici n-a vrut să audă. Și a comandat această balerină muzicală. Prețul diferă în funcție de mărime, de materialul din care e făcută dar e superbă, pot spune fascinantă. O plăcere s-o privești, o plăcere s-o asculți.
-         Sunt convinsă. Îmi place. Și cred că e perfectă pentru mama.
-         Atunci vă las să vă hotărâți la model, material, preț ...
-         M-am decis. Pe aceasta o vreau! Ajutați-mă să definitivăm comanda.
-         În afară de prețul afișat vor mai fi de plătit taxele de transport iar livrarea se face între 24-48 de ore, îi aduse aceasta la cunoștință ultimele amănunte.
-      E perfect. Poimâine e ziua mamei, dar cum astăzi era singura mea după-amiază liberă am purces de astăzi la căutat pentru că intuiam că nu mă voi descurca singură. Și nu m-am înșelat. Norocul meu că nimic nu-i întâmplător și ați reușit să mă scoateți dintr-un mare impas. Prinsă de dimineața până seara am uitat de micul vrăjitor internetul, dar oricum fără intervenția dumneavoastră mi-ar fi fost inutil. Mulțumesc frumos.
Mai șușotiră câteva minute, una butonând cu o viteză uimitoare iar cealaltă privind fericită micuța balerină muzicală pe care abia aștepta să i-o ofere mamei. Cum stabiliseră și ultimele detalii Iarina se ridică încântată.
-  Am făcut atât deranj, v-am răpit atât timp și dumneavoastră și colegei dumneavoastră. Mă simt chiar rușinată.
-         Plăcerea e mereu de partea noastră interveni Cornelia, atrasă de zâmbetul fericit de pe chipul Iarinei. Iar acestea sunt din partea noastră pentru dumneavoastră și pentru mama dumneavoastră, continuă întizându-i două cărți frumos ambalate.
-         Nu se poate, refuză Iarina retrăgându-se câțiva pași.
-         Doamna Iarina, acum aproximativ o lună de zile librăria noastră a fost prinsă într-un turneu de promovare a cărților tipărite de aceasta editură  în ultimii  ani și am avut invitați câțiva dintre autorii publicați.  Ne-au fost lăsate, atunci, cu titlu gratuit câte două-trei exemplare din fiecare carte pentru clienții fideli. V-am păstrat un volum de poezii și un jurnal de călătorie, ambele excelente.
-         Mă copleșiți. Eu nu sunt cumpărător fidel și nu cred că le merit.
-         Asta a rămas la latitudinea noastră și chiar mă bucur că asta mică, mi-a amintit atunci de dumneavoastră. Cartea trebuie să ajungă la cine o iubește, citește. Și dumneavoastră și citiți și iubiți cărțile. Iar refuzul ne-ar dezamăgi, credeți-ne!
Iarina se trezi prinsă la înghesuială. Îi erau dragi cărțile, îi erau dragi cele două vânzătoare, librăria...
Pășea strângând la piept cele două cărți. O încânta cadoul ales, o copleșise primirea celor două cărți și toată atenția de care se bucurase.
Acum se grăbea spre casă. Întârziase atât de mult! Verificase de câteva ori telefonul mobil și nu găsise niciun apel de la Ștefan ceea ce putea fi un semn bun dar nu neapărat o garanție că acesta se simțea mai bine.
În ultima vreme devenise tot mai închis. Petrecea ore în șir în fața calculatorului, citea sau când se simțea mai bine cânta. Devenea fericit când interacționa cu învățăceii săi. Îl auzea cu câtă răbdare explica și cum râdea cu ei. Ar fi fost un tată bun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog